Zeci de suceveni care se consideră nedreptățiți de deciziile instanțelor de judecată românești ajung anual cu dosarele până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), care este pentru ei ultima speranță, de care adesea se leagă ani de zile. Un avocat sucevean semnalează că CEDO nu numai că declară inadmisibile mai toate cererile, chiar și cele foarte bine documentate, dar mai grav, nici nu le motivează la modul concret.
Avocatul Tudor Sălăgean ne-a prezentat cazul concret al unui tânăr care a fost închis 77 de zile, ca inculpat pentru omor, în cazul unei crime de la Milișăuți, și care ulterior a fost declarat nevinovat, un caz despre care Monitorul de Suceava a relatat în mai multe rânduri. Toate instanțele românești au respins cererea inculpatului, prin avocat, de a fi despăgubit pentru că a fost închis nevinovat. Ultima speranță a fost CEDO, care a transmis însă un răspuns sec, pe jumătate de pagină, fără nici un fel de motivare concretă a deciziei.
O crimă înfiorătoare și o anchetă care a dat numai rateuri
Redăm în cele ce urmează pe scurt povestea lui Vasile Mădălin Pașcu, cel pentru care s-a solicitat admiterea acțiunii la CEDO, privind obligarea Statului Român să îl despăgubească.
Vasile Mădălin Pașcu are la activ condamnări pentru furturi, pentru care se află și acum în penitenciar. Din start, din punct de vedere juridic, faptul că acesta este infractor dovedit în materie de furturi nu ar trebui să aibă nici o legătură cu acțiunea sa privind o faptă pentru care a fost închis nevinovat.
În mai 2014, Garofina Moţoc, o femeie în vârstă de 70 de ani, care locuia singură într-o casă din Milişăuţi şi se deplasa cu greutate, având o pareză pe partea stângă, a fost găsită decedată în locuinţă, având multiple leziuni produse prin violenţă. Cadavrul bătrânei a fost descoperit abia pe 22 mai, la cinci zile de la deces, după cum s-a stabilit în urma necropsiei. Bătrâna a fost ucisă în bătaie, mai mult, descoperindu-se ulterior că a fost și agresată sexual în mod sălbatic.
Anchetatorii, judiciarişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale al Poliţiei, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, au ajuns, după câteva zile de cercetări, la Vasile Mădălin Paşcu, pe atunci în vârstă de 21 de ani, cu domiciliul în Mureş, dar care stătea la Arbore, şi la Vasile Vlăduţ P., de 15 ani, din Arbore. Cei doi tineri de etnie romă au fost identificaţi ca autori de furturi, inclusiv la Milişăuţi, astfel că au fost puşi în capul listei de suspecţi.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Local/2020-08-21/Inchis-nevinovat-77-de-zile-a-ajuns-cu-dosarul-la-CEDO-care-i-a-respins-sec-cererea-fara-a-o-motiva#ixzz6Vjvpb0QS