REZULTATE… Județul Vaslui va avea 15 reprezentanți la Olimpiada Națională de Informatică. Surpriza din acest an o reprezintă un elev de clasa a VI-a din mediul rural, mai exact de la Școala Gimnazială Nr. 1 Iana. Se numește Robert-Nicolae Vornicu și urmează cursurile Centrului Județean de Excelență. Alături de el, s-au mai calificat zece elevi din Vaslui, trei din Bârlad și unul din Negrești. Dintre cei din Vaslui, șapte sunt de la Liceul Teoretic “Emil Racoviță”, fiind pregătiți de profesorul Dan Pracsiu. Lotul județean este destul de numeros, însă mai mic în comparație cu cel de acum trei-patru ani de zile. “Informatica românească e în declin. Deși la vârf sunt în continuare elevi foarte buni, care au obținut punctaj maxim, într-un timp foarte scurt, chiar două ore de concurs, informatica e în declin. La noi se vede mai pregnant această scădere ușoară. Acum câțiva ani aveam 22 de elevi calificați la etapa națională, nu 15, ca anul acesta. Dar, sigur, 15 e un număr bun, pentru că sunt județe care nu au niciun elev calificat sau au foarte puțini. Spre exemplu, Buzăul are doar doi elevi calificați la etapa națională, noi avem 15. Și Buzăul e un județ mult mai mare decât Vasluiul. Deci, suntem în declin, dar încă stăm bine, muncim, avem rezultate”, a declarat profesorul vasluian Dan Pracsiu, coordonator al loturilor olimpice încă din 2012.
Etapa județeană a Olimpiadei de informatică s-a desfășurat în perioada 15-16 martie, la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Vaslui. Cu acest prilej, le mulțumim pentru susținere tuturor colegilor implicați în organizarea și buna desfășurare a activităților! La etapa județeană au fost înscriși 104 elevi. „Regulamentul specific privind organizarea și desfășurarea olimpiadei de informatică” prevede obținerea unui punctaj minim de 80 de puncte (nivel gimnazial), respectiv de 120 de puncte (nivel liceal) pentru calificarea elevilor la etapa națională. La etapa națională a Olimpiadei va participa, din fiecare județ, câte un elev, primul în ierarhia clasei de studiu la care a concurat, cu respectarea punctajului minim prevăzut de regulament și în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute conform clasamentului național realizat după finalizarea etapei județene/a sectoarelor municipiului București. Astfel s-au calificat șapte elevi cu locul I pe judet si 8 calificati prin clasamentul național.
Elevii care vor reprezenta județul Vaslui la etapa națională la informatică sunt:
- Matei Theodor Grosu, elev în clasa a IX -a la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, a intrat în clasamentul național. Elevul studiază infomatica la școală. Profesorii săi îndrumători sunt: Florica Ciurescu, Vlad Laurențiu Nicu.
- Eliza Maria Ciuc, elevă în clasa a XII -a la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Vaslui, a intrat în clasamentul național. Elevul studiază infomatica la școală, la Centrul Județean de Excelență Vaslui și în cadrul programului „Hai la olimpiadă!”. Profesorul său îndrumător este Dan Pracsiu.
- Andrei Alin Piciu, elev în clasa a XII -a la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Vaslui, a intrat în clasamentul național. Elevul studiază infomatica la școală, la Centrul Județean de Excelență Vaslui și în cadrul programului „Hai la olimpiadă!”. Profesorul său îndrumător este Dan Pracsiu.
- Andrei Puică, elev în clasa a XII -a la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Vaslui, a obținut locul I. Elevul studiază infomatica la școală, la Centrul Județean de Excelență Vaslui și în cadrul programului „Hai la olimpiadă!”. Profesorul său îndrumător este Dan Pracsiu.
- Robert Ionuț Dumitru, elev în clasa a XII -a la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Vaslui, a intrat în clasamentul național. Elevul studiază infomatica la școală, la Centrul Județean de Excelență Vaslui și în cadrul programului „Hai la olimpiadă!”. Profesorul său îndrumător este Dan Pracsiu.
- Denis-Teodor Ciovnicu, elev în clasa a XII -a la Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga” Negrești, a intrat în clasamentul național. Elevul studiază infomatica la școală, la Centrul Județean de Excelență Vaslui și în cadrul programului „Hai la olimpiadă!”. Profesorii săi îndrumători sunt: Dumitru-Paul Șoreanu și Dan Pracsiu.
