spot_img
spot_img
3.2 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

„Îngerul care salvează vieți”! Scrisoare de mulțumire pentru un medic de la spitalul din Bârlad!

- Advertisement -
Dr. Cătălina Manolache

EMOȚIONANT… Ce poți să faci când simți nevoia să mulțumești medicului care ți-a salvat mai mult decât viața? Să spui simplu: Mulțumesc, doamnă doctor!”! O infirmieră din spitalul bârlădean, care a fost internată cu Covid-19, atât ea cât și soțul, au fost salvați de medicul Cătălina Mihaela Manolache, șefa secției Medicină Internă din cadrul Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad. „Eu am avut o formă medie a bolii, dar soțul meu a fost la un pas de moarte! Pur și simplu, doctorița înger l-a apucat din <<zbor>>! Nu ne-a lovit glonțul pentru că ea a fost lângă el, a pus mâna și l-a oprit! Mulțumesc, doamnă doctor!”, este un fragment dintr-o emoționantă scrisoare sosită la redacție cu rugămintea să o facem publică. „Pentru ca oamenii să înțeleagă că există această boală cumplită, că medicii fac eforturi supraomenești, pur și simplu sunt îngeri care salvează vieți”, scrie infirmiera din spital.

„Mulțumesc” este mult prea puțin spus pentru cel care salvează vieți, mai ales viețile oamenilor dragi de lângă tine! Cei care, ajunși pe patul spitalului, sunt smulși din ghearele morții, în plină pandemie de Covid-19! Pentru Mihaela, „o umilă infirmieră de la Ambulatoriul spitalului din Bârlad” cum semnează scrisoarea, ultima lună a fost un coșmar, pentru că moartea i-a dat târcoale familiei sale: soțul și ea au ajuns pacienți cu forme severe de Covid-19! Mihaela a ajuns pe 23 martie, având o formă medie spre severă de boală, iar soțul i s-a „alăturat” pe 27 martie, cu o formă severă de Covid-19. Au reușit să rămână în viață, bărbatul Mihaelei fiind la un pas de moarte. Când au ajuns acasă, mulțumind lui Dumnezeu și medicului care i-a salvat, Mihaela s-a gândit că un simplu mulțumesc nu poate să fie de ajuns pentru felul în care au fost tratați și pentru comportamentul avut de medicul Cătălina Mihaela Manolache și întreg colectivul Secției de Medicină Internă care i-au îngrijit. A trimis la redacție o scrisoare de mulțumire pe care ne-a rugat să o facem publică, ca să știe oricine că la spitalul din Bârlad există „îngeri trimiși de Dumnezeu pe pământ ca să salveze oameni”, scrie Mihaela.

Scrisoare de mulțumire adresată medicului Cătălina Mihaela Manolache,

<<Mulțumesc>>este mult prea puțin pentru acest medic. Un înger lăsat de Dumnezeu pe pământ să salveze vieți și fără de care soțul și cu mine, n-am fi avut nicio șansă. Orice efort aș depune nu pot cuprinde într-o scrisoare întreaga mea recunoștință pentru doamna doctor Cătălina Manolache, șefa secției de Medicină Internă a spitalului bârlădean. În multe locuri din Biblie ni se spune că Domnul Iisus Hristos a făcut și alte minuni care nu sunt scrise în Cartea aceasta, care dacă s-ar fi scris, lumea n-ar cuprinde toate cărțile ce s-ar fi scris. Sunt infirmieră angajată la Ambulanțierul din cadrul Spitalului „Elena Beldiman” și am fost internată atât eu cât și soțul meu pe secția Medicină Internă, cu Covid-19. Eu de pe data de 23 martie iar soțul din 27 martie. Am fost și sunt și acum profund marcată de comportamentul și atitudinea întregului personal medical de pe această secție, de căldura cu care medicii, asistentele și infirmierele vorbeau și ne încurajau! Acest lucru poate fi confimat și de pacientele cu care am fost în salon internată, ele fiind din Vaslui, Negrești și Epureni. Recunosc că era reticentă dacă să mă internez sau nu, dar am ales să fiu internată și a fost cea mai bună decizie pentru că altfel muream! Soțul meu a ajuns și el cu plămânii afectați inițial 30% și apoi în timp scurt au ajuns la 60%! Vă spun sincer, a fost la un pas de moarte, dar medicul Cătălina Manolache și medicul Iuliana Grigoraș au făcut o minune. L-au salvat în ultimul moment!

