TRIST DAR ADEVÃRAT…Destin crud si fãrã noimã, la 20 de ani. Un accident cumplit i-a schimbat radical viata. A supravietuit miraculos, dar a rãmas cu sechele si face eforturi supraomenesti pentru a-si continua drumul în viatã. Se întreabã acum de ce ea si de ce mai trãieste asa cum e acum. Zâmbeste dar sub zâmbetul ei se ascunde o durere greu de imaginat. Se gândeste care mai este rostul ei în viatã si parcã regretã cã a supravietuit accidentului. Nu-si mai poate sprijini sora sã-si termine scoala si o doare nespus de mult. Este povestea sfîsietoare a unei tinere frumoase, din Hãlãresti, care trãieste o adevãratã dramã. Zâmbeste trist, sufletul e plin de amãrãciune, iar trupul îi este ciopârtit si plin de cicatrici. Nu a mai rãmas nimic din fata plinã de viatã de altã datã. Nicoleta Brostic, tânãra de 20 de ani nenorocitã din vina neatentiei unui sofer, îsi spune povestea tristã a vietii pe care o trãieste de când s-a ridicat de pe patul de spital.
CITITI SI: Strigatul de ajutor al unui inger de fata!
“Ne-am trezit dimineatã sã mergem la cumpãrãturi la Bârlad. Fata venise de putine zile acasã. Îsi fãcea bagajul sã plece în Anglia, la muncã. Am iesit la ocazie si, pe drumul dintre Iana si Bârlad, a avut loc nenorocirea. Dupã impact nu stiu ce s-a mai întâmplat. M-am trezit la spital cu un picior în gips si cu celãlalt operat. Am întrebat ce s-a întâmplat si cadrele medicale mi-au spus sã stau linistitã cã am avut un accident de circulatie. Am întrebat de Nicoleta si au încercat sã mã linisteascã. Trei zile m-au dus cu vorba si nu mi-au spus nimic de ea. În ziua în care a fost transferatã la Bucuresti, la spital, m-au lãsat sã o vãd. Era în pielea goalã, intubatã si conectatã la aparate. Doar pãrul si ochii îi mai vedeam. Când am vãzut-o cum era am început sã urlu si sã tip. A deschis putin ochii, a cerut apã si apoi i-a închis la loc. Dupã ce a mai fost pusã cât de cât pe picioare si a venit acasã avea numai gânduri negre. Am muncit mult cu Nicoleta si eu si rudele si prietenii pentru a renunta la ele dar e greu. Si pe ea si pe Nicoleta le-am crescut singurã, dupã ce am divortat de fostul sot, în urmã cu mai bine de 10 ani”, povesteste mama Nicoletei. Au urmat luni de operatii, recuperare, gânduri negre si multã muncã de lãmurire cã viata meritã trãitã. Nicoleta trece prin momente cumplite si acum, dupã aproape un an de la tragicul accident. Nu poate accepta încã ce i s-a întâmplat. A suferit mai multe interventii chirurgicale, are bazinul strâmb, iar piciorul stâng e mai scurt decât cel drept cu 3 centimetri. „Bazinul mi-a fost fãrâmat, piciorul stâng, mâna stângã si mi-au fost afectati si plãmânii dar si ficatul. Dupã operatii am rãmas cu sechele. Sunt tãiatã toatã, ca pe porci. Pentru cã am foarte multe cicatrici cu un aspect destul de urât, nu mã recunosc. Mã uit în oglindã si spun ce s-a întâmplat cu corpul meu nu poate fi adevãrat. În fiecare dimineatã mã trezesc cu speranta cã o sã mã dau jos din pat si o sã pot face tot ce fãceam înainte. Sunt complexatã de felul în care arãt, cum merg. Nu mai sunt eu, nu stiu cum e sã mergi normal. Când e sã ies undeva mã uit dupã persoanele care merg pe stradã si mã întreb dacã am mers si eu cândva la fel. Sunt frustratã si nu pot accepta. Tot timpul când mã gândesc în trecut…mi-ar fi plãcut sã rãmân eu, sã nu fi fost nevoitã sã trec prin toate aceste transformãri”, povesteste Nicoleta. Pãrintii tinerei sunt despãrtiti de ani buni. Ea locuieste împreunã cu mama si cu sora mai micã, de 14 ani. Trãiesc la limita sãrãciei, dar cu demnitate si se întretin doar din ajutorul social de 200 de lei si alocatia surorii, de 42 de lei. Nicoleta mai are multe de înfruntat. O asteaptã drumuri lungi la Bucuresti, controale medicale si tratamente. Nu are însã banii necesari pentru transport, cazare si terapii. Sãrbãtorile vor fi triste pentru Nicoleta. Se simte neputincioasã în fata greutãtilor vietii. Nu îsi doreste decât sã meargã din nou, pentru a putea munci si a-si ajuta familia. „De Paste mi-as dori sa merg singurã. Asta îmi doresc cel mai mult, sã mã pot deplasa fãrã cârjã, sã încep sã fac cursuri, sã studiez, sã mã angajez undeva. Stiu cã lucrul acesta necesitã timp, iar procesul de recuperare este unul lung si greu si nu stiu ce se va întâmpla. Dacã recuperarea nu va da roade atunci va trebui sã fiu supusã unei noi interventii chirurgicale de refacere a ligamentelor”.
Dacã vreti sã-i dati o mânã de ajutor Nicoletei, puteti s-o faceti donând o sumã cât de micã, în unul din cele douã conturi: RO52CECEVS1908RON0474904 (lei) sau RO78CECEVS02B2EUR0608615 (euro) deschise pe numele mamei acesteia, BUZAMÃT PARASCHIVA FELICIA.
