spot_img
spot_img
1.3 C
Vaslui
27-dec.-2024

Ioan Bãlãnescu, condus pe ultimul drum (foto)

- Advertisement -

ADIO Multã durere în suflete, lacrimi, coroane si flori. Aceasta a fost atmosfera de ieri, de la înmormântarea lui Ioan Bãlãnescu, fost inspector scolar general adjunct si director scolar, unul dintre specialistii care au avut un rol important în dezvoltarea si promovarea învãtãmântului vasluian. Zeci de fosti elevi, colegi si colaboratori au tinut sã fie prezenti la slujba religioasã de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”. Cortegiul funerar s-a îndreptat apoi spre cimitirul „Eternitatea”, acolo unde a fost înmormântat.

Ioan Bãlãnescu a fost unul dintre oamenii care au fãcut cinste atât judetului Vaslui cât si învãtãmântului românesc. Profesorul de Biologie, nãscut în 1927, si-a început cariera în satul natal, la Cârja, unde a fost director timp de 17 ani. Din 1974 vine la Vaslui, ca inspector de specialitate, apoi timp de sapte ani este inspector general adjunct. Din 1981 devine directorul Liceului Industrial nr. 1, pânã iese la pensie în 1990. Se întoarce la Cârja si, desi era la pensie, mai activeazã pânã în 1995, timp în care reconstruieste scoala în care a cunoscut consacrarea. Oamenii vin si pleacã din viata noastrã, însã cei cu adevãrat importanti dãinuie chiar si atunci când nu mai fac parte din lumea realã, iar profesorul Bãlãnescu, prin profesionalismul si realizãrile sale, si-a asigurat cu sigurantã un loc în istoria Vasluiului. „La începutul carierei mele de cadru didactic, în septembrie 1988, am fãcut primii pasi în incinta Grupului Scolar Industrial Nr. 1 Vaslui. Am fost întâmpinat de directorul de atunci al liceului, domnul profesor Bãlãnescu Ioan. În scurta perioadã cât am avut ocazia de a-l cunoaste (septembrie 1988 – ianuarie 1990), domnul profesor Bãlãnescu Ioan s-a dovedit a fi un adevãrat om din toate punctele de vedere. Domnul profesor a fost un cadru didactic ce a fãcut cinste învãtãmântului vasluian, ocupând în timp diferite functii de conducere, printre care si functia de inspector general adjunct. Regret plecarea dumnealui dintre noi si sper ca acolo unde s-a dus sã aibã parte de o binemeritatã odihnã.” a declarat profesorul Gelu Munteanu, actualul director al Grupului Scolar Industrial „Stefan Procopiu” Vaslui.

Fostii colegi au doar cuvinte de laudã la adresa lui

Fostii elevi, colegi, colaboratori si prieteni care au venit ieri la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” pentru a-l conduce pe ultimul drum au avut doar cuvinte de laudã la adresa lui Ioan Bãlãnescu. Potrivit declaratiilor lor, profesorul a fost un model demn de urmat, un adevãrat profesionist, dedicat în întregime meseriei sale, un patriot, un mentor si un coleg de nota zece.

„Bãlãnescu a fost un om cu o experientã deosebitã în învãtãmânt. Era un profesor talentat si un manager competent. Am avut multe de învãtat de la dumnealui si, de asemenea, ca si director i-am continuat proiectele începute. A adus calitate liceului nostru. Dacã în acea vreme liceele de prestigiu erau <<Gh. Rosca Codreanu>> Bârlad, Colegiul National <<Cuza Vodã>> Husi si Liceul Teoretic <<Mihail Kogãlniceanu>>, el a reusit sã facã din liceul nostru unul performant. Elevii nostri au început sã obtinã în acea perioadã rezultate bune la olimpiade, fãceau fatã cu brio la admiterea la facultate, desi examenele erau dure. A fãcut lucrul acesta creând cupluri performante de profesori pe specializarea matematicã – fizicã, cum ar fi Romascu – Irimia. Ce pot sã mai spun este cã multi elevi de-ai nostri s-au întors dupã absolvirea facultãtii, cum ar fi Catanã Mihai, Donigã Crãita, Asultanei Mihaela, Alistar Cristian sau Botan Cristiana. Ca manager al liceului nostru a continuat proiectele începute de Victor Cristea, numit în functia de director în perioada în care Ioan Bãlãnescu era inspector general adjunct, iar Constantin Clisu inspector general. Victor Cristea a fost cel mai tânãr director de la noi si a ocupat aceastã functie între 1975 si 1980. Dacã la venirea lui grupul nostru scolar avea un internat la poartã, un atelier prãpãdit iar scoala era la jumãtate, în perioada celor doi – Ioan Bãlãnescu si Victor Cristea- s-a construit scoala în întregime, cu salã de sport, ateliere, cãmine.” a declarat Romel Vicol, cel mai longeviv director al Grupului Scolar Industrial „Stefan Procopiu” Vaslui, care a ocupat aceastã functie în perioada 1993 – 2011.

„Domnul Bãlãnescu mi-a fost profesor la Cârja în clasele gimnaziale. Dupã aceea, l-am cunoscut ca director. Am colaborat la inspectoratul scolar, el era inspector general adjunct, eu eram inspector de specialitate. Am învãtat foarte multe de la el. Si acum stiu procesul de fotosintezã datoritã lectiilor de biologie la care am participat. Am învãtat lucruri legate de conducere, foarte multe lucruri legate de învãtãmânt. A fost si rãmâne pentru mine un om care stãpânea sutã la sutã tainele procesului de învãtãmânt. Un foarte bun conducãtor. Întotdeauna gãsea metodele cele mai bune de a mobiliza oamenii în asa fel încât sã dea tot ce aveau mai bun în ei si în special pentru sistemul de învãtãmânt. Foarte multi elevi de-ai dumnealui au ajuns specialisti foarte buni în meseriile lor. Mi-aduc aminte cã la scoala de la Cârja multora le spunea: <<Tu poti sã mergi la liceu, tu poti sã mergi la scoala profesionalã, tu ai sanse sã ajungi un bun specialist.>> Avea un ochi format în evaluarea oamenilor. Va rãmâne mereu în amintirea mea.”, a declarat Gheorghe Cârjã, fost director al Liceului Teoretic „Mihail Kogãlniceanu” si inspector scolar general.

„Domnul Bãlãnescu a fost un mare om, dãruit cu credintã profesiei de dascãl, un om care si-a onorat prezenta în învãtãmântul românesc prin realizãri deosebite atât cât a fost inspector general, – – în acest domeniu l-am cunoscut – cât si la catedrã. Noi, cei care ne aflãm aici astãzi, am fost multã vreme sub comanda dânsului în urmãrirea problematicii învãtãmântului vasluian. Un om dãruit, cu calitãti, un om care a iubit ca nimeni altul ordinea, disciplina, respectul fatã de copii, fatã de viitorul natiei, care pus înainte de orice respectul fatã de om. Dumnezeu sã-l odihneascã în pace!”, a declarat Viorel Onitã, fost inspector pentru învãtãmântul primar.

Un colaborator al profesorului Ioan Bãlãnescu a fost actualul deputat Victor Cristea. În perioada 1975 – 1980 acesta a detinut functia de director al Liceului Industrial Nr. 1, la conducerea ISJ Vaslui aflându-se Ioan Bãlãnescu, inspector general adjunct, si Constantin Clisu, inspector general. Contactat telefonic, Victor Cristea a refuzat sã facã orice declaratie legatã de Ioan Bãlãnescu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.