Ca orice român, priceput la toate, în special la politică, înainte să ajung în spital, aveam o părere nu prea bună despre medici, despre asistenții medicali și despre condițiile din spital. Însă, întreg personalul și condițiile din spital mi-au demonstrat că am false prejudecăți. Am întâlnit asistente medicale extrem de amabile și pline de disponibilitate și infirmierele la fel. Iar în ce privește condițiile din spital, nu m-am gândit niciodată că voi trăi să văd astfel de condiții într-un spital din România. Excepționale! Mă înclin cu respect și înaintea asistentelor, infirmierelor și tuturor celor din conducerea spitalului și a primăriei care s-au zbătut să avem astfel de condiții! Cu astfel de medici, de asistenți, de infirmiere, devotați și cu astfel de condiții, nu ai cum să nu te vindeci în spitalul din Bârlad! Recunoștință multă, doamna doctor Manolache și respect pentru întreg personalul secției și conducerii spitalului!” a scris Mihaela, „o umilă infirmieră și soțul ei din Bârlad! “, așa cum a precizat în scrisoare.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

8 COMENTARII

  1. Seamna cu o scrisoare de multumire tovarasului si tovarasei inainte de 89 S-a reluat exact aceeasi piesa de a pupa in fund stapanul. Exact invers Toata lumea iese nemultumita din acesta sectie si in special de la doctorita. Nu am auzit pana acum pe nimeni sa o vorbeasca de bine. La infectioase jos palaria cu cele doua doamne doctor.

  2. Deci infirmieră, din spitalul respectiv! Păi cum să nu mulțumești colegilor, e locul ei de muncă. Pentru job, trebuie să fii fidel sistemului. Nu spune nimeni, că nu sunt și oameni dedicați printre ei, dar nici nu putem fi manipulați. Fiecare simte pe propria piele, cum este tratat și în ce condiții.

    • Sa stii ca e si invers, cunosc și eu o asistenta cu soțul mort de covid, ce i-a mai blestemat si beștelit, cu gura ei a recunoscut ca nu i-au acordat tratament si numai de vedete se ocupa, nu-mi venea sa cred, cadru medical si ii acuza, s-a auzit ceva in presa? pe ăștia ii scot in fata, doar când miroase prea tare mai arunca si ei câte un caz

      • Evident! Gunoiul e ascuns sub preș! Este bine pentru cei puțini, cum e cazul de mai sus…plus domnul Titi Aur, care-i slăvea. Restul cunosc realitatea cruntă, după 1 an de pandemie!.. Destule cazuri prezentate în ziar, nu astea în minoritate!

  3. Stiti cat se munceste in aceasta sectie (cea mai mare din Sp Barlad )? Din 100 paturi , rar au fost ocupate 30, 40 (perioada in care scazuse nr imbolnavirilor in toata tara) restul timpului 80-100. Marea problema este ca pacientii internati aici au comorbiditati. Este ca pe front, o lupta continua in care dumnealor „trag cu dintii” de fiecare pacient. Am un sot care traieste datorita lor, internat cu COVID dupa 8 zile de spitalizare in alta sectie( alta poveste de relatat) a fost preluat de sectia MEDICALA cu afectare pulmonara 85%. Sunt multe de spus dar vreau sa transmit TOATA DRAGOSTEA, RESPECTUL si MULTUMIRILE mele colectivului sectiei medicala!!!!

    • Daca nu ar fi medicii de la Infectioase (Aioanei, Agache&comp) care sa prescrie schemele de tratament ce ar face medicii din celelalte sectii cu bolnavii?? Cred ca se cutremura spitalul de ras cand citeste articolul de multumire pentru fana lui Adrian Stim Noi Cine!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.