Un adolescent în vârstă de 17 ani s-a înecat, sâmbătă seară, într-un centru de relaxare din localitatea Baloteşti, situată în apropiere de Capitală.
Inspectoratul de Poliţie al judeţului Ilfov a fost sesizat, în jurul orei 19:48, de către angajaţii unui centru termal din Baloteşti,cu privire la faptul că un bărbat s-a înecat.
La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii oraşului Otopeni pentru efectuarea de activităţi din competenţă, în cauză fiind identificată victima, respectiv un adolescent, în vârstă de 17 ani, care se afla cu un unchi la centrul de recreere.
Potrivit datelor transmise de News.ro, cu toate eforturile depuse de echipajul medical care s-a deplasat de urgenţă la faţa locului, în final, acesta a declarat decesul victimei.
Citeste mai mult: adev.ro/r77h0j