AJUTOR…Zece institutii din judetul Vaslui ar putea primi din partea Ministerului Culturii si Identitãtii Nationale bani pentru a organiza actiuni sau alte proiecte dedicate zilei de 15 ianuarie, Ziua Nationalã a Culturii. Acestea trebuie sã facã o solicitare, iar valoarea maximã a sprijinului financiar pe proiect/actiune acordatã de Minister este de 25.000 lei. Pentru a putea participa la sesiunea de selectie, proiectele culturale vor avea ca perioadã de desfãsurare intervalul 14-31 ianuarie 2018.
Cele 10 institutii din judetul Vaslui sunt: Muzeul Judetean “Stefan cel Mare” Vaslui, Muzeul “Vasile Pârvan” Bârlad, Muzeul Eparhial Husi, Biblioteca Judeteanã “Nicolae Milescu Spãtarul” Vaslui, Biblioteca Municipalã “Stroe Belloescu” Bârlad, Centrul Cultural “Mihai Eminescu” Bârlad, Biblioteca Municipalã “Mihai Ralea” Husi, Biblioteca Orãseneascã “Constantin Macarovici” Negresti, Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Vaslui si Inspectoratul Scolar Judetean Vaslui. Solicitãrile se pot depune personal în zilele lucrãtoare la Registratura Ministerului Culturii si Identitãtii Nationale, cu mentiunea “Proiect Ziua Culturii Nationale 2018”, pânã la data de 29 decembrie 2017, orele 14.00 sau format electronic la adresa de e-mail: ziuaculturiinationale@cultura.ro sau prin servicii de transfer de fisiere pânã la data de 02 ianuare 2018, orele 24.00. Potrivit comunicatului, pentru a putea beneficia de finantare, solicitantul trebuie sã îndeplineascã mai multe conditii: ”este persoanã fizicã autorizatã, respectiv persoanã juridicã înfiintatã în conformitate cu prevederile legale, cu exceptia institutiilor aflate în subordinea Ministerului Culturii si Identitãtii Nationale; desfãsoarã programe, proiecte si activitãti culturale, potrivit actelor constitutive; a respectat obligatiile asumate prin contractele de finantare nerambursabilã anterioare; nu are datorii la bugetul de stat si la bugetul local”. Nu au dreptul sã participe în cadrul selectiei solicitantii aflati în urmãtoarele situatii: ”sunt în incapacitate de platã; au plãtile/conturile blocate conform unei hotãrâri judecãtoresti definitive”.
15 ianuarie, Ziua Culturii Nationale
Ziua de 15 ianuarie, aleasa ca Zi a Culturii Nationale, reprezintã data nasterii poetului national al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889). Camera Deputatilor a adoptat, la 16 noiembrie 2010, un proiect de lege prin care ziua de nastere a lui Mihai Eminescu a devenit zi a Culturii Nationale, act normativ ce a întrunit 175 de voturi favorabile, unul împotrivã si douã abtineri. În expunerea de motive a initiatorilor se aratã: ”Ziua Culturii Nationale va fi, în viziunea noastrã, o zi în care nu numai celebrãm un mare creator, dar si o zi de reflectie asupra culturii române, in genere, si a proiectelor culturale de interes national”. Decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 15 ianuarie – Ziua Culturii Nationale a fost semnat la 6 decembrie 2010 si a fost publicat în MO 831 din 13 decembrie 2010. Existã precedente pentru aceastã sãrbãtoare si în alte tãri europene. Astfel, în Spania, Ziua Culturii a fost aleasã în ziua mortii lui Miguel de Cervantes, iar în Portugalia, în ziua în care s-a nãscut Luis de Camoes. Si autoritãtile din Republica Moldova au hotãrât ca ziua de nastere a lui Mihai Eminescu sã devinã Ziua Culturii Nationale.