Beneficiarii ajutoarelor alimentare de la UE care au primit cupoane sunt îngrijorati cã alimentele nu mai ajung, iar pe cupoane stã scris “Valabil în anul 2014”.
Cei peste 90 de mii de vasluieni care au primit cupoane cu ajutorul cãrora urmeazã sã beneficieze de ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeanã sunt tot mai îngrijorati de trecerea timpului. Pe cupoanele lor stã scris, ce-i drept, destul de mãrunt: “Valabil în anul 2014”, pe lângã inscriptia cu sigla Guvernului, destul de mare, dar care nu le inspirã nicio încredere cã vor primi ajutoarele anul acesta. Pe mãsurã ce zilele trec, somerii, pensionarii, cei de la 416 si persoanele cu handicap devin tot mai îngrijorati cã nu vor apuca sã îsi ridice alimentele pânã la sãrbãtorile de iarnã sau chiar cã vor rãmâne pierduti. Primãria municipiului Vaslui dã însã toate asigurãrile cã acest lucru nu se va întâmpla.
“Deocamdatã nu avem cunostintã despre existenta unui calendar privind distribuirea ajutoarelor alimentare în unitãtile administrativ-teritoriale din tarã. Vom informa cetãtenii imediat ce vom avea acest calendar”, a declarat Sorin Radu, viceprimar al municipiului Vaslui.
Vasluianii au fost anuntati prin intermediul unor cupoane personalizate trimise de Ministerul Fondurilor Europene prin postã cã vor primi ajutoarele alimentare, însã multi au mers degeaba sã le ridice, acestea nu au ajuns la Vaslui. Tichetele, fãrã valoare financiarã, sunt inscriptionate cu numele persoanei beneficiare, CNP, componenta cosului alimentar si data de valabilitate.
Conducerea Primãriei Vaslui nu stie încã când vor ajunge alimentele însã le transmite beneficiarilor sã aibã rãbdare.
Pentru acest an, pe lista beneficiarilor de ajutoare alimentare au fost introduse si persoanele care primesc alocatii pentru sprijinirea familiei. Când vor intra în posesia ajutoarelor nu se stie, reprezentantii Primãriei Vaslui nu au încã niciun rãspuns. (Andrei POPESCU)