Autoritățile locale din metropola chineză Shanghai îi roagă pe locuitori să rămână acasă pe parcursul acestui weekend pentru a evita răspândirea Covid-19 în condițiile ridicării bruște a restricțiilor, relatează Reuters. Schimbarea drastică de ton vine în contrast cu restricțiile absolut draconice care au fost impuse în Shanghai cu luni în urmă. Un departament al Comisiei Sanitare Municipale din Shanghai i-a îndemnat în special pe tineri să evite locurile aglomerate, în condițiile în care Covid se răspândește și mai repede la temperaturi reduse. Deși Crăciunul nu este sărbătorit religios în mod tradițional în China, el a devenit, la fel ca în mare parte din Asia de Est, o sărbătoare seculară, și este destul de frecvent pentru cuplurile tinere și unele familii să petreacă această perioadă împreună.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/in-loc-de-restrictiile-draconice-de-pana-acum-autoritatile-din-shanghai-ii-roaga-acum-pe-oameni-sa-ramana-in-case-2194241