Un nou control al inspectorilor Antifraudă în Bazarul din lunca Sucevei, desfăşurat ieri dimineaţă, a încins la maximum spiritele în centrul comercial, comercianţi dar şi clienţi începând să huiduiască echipele de control. De la vociferări s-a ajuns la ameninţări, iar inspectorii de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) au sunat la 112 şi au cerut sprijin de la Jandarmerie şi Poliţie. Inspectorii Antifraudă au fost evacuaţi din Bazar de forţele de ordine, sub un cor de huiduieli şi ameninţări venite de la aproximativ 200 de oameni, care au ieşit din Bazar pentru a bloca maşinile de la ANAF.
Ziua şi controlul ANAF
Controlul de ieri dimineaţă a venit la numai o zi după ce inspectorii Antifraudă au descins, sâmbătă, cu 10-12 maşini în Bazarul din Suceava. Sâmbătă, inspectorii de la ANAF au dat mai multe amenzi, foarte mari, susţineau bazariştii, iar o parte dintre comercianţi nu s-au mai putut controla atunci când, duminică dimineaţă, au văzut că urmează o nouă descindere a celor de la ANAF.