spot_img
spot_img
3.2 C
Vaslui
28-nov.-2024
spot_img
spot_img

Incredibil, dar adevărat! Familia gălăţeană cu un miliard de lei vechi datorii la întreţinere

- Advertisement -

Suma restantă este aproape cât valoarea apartamentului închiriat de la Primărie * Membrii familiei Neagu din Aviaţie nu au mai trecut de aproape două decenii pe la casieria asociaţiei de locatari, deşi au slujbe
„Sunt patru persoane într-un apartament cu patru camere din blocul K7, închiriat de la Primărie: doi fii, un nepot şi o noră. Mama e plecată în străinătate. Au cele mai mari datorii din asociaţie, peste 97.000 de lei, şi nu au mai plătit nimic de ani de zile. Nu vin deloc pe la asociaţie, nu răspund la uşă. Am fost şi cu televiziunea la uşa lor, degeaba! În schimb, curentul îl plătesc, au aer condiţionat, au salarii”, spune Melania Bungă, administrator de 17 ani la Asociaţia de Locatari nr. 850 din Micro 39B.

Uşa familiei Neagu ne-a fost deschisă de unul dintre locatari – un bărbat care arată de 30 şi ceva de ani. Cu un vocabular limitat aproape exclusiv la termenii „forme” şi „procese” – probabil o consecinţă a „studiilor minime” pe care spune că le are -, el lasă să se înţeleagă că problema datoriilor va fi tranşată în instanţă. (Furnizorii de utilităţi obişnuiesc să dea în judecată asociaţiile cu datorii, care, la rândul lor, se îndreaptă împotriva rău-platnicilor, pentru recuperarea debitului.) Aşadar, pare să spună bărbatul, familia Neagu nu va da niciun ban la asociaţie până la pronunţarea unei sentinţe. Nu că, altfel, s-ar fi grăbit să o facă, după cum reiese din atitudinea zeflemitoare pe care o adoptă atunci când este întrebat dacă are o slujbă, o sursă de venit din care să trăiască. „Cine nu are slujbă? Dacă nu trăiam, nu existam”, spune, zâmbind ironic.
Cei de la asociaţie spun că familia Neagu ar avea datorii uriaşe şi la Primărie, în contul chiriei, dar Serviciul Spaţiu Locativ al municipalităţi susţine că ea este la zi cu plata chiriei. Asta cu toate că administratorul Asociaţiei 850 îşi aminteşte că, în urmă cu doi ani, a primit o înştiinţare de la Primărie nefavorabilă familiei Neagu. „Primăria a dat o adresă de executare, dar nu i-a mai evacuat”, spune Melania Bungă.

La disperare, branşamente individuale

Familia Neagu nu este singura care datorează bani grei pentru apa, căldura şi gazele consumate. Alte câteva zeci de apartamente din aceeaşi asociaţie figurează cu datorii cuprinse între 10.000 şi 50.000 de lei de căciulă la întreţinere. Multe dintre acestea sunt locuite tot de chiriaşi ai Primăriei. Din cauza lor, întreaga asociaţie a rămas în mod repetat fără apă rece, fără apă caldă, fără căldură şi fără gaze, în urma restricţiilor aplicate de furnizorii Apă Canal, Apaterm şi GDF Suez.

Disperaţi, vecinii care îşi plăteau cu regularitate obligaţiile au preferat să iasă din asociaţie şi să îşi facă branşamente individuale la utilităţi. „Apă rece şi gaze ne-am tras separat, pentru că nu mai rezistam. Apă caldă nu mai avem de ani de zile şi acum nu mai avem nici căldură. Unii vecini s-au împrumutat şi şi-au pus centrale, ca să scape şi de problema asta. Noi, ceilalţi, stăm precum câinii din cauza unor vecini care, de 22 de ani, nu-şi mai plătesc întreţinerea”, se plânge Elena Miron, de la blocul T12 al Asociaţiei 850.
Administratorul asociaţiei, Melania Bungă, este de părere că chiriaşii Primăriei care le fac problemele celorlalţi locatari ar trebui măcar blindaţi, dacă nu evacuaţi. „Măcar să nu mai consume în continuare”, apreciază femeia, îngrozită de facturile pe care le va primi şi nu le va putea plăti la iarnă. „Numai facturile la termoficare sunt de 100.000 de lei pe lună, iarna, pentru toate cele 480 de apartamente din asociaţie. Cu ce să le plătesc? Azi, de exemplu, am încasat doar 500 de lei de la locatari”, spune administratorul Asociaţiei 850.

Asociaţii în topul datoriilor

Un top al restanţelor populaţiei la data de 31 august 2012 doar către furnizorul de apă caldă şi căldură Apaterm arată că datornicul cel mai mare era Asociaţia de Locatari nr. 850 (din care face parte familia Neagu), cu 2,73 de milioane de lei. Alte cinci asociaţii de locatari sau proprietari îi datorau societăţii de termoficare între două şi trei milioane de lei de căciulă şi 21 de asociaţii aveau debite cuprinse între unul şi două milioane de lei fiecare, restul de până la 700 de asociaţii aflându-se sub pragul de un milion de lei. Nu mai puţin de 22 dintre ele nu au virat niciun leu în conturile Apaterm nici în septembrie, nici în octombrie, se arată într-o informare pe care societatea de termoficare i-a înaintat-o luna aceasta Primăriei.
În prezent, datoriile totale ale populaţiei către Apaterm depăşesc pragul de 160 de milioane de lei. Volumul uriaş al restanţelor şi rata scăzută de încasare îi creează mari greutăţi societăţii Apaterm în a-şi plăti propriile facturi şi debite către furnizorul de agent termic Electrocentrale. La rândul său, termocentrala are datorii faţă de Romgaz, situaţie care poate pune oricând în pericol alimentarea cu căldură a gălăţenilor.

www.viata-libera.ro

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.