Marius Ştefan Achim a executat în stil mafiot un tânăr de 21 chiar în scara blocului unde locuia. Victima i-ar fi promis un software pentru accesarea telefoanelor mobile la distanţă, dar nu i l-a mai livrat.
Tribunalul Bacău l-a condamnat la închisoare pe viață pe Marius Ştefan Achim, un bărbat de 46 de ani, fost luptător K1, arestat în Franţa, la solicitarea autorităţilor române, și extrădat apoi în România. Bărbatul a fost găsit vinovat de omor calificat, tâlhărie calificată, contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept.
Instanța l-a obligat pe criminal la plata a 20.000 de lei ca daune materiale și a 400.000 de euro drept daune morale către părinții tânărului pe care l-a ucis.
Decizia instanței nu este definitivă.
Achim, un fost luptător K1 de performanţă, a fost prins de autorităţile din Franţa într-o suburbie a Parisului şi a fost adus în România, sub escorta Armatei Franceze. Francezii l-au pus în lanţuri şi au folosit un brâu special pentru imobilizare, însă compania aeriană ar fi refuzat să-l primească pe Achim în avion, din motive de securitate. Astfel, acesta a fost adus cu maşina până în România. ..https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/inchisoare-pe-viata-pentru-luptatorul-k1-care-a-2209265.html