spot_img
13.8 C
Vaslui
19-sept.-2024
spot_img

Interzis în spațiul Schengen, a trecut ilegal frontiera la Albița, dar nu a ajuns departe!

- Advertisement -
EL FUGITIVO… Un cetățean din Republica Moldova a „testat” vigilența polițiștilor de frontieră vrând să treacă ilegal granița! Nu i-a mers!

GHINION… Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși au depistat un bărbat din Republica Moldova care a încercat să treacă fraudulos frontiera de stat deoarece pe numele lui era emisă o alertă cu măsura de interzicere a intrării în spațiul Schengen. Polițiștii de frontieră l-au „mirosit” că nu prea avea ce căuta în zona dintre Albița și Leușeni și l-au trimis înapoi în Republica Moldova unde va suporta rigorile legii.

În data de 15 martie a.c., în jurul orei 23.30, polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși- I.T.P.F. Iași aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în perimetrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița au observat, pe sensul de intrare în România, între linia de control și podul Albița-Leușeni, un bărbat care se deplasa pe jos și care nu-și justifica prezența în zonă. Întrucât persoana în cauză nu avea documente de identitate asupra sa, aceasta a fost condusă la sediul punctului de trecere a frontierei în vederea stabilirii identității și continuării cercetărilor.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că acesta este un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 41 de ani și că a încercat să treacă fraudulos frontiera deoarece pe numele lui era emisă o alertă cu măsura de interzicere a intrării în spațiul Schengen. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun. În baza Acordului de Readmisie, bărbatul urmează să fie preluat de autoritățile de frontieră din R. Moldova în vederea continuării cercetărilor”, a precizat subcomisarul Irina Mirică, purtător de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.