În nouă localităţi din judeţul Galaţi apa distribuită prin reţeaua comună nu este potabilă, fiind în curs de dezinfectare, informează Direcţia de Sănătate Publică (DSP).
Totodată, în urma activităţilor de evaluare în teren, autoritatea sanitară a distribuit în toate localităţile afectate de viituri substanţe pentru dezinfecţia fântânilor.
„S.C. Apă Canal S.A. în colaborare cu DSP au decis că în localităţile Cudalbi, Vârlezi, (sat Crăieşti), Pechea, Slobozia Conachi, Cuza Vodă, Tg. Bujor (sat Moscu), Valea Mărului, Piscu (sat Vameş), Băneasa Jorăşti, localităţi afectate de inundaţii, apa distribuită prin reţeaua comună este nepotabilă. Aceasta poate fi utilizată doar în scop menajer. Sursele de apă sunt în curs de dezinfectare în funcţie de starea lor actuală. Echipele DSP au distribuit în toate localităţile tablete de Clorom şi clorură de var pentru dezinfecţia fântânilor”, a transmis DSP…https://www.agerpres.ro/sanatate/2024/09/18/dsp-galati-in-noua-localitati-apa-distribuita-prin-retelele-comune-este-nepotabila–1356690