“CADOU”…Cu o zi înainte de trecerea în noul an , judecătorii vasluieni au dispus începerea judecății pe fondul cauzei a dosarului penal în care Renato Pârâială, fostul șofer al șefului IPJ Iași, Costel Gîtlan, a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Polițistul ieșean fusese prins pe străzile din municipiul Vaslui cu o alcoolemie de de 1,69 mg/l alcool pur în sânge.
Se poate spune că polițiștii și procurorii vasluieni au instrumentat exemplar dosarul lui Pârâială, reușind trimiterea lui în judecată “la foc automat”. Practic, șoferul șefului IPJ Iași, fusese prins băut la volan pe 20 iulie, anul trecut, pe strada Bacăului din municipiul Vaslui. După ce l-au tras pe dreapta și au constatat că bărbatul emana halenă alcoholică, polițiștii vasluieni i-au solicitat lui Pârâială efectuarea testului alcoolscopic, pe care acesta l-a refuzat. Ulterior, conducătorul auto a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cadrele medicale au stabilit că acesta avea o alcoolemie de 1,69 mg/l alcool pur în sânge. Pe 13 noiembrie 2024, procurorii vasluieni au dispus trimiterea lui Renato Pârâială în judecată, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Pe 30 decembrie, anul trecut, dosarul a ieșit din Camera Preliminară, magistrații vasluieni dispunând începerea judecății pe fondul cauzei chiar de la primul termen de judecată.
Dar la Buzatu, ce se mai aude cu dosarul?
Se face pierdut dosarul, mare scofala