spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

Incident grav într-o grădiniță din Vaslui: copil de 4 ani, bătut și închis în debara!

- Advertisement -

GRAV… Caz incredibil într-o grădiniță din municipiul Vaslui, acolo unde fenomenul de bulliyng pare să se manifeste încă de la cele mai fragede vârste. În cazul de față vorbim de trei copii cu vârste de patru ani, care ar fi comis niște lucruri greu de imaginat chiar și pentru un adult. Doi dintre ei l-ar fi închis pe al treilea într-o debara și l-ar fi agresat. Victima ar fi țipat de mai multe ori după ajutor, însă educatoarele l-au auzit cu greu. Din dorința de a-și proteja copilul, părinții nu au anunțat Poliția, însă l-au dus la spital pentru mai multe investigații medicale. Acolo, cadrele medicale au constatat că trebuie să anunțe Poliția și Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului Vaslui. Specialiștii DGASPC au încercat să stea de vorbă cu toți părinții copiilor implicați în această poveste, însă momentan nu au reușit să-i adune la aceeași masă. Conducerea grădiniței spune că este “un presupus incident” întrucât trebuie să se verifice dacă povestea se confirmă sau nu. “La mine nu a ajuns nicio plângere a părinților, nicio reclamație potrivit căreia copilul despre care vorbiți sau altul a ajuns rănit acasă. Eu am aflat de la colegele mele de acest presupus incident, am încercat să stau de vorbă cu părinții copilului victimă, însă nu au dorit. Ulterior, aceștia și-au transferat copilul la o altă grădiniță. În paralel cu ancheta Poliției, am început și noi o anchetă, s-a constituit Comisia de Disciplină și urmează să se stabilească dacă se confirmă sau nu lucrurile semnalate”, a explicat directoarea grădiniței, prof. Ana Todeilă.

De asemenea, aceasta a declarat că cei trei copii implicați în incident nu au făcut probleme până acum. “Sunt copii cuminți, care nu lipseau de la grădiniță. Noi avem ședințe cu părinții, le-am spus întotdeauna să comunice cu noi, să ne transmită dacă sunt nemulțumiți de ceva. Vă pot spune doar că până acum nu am primit reclamații. Până nu se fac toate verificările, nu putem spune decât că e un presupus incident, nu știm dacă chiar s-a întâmplat ceva, unde s-a întâmplat, cum s-a întâmplat. Spre exemplu, prima dată la mine au ajuns informații că s-ar fi întâmplat în sală, apoi că s-a întâmplat în baie și, în cele din urmă, că, de fapt, s-a întâmplat în debara. Copilul nu a plâns în ziua respectivă, nu i-a spus vreunei colege că a fost lovit. A fost predat bunicii, iar apoi am aflat de acest presupus incident”, a mai explicat directoarea grădiniței. În acest caz sunt consultați și specialiștii DGASPC. “Un prim pas în instrumentarea acestui caz a fost contactarea părinților, pentru clarificări. Deocamdată, aceștia au răspuns în parte, drept pentru care, în perioada următoare, vor fi contactați din nou”, a transmis purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Romeo Crețu. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, s-a deschis un dosar penal. Polițiștii urmează să stabilească dacă copilul din acest caz a fost victima unei agresiuni sau abuz.

Un copil de la aceeași grădiniță a fugit, în urmă cu jumătate de an, fără ca educatoarele să-și dea seama

Nu ar fi singurul incident petrecut la această grădiniță. În urmă cu un an jumătate, un copil a plecat și a mers minute bune pe jos până a ajuns în zona Gării, la locul de muncă al mamei. Prezența micuțului, neînsoțit de vreun adult, pe străzile Vasluiului, nu a atras atenția niciunui trecător. Deși erau foarte puțini preșcolari, educatoarele nu au observat lipsa copilului decât după ce au fost anunțate de părinți. Din fericire pentru ele, aceștia nu au făcut reclamație la ISJ Vaslui și nici plângere la Poliție pentru neglijență în serviciu. Astfel, educatoarele au scăpat fără vreo sancțiune, iar asta pentru că nici măcar nu s-a constituit Comisia de disciplină care să ancheteze cazul. Important de precizat este că în astfel de cazuri se pot deschide și dosare penale pentru neglijență în serviciu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri