Inegalităţile dintre femei şi bărbaţi pe piaţa muncii s-au accentuat în timpul pandemiei, ştergând cel puţin doi ani din progresul înregistrat în ultimul deceniu, potrivit raportului PwC „Women in Work Index”, care arată că acum vor fi necesari ani şi chiar decenii pentru a reduce decalajele.
„După 10 ani de progrese lente, dar consistente ale femeilor, indicele a scăzut pentru prima dată în istoria sa, iar cei doi factori principali care au contribuit la această scădere au fost şomajul mai ridicat şi ratele reduse de participare a femeilor pe piaţa muncii în perioada cea mai gravă a pandemiei. Responsabilităţile legate de îngrijirea copiilor şi de munca domestică au jucat un rol semnificativ în determinarea femeilor să părăsească piaţa muncii.”, mai arată raportul.
Estimările arată, astfel, că vor fi necesari 33 de ani pentru ca rata de participare a femeilor la forţa de muncă să o egaleze pe cea de 80% a bărbaţilor, nouă ani pentru a egala rata actuală a şomajului din rândul bărbaţilor şi 63 de ani pentru a elimina diferenţa de salarizare, susţin specialiştii PwC.
„Pandemia COVID-19 a făcut ca obiectivul egalităţii de gen pentru femeile de pe piaţa muncii să fie o provocare şi mai mare. Pentru a inversa regresul înregistrat în ceea ce priveşte rezultatele femeilor în materie de ocupare a forţei de muncă, avem nevoie ca guvernele şi companiile să vină cu politici eficiente care să ia în considerare în mod explicit nevoile femeilor şi ale altor grupuri dezavantajate. Acest lucru este esenţial dacă dorim să îmbunătăţim egalitatea şi să obţinem un viitor mai echitabil pentru toată lumea, atât la locul de muncă, cât şi în societate”, a declarat Larice Stielow, Senior Economist PwC UK.
Citeste mai mult: adev.ro/r8dmab