- Alexandru Gabriel Gheorghică, elev în clasa a XII -a la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Vaslui, a intrat în clasamentul național. Elevul studiază infomatica la școală, la Centrul Județean de Excelență Vaslui și în cadrul programului „Hai la olimpiadă!”. Profesorul său îndrumător este Dan Pracsiu.
- Matei Gabriel Luca, elev în clasa a XI -a la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Vaslui, a obținut locul I. Elevul studiază infomatica la școală, la Centrul Județean de Excelență Vaslui și în cadrul programului „Hai la olimpiadă!”. Profesorul său îndrumător este Dan Pracsiu.
- Tudor Cocu, elev în clasa a X -a la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, a obținut locul I. Elevul studiază infomatica la școală, la Centrul Județean de Excelență Vaslui și în cadrul programului „Hai la olimpiadă!”. Profesorul său îndrumător este Vlad Laurențiu Nicu.
- Victor Casandra, elev în clasa a VIII -a la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, a obținut locul I. Elevul studiază infomatica la școală, la Centrul Județean de Excelență Vaslui, în cadrul programului „Hai la olimpiadă!” și la Palatul Copiilor Vaslui. Profesorii săi îndrumători sunt Dan Pracsiu, Mihaela Popa.
- Emilian Cârnu, elev în clasa a IX-a la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad, a obținut locul I. Elevul studiază infomatica la școală, la Centrul Județean de Excelență Vaslui, în cadrul programului „Hai la olimpiadă!”. Profesorii săi îndrumători sunt: Dan Pracsiu, Vlad Laurențiu Nicu și Vlad Mircea Giurcanu.
- Horațiu-Andreas Toma, elev în clasa a IX-a la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad, a intrat în clasamentul național. Profesorul său îndrumător este Ion Grădinaru.
- Robert-Nicolae VORNICU, elev în clasa a VI-a la Școala Gimnazial nr. 1 Iana/Centrul Județean de Excelență – a obținut locul I. Elevul studiază infomatica la școală și la Centrul Județean de Excelență Vaslui, în cadrul programului „Hai la olimpiadă!”. Profesorul său îndrumător este: Vlad Laurențiu Nicu.
- Rareș Gabriel Grăjdeanu, elev în clasa a VII -a la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad, a obținut locul I. Elevul studiază infomatica la școală și la Centrul Județean de Excelență Vaslui. Profesorul său îndrumător este Bogdan Mocanu.
- Vlad Nicolae Toma, elev în clasa a IX-a la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Vaslui, a intrat în clasamentul național. Elevul studiază infomatica la școală și la Centrul Județean de Excelență Vaslui, în cadrul programului „Hai la olimpiadă!”. Profesorul său îndrumător este Dan Pracsiu.
Matei Theodor Grosu: “informatica este un hobby relativ nou. Până să intru la liceu, nu îi acordam prea multă atenție”
Pentru Matei Grosu este a doua calificare la o olimpiadă națională, după cea de la Lingvistică. Acesta ne-a declarat că “subiectele de la etapa județeană a olimpiadei de Informatică au avut toate un grad de dificultate ridicat. Cea mai dificilă mi s-a părut problema “Natație”, dar, ca și la celelalte probleme, cheia rezolvării era punerea în aplicare a oricărei idei. Pot spune că informatica este un hobby relativ nou, până să intru la liceu, nu îi acordam prea multă atenție. Dar sprijinul profesorilor de la clasă m-a determinat să îi dau o șansă, acesta fiind primul an în care particip. Nu mi-am setat niciun obiectiv, nu vreau să mă stresez prea mult. Până atunci, trebuie să mă concentrez și pe Olimpiada Națională de Lingvistică, altă olimpiadă la care sunt calificat și este primul an în care particip”, a declarat Matei Grosu.
Eliza Maria Ciuc: “am mari emoții pentru următoarea etapă, dar am încredere în munca depusă în ultimii ani”
Eliza Maria Ciuc a participat până acum de patru ori la olimpiada de informatică – etapa județeană, însă acum e prima dată când se califică la etapa națională: “Problemele date anul acesta au fost de dificultate variată, dar în mare abordabile. Din toate cele trei, a doua a fost cea mai grea pentru mine , motiv pentru care am încercat-o abia în ultimele minute ale competiției. Nu am reușit sa găsesc pe moment o soluție optimă, dar am reușit sa obțin câteva puncte cu o soluție brută, ceea ce a contribuit în final enorm la plasarea mea în clasamentul național. Pasiunea mea pentru informatică a început de când am intrat la liceu. O contribuție enormă a venit din partea profesorului meu, Dan Pracsiu, sub a cărui îndrumare am reușit sa învăț foarte multe și am dezvoltat o adevărată pasiune pentru acest domeniu. Am mari emoții pentru următoarea etapă, dar am încredere în munca depusă în ultimii ani și încerc sa merg cât mai încrezătoare la natională pentru a ma întoarce cu o medalie. În ceea ce privește viitorul meu, vreau sa studiez mai departe informatica în cadrul unei facultăți specializate, la Iași sau București, unde ulterior doresc sa-mi construiesc o carieră”, a declarat Eliza Ciuc.
