Încă două decese au fost raportate în urma incendiilor din Los Angeles. În acest moment, bilanţul total al victimelor a ajuns la șapte, dar oficialii şi-au exprimat îngrijorarea că numărul total al acestora ar putea creşte.
UPDATE 9:30
Bilanţul victimelor incendiilor care devastează împrejurimile orașului Los Angeles a crescut vineri, 10 ianuarie, la zece morţi. Aproximativ 180.000 de persoane au primit ordin de evacuare. De asemenea, 10.000 de clădiri au fost distruse complet.
„Departamentul medicului legist a fost informat despre zece decese legate de incendii”, se arată într-un comunicat, potrivit AFP, citată de News.ro.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Cinci dintre aceste decese sunt cauzate de incendiul Eaton. Şeriful Robert Luna, din Los Angeles, a declarat joi că „sincer, încă nu ştim” care este adevăratul bilanţ al morţilor.
„Dar chiar şi în timp ce vă spun asta, în momentul în care rostesc aceste cuvinte, sunt neliniştit de acest număr”, a spus Luna, joi, într-o conferinţă de presă. Anchetatorii nu au avut ocazia să examineze niciuna dintre zonele afectate, din cauza riscurilor existente…https://adevarul.ro/stiri-externe/sua/incendiile-din-los-angeles-continua-sa-se-extinda-2413823.html