Ploile torențiale și scurgerile de torenți au făcut prăpăd în mai multe zone din Vestul țării. Viiturile au ajuns la 2 metri, unele sate din județele Cluj și Arad au rămas fără curent electric, apa a intrat în case și drumurile au fost blocate.
INUNDAȚII în Vestul țării. Ploile torențiale și scurgerile de torenți au făcut prăpăd în mai multe zone din Vestul țării. Viiturile au ajuns la 2 metri, unele sate din județele Cluj și Arad au rămas fără curent electric, apa a intrat în case și drumurile au fost blocate.
INUNDAȚII în ARAD. În urma ploilor torențiale căzute în cursul zilei de sâmbătă, în zona de nord-vest a județului Arad, zeci de gospodării au fost inundate pe Valea Nadășului, informează căpitan George Pleșca, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență a Județului Arad.
Potrivit sursei citate, câteva gospodării au fost inundate în localitatea Aldești, situată în apropierea orașului Sebiș, iar în localitatea Nadăș, din cauza colmatării văii cu același nume, apa și-a ieșit din matcă, inundând curți și grădini.
„În urma ploilor torențiale căzute în această zonă, apa a antrenat aluviuni și vegetație din amonte de localitatea Nădăș, care au colmatat un pod. Drept urmare, apa și-a ieșit din matcă, zeci de case, curți și grădini din această localitate fiind inundate, apa pe carosabil atingând aproximativ 50 cm. În primă instanță, au acționat Garda de Intervenție Sebiș din cadrul ISUJ Arad și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din Bârsa, însă, datorită gravității situației, s-a deplasat în sprijin și o formațiune de pompieri militari din Detașamentului Arad al ISUJ, alcătuită din 5 ofițeri și 35 subofițeri, având în dotare 2 bărci de salvare și 6 motopompe. În funcție de evoluția situației, s-ar putea impune evacuarea mai multor persoane. Mai mult, în jurul orei 21.00, în localitatea Nadăș a căzut alimentarea cu energie electrică”, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență a Județului Arad.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/inunda-ii-in-vestul-arii-viituri-de-2-metri-sate-izolate-oameni-salva-i-de-isu-in-cluj-i-arad_1921357.html#ixzz45PQoMgS5
Follow us: @realitatea on Twitter