Denis-Teodor Ciovnicu: “mă pregătesc constant, lucrând probleme din toate capitolele și încercând să acopăr cât mai multe tipuri de subiecte”
Denis Ciovnicu este bucuros că a reușit să se califice la Olimpiada Națională de Informatică, acesta considerând că un aport foarte mare l-a avut pregătirea în cadrul Centrului Județean de Excelență: “subiectele de la etapa județeană mi s-au părut accesibile comparativ cu alte concursuri, dar în același timp interesante, având idei de rezolvare care au pus la încercare gândirea. Mă simt norocos că am avut parte de o pregătire foarte bună alături de domnul profesor Pracsiu Dan, prin Centrul de Excelență Vaslui și programul „Hai la Olimpiadă” Vaslui, ceea ce m-a ajutat să abordez subiectele cu mai multă încredere. Vreau să îi mulțumesc pentru îndrumare, răbdare și sprijinul constant, care au făcut o mare diferență în pregătirea mea și a colegilor mei. Cea mai dificilă problemă pentru mine a fost „Cromatic”. Deși nu am reușit să obțin punctajul maxim, am găsit o soluție parțială care mi-a adus puncte. A fost o provocare, dar și o oportunitate de învățare. Pentru etapa națională am puține emoții. Mă pregătesc constant, lucrând probleme din toate capitolele și încercând să acopăr cât mai multe tipuri de subiecte. Nu am un obiectiv clar stabilit pentru această etapă, dar voi fi acolo, voi da tot ce pot și voi încerca să obțin un rezultat cât mai bun”, a transmis Denis Ciovnicu.
Vlad Nicolae Toma: “problemele propuse necesitau o gândire creativă pentru a obține un punctaj cât mai bun”
Vlad Toma este la a patra calificare la Olimpiada Națională de Informatică, în urmă cu câțiva ani reușind să obțină o medalie de argint: “am descoperit informatica în clasa a IV-a, când am început să rezolv probleme tip joc. În clasa a V-a am participat la cursurile de informatică CEX și am reușit să obțin medalia de argint la olimpiada națională, rezultat care m-a determinat să continui pregătirea. Subiectele de anul acesta de la etapa județeană au fost provocatoare, dar bine structurate. Au acoperit concepte variate din algoritmica studiată. Problemele propuse necesitau o gândire creativă pentru a obține un punctaj cât mai bun. De altfel, baremul de calificare a fost realizat doar de 86 de elevi la nivel national (din cei peste 1000 elevi înscriși). Informatica este una din pasiunile mele. Emoțiile există chiar dacă sunt la a patra calificare. Știu la ce să mă aștept și mă concentrez pe pregătirea tehnică. În această perioadă, rezolv probleme de dificultate ridicată, particip la concursuri online și lucrez la optimizarea vitezei de implementare. Mulțumesc domnului profesor Pracsiu Dan pentru toată susținerea acordată. Da, îmi doresc să obțin o medalie la etapa națională”, a declarat Vlad Toma.
Prof. Dan Pracsiu: “la clasa a IX-a, subiectele au fost grele”

ANALIZĂ… Întrebat cum au fost subiectele de la etapa județeană și cum s-au prezentat elevii, profesorul Dan Pracsiu a declarat că cele mai multe probleme le-au întâmpinat elevii de clasa a IX-a: “La clasa a IX-a, subiectele au fost grele. Gândiți-vă că, la nivel național, nu s-au ocupat toate locurile. Nu s-au mai dat cum se dădea înainte: câteva cazuri mai mici, mai ușoare, care să fie rezolvate parțial. Cu toate acestea, la clasa a IX-a noi am obținut patru locuri, ceea ce e foarte bine. Ceilalți elevi, mai experimentați, din clasele mai mari, au reușit să obțină punctaje mai bune. La gimnaziu avem trei elevi calificați, câte unul la a VI-a, a VII-a și a VIII-a. La a V-a, sunt prea mici, nu au reușit să facă nimic. Dar sper să nu fie descurajați, să vină și în anii viitori. Începutul e greu. Am avut elevi care prima dată când au participat la etapa județeană au luat zero puncte, iar anul următor s-au calificat la etapa națională. Deci, se poate! Important este să nu se oprească”, a declarat profesorul Dan Pracsiu.
