EPILOG… Învãtãmântul din Husi a avut dintotdeauna dascãli cu care s-a mândrit si pe care generatii întregi de elevi îi poartã în suflet! Unii dintre ei, poate ultimii dintr-o generatie de exceptie a învãtãtorilor, au ajuns la vremea pensionãrii. Sistemul de învãtãmânt local are, asadar, de trecut, pe lângã toate încercãrile pandemiei, si peste plecarea unei bune pãrti a celor mai performanti si mai inimosi dascãli. Ion Vasiliu, învãtãtorul de la Scoala „Mihail Sadoveanu” este cunoscut în tot judetul drept „Domnul Trandafir” de la Husi. În cei 45 de ani de activitate, a învãtat sã scrie si sã citeascã sute de copii. I-a învãtat apoi sã iubeascã cântecul si portul popular, iar mandolina, nelipsitã din mâinile sale, l-a fãcut sã fie unul dintre cei mai îndrãgiti si carismatici dascãli din învãtãmântul primar husean. „Am multe satisfactii, dar si câteva dezamãgiri”, spune învãtãtorul Vasiliu, care, de când a iesit la pensie, scoate din sertare poze vechi, cu fosti colegi de catedrã, la care a tinut si încã mai tine cu tot sufletul.
„Nostalgia dupã cei 45 de ani petrecuti la catedrã mã face sã mai postez crâmpeie din aceasta, unele mai aproape de final, altele mai aproape de debutul ei. Cei 45 de ani de activitate au fost cu de toate: muncã, griji, satisfactii, lipsuri si unele dezamãgiri. 16 dintre acesti ani au fost desfãsurati în „plaiul mioritic” , dintr-un cãtun din comuna Stãnilesti (Bogdana -Voloseni), iar 29 de ani la Scoala „Mihail Sadoveanu” Husi, spune învãtãtorul Ion Vasiliu. Bucuriile din cei 45 de ani de activitate sunt multe si cele legate de succesele fostilor sãi elevi îl bucurã în mod deosebit. „Sunt multe, dar sunt foarte plãcut impresionat când cei mai multi dintre fostii mei elevi nu trec nepãsãtori pe lângã mine când întâmplãtor ne intersectãm, ba mai mult, povestim cu mare haz întâmplãri de la catedrã sau extra-scolare. Cel mai mult m-a impresionat o serie de elevi de la Husi, care, dupã 10 ani de la absolvirea clasei a IV-a, au organizat o distractie la Pãdureni unde am fost invitat eu si dirigintele de la gimnaziu, profesorul Ciolpan Ion”, povesteste învãtãtorul Vasiliu, care spune cã nimic nu e mai frumos decât ca fostii elevi sã nu te uite, sã nu lase deoparte ceea ce au fãcut pentru formarea lor.
„Ne-a unit dragostea pentru profesia noastrã. Eram cu totii cu mult simt al umorului, deschisi”
„Dezamãgirile sunt legate mai mult de nesustinerea activitãtii artistice. Împreunã cu doamna învãtãtoare Mandrea Luminita, am reusit sã înfiintãm Asociatia cultural-artisticã „Vatra Strãmoseascã” sperând cã se vor implica mai multi colegi, dar dezamãgire… Nimeni nu a dorit sã facã parte din ea, nici mãcar sediul ei nu l-am putut obtine la scoalã. Si e pãcat… Copiii au fost foarte apreciati. Împreunã l-am colindat pe presedintele Bãsescu, în 2004, când a ajuns la Cotroceni. Am fost primii colindãtori. Au fost si multe lucruri frumoase”, spune învãtãtorul Ion Vasiliu. Una dintre dorintele rãmase neîmplinite este cea legatã de locul unde si-ar fi dorit sã încheie activitatea didacticã. „Mi-as fi dorit ca sã-mi închei activitatea didacticã acolo unde am debutat , din pãcate din cauza politicii de dupã 89, comasarea elevilor, etc, Scoala din Voloseni s-a desfiintat de vreo 8 ani de zile”, spune învãtãtorul Vasiliu. În amintirile sale, un loc cu totul special îl au colegii de catedrã, mai cu seamã cei cu care a urmat liceul pedagogic de la Bârlad. „Ne-a unit dragostea pentru profesia noastrã. Eram cu totii cu mult simt al umorului, deschisi, distractivi. Toti am fost formati la Liceul Pedagogic „Al Vlahutã” din Bârlad”. Despre faptul cã timpul a trecut mult prea repede, învãtãtorul Vasiliu trãieste un regret atenuat de ceea ce se întâmplã astãzi, cu scoala. „În conditiile actuale ale învãtãmântului, sincer îmi pare BINE cã nu mai sunt la catedrã! Cum sã faci, de exemplu, muzica fãrã sã cânti cu elevii? Ca sã mã refer doar la un aspect”, este de pãrere învãtãtorul Vasiliu. Concluzia sa în privinta viitorului învãtãmântului românesc este una fãrã echivoc: „Ceea ce a fost…N-O SÃ MAI FIE”!
