EȘEC… CSM Vaslui nu a jucat rău, dar a pierdut derby-ul cu Știința Miroslava, scor 0-1 (0-0), din etapa a 11-a a Ligii 3. Meciul a fost decis în minutul 63, după greșeală în defensiva Vasluiului. În pofida înfrângerii, CSM-ul rămâne pe loc de play-off, la egalitate de puncte cu adversara de săptămâna viitoare, Bucovina Rădăuți.
Confruntarea dintre Știința Miroslava și CSM Vaslui s-a desfășurat sub semnul echilibrului în cea mai mare parte a sa. Cele două formații au dus o luptă surdă, cu multe mingi lungi. A fost un meci de luptă, cu puține ocazii clare de gol. O greșeală în defensiva Vasluiului a făcut diferența în duelul disputat la Uricani. Faza s-a petrecut în repriza secundă, în minutul 63, când Dragoș Ungurenașu și Jose Cozma, jucători născuți la Vaslui și Huși, au contribuit decisiv la golul marcat de Nemțanu. Ungurenașu a pasat lung în partea stângă, de unde Jose Cozma a centrat perfect pentru Nemțanu. Nemarcat, atacantul Miroslavei a înscris cu o frumoasă lovitură de cap. După meci, antrenorul Vasluiului s-a arătat mulțumit de jocul echipei, dar dezamăgit de rezultat. “A fost cel mai bun joc al nostru de când a început campionatul. Am avut o primă repriză în care am dominat la toate capitolele, ne-a lipsit din păcate inspirația în fața porții, lucru care ne-a costat. Le-am spus jucătorilor înainte de meci că nu trebuie sub nicio formă să repetăm ceea ce s-a întâmplat cu Ceahlăul, pe teren propriu, unde iar am avut foarte multe ratări. Știam că sunt o echipă foarte puternică și că ne vor taxa când vor avea ocazia. Per total, susțin că rezultatul final nu a reflectat realitatea jocului, dar la fotbal contează scorul și punctele acumulate. Nu ne rămâne decât să ne pregătim foarte bine săptămâna viitoare, să învățăm din ceea ce s-a întâmplat și să ne câștigăm jocul cu Rădăuți. Mai avem de disputat patru finale până pe 7 decembrie și ține doar de noi să ne consolidăm un loc în primele patru. Așa cum a spus și domnul profesor Popovici, chiar suntem o echipă puternică care merită un loc în play-off”, ne-a spus antrenorul Gabriel Crăciun.
“Vasluiul este o echipă demnă de play-off”
La finalul jocului de la Uricani, antrenorul Miroslavei a lăudat Vasluiul și a spus că este o echipă demnă de play-off. “Toată săptămâna le-am insuflat jucătorilor că Vasluiul e singura echipă care ne-a bătut și trebuia, nu neapărat să ne luăm o revanșă, dar trebuia să învingem, să ne luăm punctele pentru a trece din nou pe primul loc. O victorie muncită, nu putem câștiga tot timpul cu trei, patru la zero, sunt echipe destul de valoroase. Consider că Vasluiul este o echipă demnă de play-off, pentru că are câțiva jucători cu experiență în lot. Sunt echipa care oricând poate să câștige pe orice teren”, a declarat Cristi Popovici, antrenorul Miroslavei.
Liga 3, etapa a 11-a:
- Ceahlăul II – USV Iași 2-2 (1-1)
- FC Bacău – Șomuz Fălticeni 3-0 (3-0)
- Gura Humorului – Gloria Ultra 0-0
- Bucovina Rădăuți – CSM Bacău 2-0 (1-0)
- Știința Miroslava – CSM Vaslui 1-0 (0-0)
Clasamentul Ligii 3, Seria 1:
- Loc Echipă M V E Î Gm-Gp Puncte
- 1 Știința Miroslava 11 8 2 1 32-11 26
- 2 FC Bacău 11 8 2 1 27-7 26
- 3 CSM Bacău 11 6 2 3 13-13 20
- 4 CSM Vaslui 11 6 0 5 18-17 18
- 5 Bucovina Rădăuți 11 5 3 3 10-10 18
- 6 Gloria Ultra 11 4 4 3 13-6 16
- 7 Șomuz Fălticeni 11 2 3 6 8-20 9
- 8 Ceahlăul II 11 2 2 7 10-20 8
- 9 Gura Humorului 11 1 4 6 7-19 7
- 10 USV Iași 11 1 2 8 13-28 5