“Nouă ne lipsește comunicarea între elevi. La lotul național îi văd cum discută în permanență algoritmi între ei”
DECLARAȚIE ȘOCANTĂ… Dascălul vasluian este de părere că “informatica românească e puțin în declin. Deși la vârf sunt în continuare elevi foarte buni, care au obținut punctaj maxim, într-un timp foarte scurt, chiar două ore de concurs, informatica e în declin. La noi se vede mai pregnant această scădere ușoară. Acum câțiva ani aveam 22 de elevi calificați la etapa națională, nu 15, ca anul acesta. Dar, sigur, 15 e un număr bun, pentru că sunt județe care nu au niciun elev calificat sau au foarte puțini. Spre exemplu, Buzăul are doar doi elevi calificați la etapa națională, noi avem 15. Și Buzăul e un județ mult mai mare decât Vasluiul. Încă stăm bine, muncim, avem rezultate. La noi este foarte greu la gimnaziu. Acum avem trei elevi calificați, au fost ani în care am avut doi sau unul. Dar realitatea e că, față de acum doi-trei ani, suntem în declin, chiar dacă raportat la nivel de țară încă stăm bine. Contează pregătirea la nivelul Centrului de Excelență și în cadrul programului “Hai la olimpiadă”, derulat de Fundația Emag. Noi ne străduim să muncim, dar avem nevoie de copii de gimnaziu, pe care să îi ajutăm să crească. Ei vin, dar sunt puțini participanți. Fefiind profesorii lor de la clasă, nu îi putem controla. Unii mai renunță, alții vin, dar nu își dau silința foarte mult. La noi lipsește, din punctul meu de vedere, comunicarea între elevi. Este o deficiență. Merg de atâția ani la lotul național, îi văd pe elevii foarte buni cum discută în permanență algoritmi între ei. Am încercat să fac un lucru de genul acesta la Vaslui: voiam ca cei mici să primească lecții de la cei mai mari. La lotul național, în zilele de pregătire, erau foarte mulți care doreau să prezinte și nu ne permitea timpul să-i lăsăm pe toți. Așa voiam să fac și la Vaslui, am încercat anul trecut, dar nu prea mi-a ieșit. Încerc să le explic că un elev care le prezintă colegilor mai mici, învață în același timp și el, își consolidează informațiile, știe să le aplice mai repede. Dar adevărul e că nu sunt toți pedagogi, nu toți pot să explice bine”, a declarat profesorul Dan Pracsiu.
Felicitări domnului profesor Pracsiu pentru rezultatele excepționale obținute la OJI / ONI / Lot etc.
Ca fost elev al LMK-ului si participant la olimpiada, sunt profund dezamăgit de experiența pe care am trăit-o în acel liceu. Din păcate, într-un loc unde ar fi trebuit să se cultive excelența, am întâlnit prea des indiferență, lipsă de implicare și o atitudine de „merge și-așa”.
Este trist când un liceu cu asemenea potențial preferă să se bazeze pe trecut și pe aparențe, în loc să investească în elevi și în profesori care chiar pot face diferența.
Rezultatele de la olimpiade spun totul – acolo unde se lucrează cu pasiune și seriozitate, apar și performanțele, in schimb unde se mimează implicarea, rămân doar scuzele și pretențiile nejustificate.
Respect și recunoștință pentru ceea ce faceți pentru judetul Vaslui, domnule Pracsiu.
Felicitari copiilor si profesorilor care au mai multi copii la olimpiada nationala. Cineva mi-a spus acum catva ani, ca daca tu ca profesor, ai multi copii la olimpiada nationala, e meritul tau, daca ai putini, e meritul copilului si al parintilor. Deci, felicitari dl. Praxiu, dar nu uitati ca vine bac-ul si toti copii merita note mari. E greu sa alegi, ca profesor, lucrezi doar cu varfurile sau cu toti…
Felicitari si mult succes !
Felicitări! Observ cu tristețe ca Husiul lipsește. Doamna Daisa et company ce faceți? Performanta nu se poate și la Huși?