Un nou accident a avut pe drumurile Neamţului, de neînţeles fiind ce se petrece în această lună pe arterele rutiere. Ultima tragedie, care s-a petrecut astăzi, 28 octombrie, s-a soldat cu doi morţi după un impact frontal.
Nedoritul incident a avut loc în jurul orei 12.00, pe Drumul Naţional 15C, Piatra Neamţ – Târgu Neamţ, în localitatea Dobreni. Pe lângă cele două persoane decedate, o femeie a fost grav rănită, fiind transportată la Centrul de Primire Urgenţe de la Spitalul Judeţean.
„În timp ce un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din Braşov, conducea un autoturism ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, în condiţii ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 70 de ani, din Piatra Neamţ, care circula din sens opus“, a transmis Poliţia Neamţ.
La locul unde s-a produs accidentul cu doi morți, au fost trimise echipaje de la Serviciul de Ambulanţă şi de la ISU „Petrodava“, deoarece toate cele trei persoane erau încarcerate. Pentru şoferi nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decesul, leziunile suferite fiind incompatibile cu viaţa…https://adevarul.ro/stiri-locale/piatra-neamt/inca-o-tragedie-pe-drumurile-neamtului-doi-morti-2216066.html