Instruiri pe teme anticorupţie au avut loc în Neamţ, deoarece, în ultima perioadă, aici au fost descoperite cazuri penale. În acest context, cadrele medicale au fost sfătuite să nu pretindă și să nu primească șpagă.
Pe data de 24 noiembrie 2022, tema a două întruniri, cu invitaţi din cadrul personalului medical şi tehnic de la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, a fost combaterea corupţiei şi riscurile ce derivă din săvârşirea unor asemenea fapte, detalii fiind oferite de Mihai Sorin Bărbieru, şeful Direcţiei Generale Anticorupţie Neamţ.
„Având în vedere necesitatea implementării Sistemului Naţional Anticorupţie şi a Planului de integritate ca măsură de conştientizare, identificare şi analiză a riscurilor de corupţie s-au organizat două sesiuni de curs la care au participat asistenţi medicali, medici şi personal TESA“, a transmis conducerea Spitalului Roman…https://adevarul.ro/stiri-locale/piatra-neamt/instruiri-antispaga-in-sistemul-sanitar-din-neamt-2223051.html