PLECARE… Instalat la conducerea IPJ Vaslui la începutul lunii mai, comisarul-șef Dan Pelin se pare că nu prea s-a adaptat cu județul nostru, așa că a ales să se întoarcă la Galați, orașul de unde a venit.
Inspectoratul General al Poliției Române a organizat, miercuri, 7 iunie, concurs pentru ocuparea funcției vacante de adjunct al Inspectoratul de Poliție Județean Galați, concurs la care s-a prezentat un singur candidat, Dan Pelin. Acesta a obținut nota 7,48 la proba interviu, prin urmare e doar o chestiune de timp până se va întoarce în orașul de pe malul Dunării. Până să fie „uns” șef la IPJ Vaslui, Pelin „beneficiase” de nu mai puțin de șase mandate de împuternicire în cadrul IPJ Galați. Azi, acesta a devenit adjunct cu acte în regulă într-o instituție pe care o cunoaște mult mai bine. De altfel, la două zile după aterizarea la Vaslui, Dan Pelin declara jurnaliștilor locali că împuternicirea la șefia IPJ Vaslui l-a luat prin surprindere chiar și pe el, pentru că avea alte planuri, legate de conducerea IPJ Galați. Chiar și după ce a ajuns în județul nostru, comisarul-șef încă oscila între a fi șef la IPJ Vaslui, prin împuternicire, sau adjunct la IPJ Galați, prin concurs. Se pare că miercuri s-au risipit toate semnele de întrebare, prin urmare zilele viitoare IPJ Vaslui va rămâne din nou fără o conducere stabilă, situație care trenează de ani de zile.
„Un profesionist”
Deși nu a a stat mult timp la Vaslui, Dan Pelin a reușit să se facă remarcat printre polițiști. În cele aproximativ 30 de zile pe care le-a avut la dispoziție, acesta a acționat în zonele „fierbinți” din IPJ Vaslui, cum ar fi Serviciul de Acțiuni Speciale, acolo unde conflictele interne mocnesc de ani de zile. Pe lângă ședințele și încercările de împăcare ale personalului, Pelin a mers foarte mult pe teren pentru a vedea problemele cu care se confruntă polițiștii vasluieni. După reîntoarcerea acestuia la IPJ Galați, nouă nu ne rămâne decât să vedem pe cine va mai scoate din joben conducerea IGPR pentru șefia Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui. Toate aceste perindări, însă, nu fac deloc bine instituției, pentru că fiecare împuternicit vine cu planul său de lucru, cu abordarea proprie, iar asta lovește în stabilitatea de la nivelul conducerii.
Gabori fără minte! Voi cu pseudonimele.. de frica nu va dați numele dar se știe deja cine a scris aici. Mare rușine asa numitilor mari polițiști! Ba, stați cuminți..
Bagami-as sula-n mă-sa de milițian…
Doamne , ce a ajuns Politia Romana si cea vasluiana, sa fie condusa de toti plutonierii cu facultati facute in wc uri publice si de toti incadratii direct, mare blestem!Pulifriciul asta de la Galati cand dracu’ a invatat pt examen ca a stat ca un veritabil plutonier cu radarul in strada pana in ziua examenului, daca era pe bune nici bibliografia n avea timp sa o invete, dar daca e sluga galbejita , ce sa i faci!
Ce inseamna plutonier?
Respect militenii, M-NEZEII….!
Ce nume sugestiv are…”Vin Pelin”…un nume pe măsură bautelor din IPJ Vaslui….a venit sa-i invete pe militieni cum se bea, vinul pelin….
Pelin să facă un tutorial cum se ia notă de trecere la concurs. Poate văd și alții care au candidat. Dar cand ești sărac intelectual……
Sa ne spuna cine i-a dat ,,cheita”, cicã cel care l-a propus la Vaslui, mototolul…
Tataru l-a pus, faza este ca Pelin mai stie cate ceva. Dar Nacu era praf si pulbere, nu mai spun de ceilalti oameni ai doctorului de la Husi, toti o apa si-un pamant.
Nane, Bejenaru si altii care ar fi putut fi in aceasta functie sunt in pragul pensiei si cel mai probabil nu se vor face preș in fata nimanui pentru cateva luni de sefie.
Poate comisarul Andronache e bun pentru această funcție, are experiență și e bun profesionist. De ce nu?
Rămâi la birou cu el.
Nicio pierdere, a plecat un politruc , vine altul! Nu pune IGPR ul seful la Vaslui, ci tot doctorul apendicita ca vin alegerile acum, nu ?Odata si odata va exploda el mamaliga si la Vaslui!Doamne ce frumuseti de prosti a putut sa puna Tataru la comanda Ipj ului in ultimii 2 ani , care auu venit la pachet cu alti dobitoci si tot asa !
Cică „a mers foarte mult pe teren”! :))) Stătea ca boschetarul cu radarul la stradă, mai mare rușinea pe polițiști.
Sperăm să învețe să prindă și hoți, dacă tot vrea să fie polițist, că e „grele” cu șefia de inspectorat.
Breeee… nenea milițică e depășit mult de vremuri, mai rar așa comuniști rămași în aceste instituții.
Cel mai bun pentru sef de inspectorat mi se pare a fi Bejenaru și Nane. Restul n-au prins un hot
Nane, un lingău care ar mai sta un an dacă l.ar pune șef. Bejinaru ar mai pune niște rotițe in mișcare, dar nici el nu trece peste politic. Așa că ….
Nane care a dat prezenta stire. Foarte urat!
Vine Moș Catana că acum taie frunza la câini .
Oare cine mai aspira iar la functii mari??? Amazoana sau mi bine zis mimoza dintre vii??? Ce altceva a mai pregatit??? Ce o mai reprezinta???
Multe succesuri!!!🤮🤮🤮
Bun omul, știe meserie pe ce a practicat. E la nivel de ofițer specialist op. Nu știe management deloc dar la Galați este deja un manager care are nevoie de un Patrocle.
Ce să caute la Vaslui maimuțoiul lui Mototolea?!
Numai parveniti, dar macar domnul e al politiei romane, nu grănicer🤣🤣🤣😍
Vezi sa nu, si-a luat salariul pe card si il doare la bască de ce se intampla in jurul lui.A cheltuit o parte din bani…in ” mini-vacanta” CURULUI….mai are niste banet pentru concediul din august cand o sa stea cazat la 5 stele…..Ce rapanosi sunt in institutiile astea publice….nici nu muncesc si mai vor salarii,pensii speciale, etc…bunicii acestei țări se scaldă în mizerie și sărăcie.Sa va fie rusine, daca mai aveti asa ceva la cat alcool aveți în cap de la bautele din IPJ Vaslui.
Coco, iar mănânci kkt. Ti-a zis omul să-ți vezi de borșul tău în care s-au pisat toți colegii tai. Cum vezi ca pleacă, cum începi iar să halești moale.
Sa ma cak în gura lui ma-ta, zic adevarul.