FRAUDĂ SAU INCOMPETENȚĂ?… În tot acest peisaj electoral dominat de PSD, a contribuit foarte mult și organizatorii acestor alegeri care au adus în secțiile de votare și la birourile electorale de circumscripții tot felul de incompetenți, care au reușit să facă praf aceste alegeri, fie ele și comasate. Și în alegerile locale trecute au fost nereguli mari și probabil vă mai amintiți acele aproape 12.000 de voturi nule la alegerea președintelui de Consiliu Județean, în 2020. Dacă atunci acel incident a fost neverosimil, fiindcă diferența dintre cei doi candidați a fost sub 3.800 de voturi, acum chiar dacă sunt multe voturi nule, nu mai putem vorbi de o viciere de rezultat. Însă nu știm dimensiunea furturilor de voturi, constatate de președinta Biroulului Electoral Județean, judecătaorea Laura Monica Suceveanu. Cifrele hilare ale acestor alegeri sunt următoarele. Pe site-ul Autorității Electorale Permanente (AEP), pentru județul Vaslui se arată că prezența la vot este de 37,77%, adică la urne s-au prezentat 160.914 de votanți. Această prezență este dată în timp real, fiindcă toate tabletele cu care se scanează buletinele votanților sunt legate la acel server al AEP. Numai că ce să vezi, la Vaslui, în Procesul Vrebal de centralizare a voturilor întocmit de BEJ Vaslui, pentru alegerile europarlamentare în rubrica unde este scris numărul total al alegătorilor înscriși pe listele electorale care s-au prezentat la urne, apare numărul 161.219. Așa cum se observă 161.219 este mai mare decât 160.914.
De unde au apărut 305 voturi în plus?
În a doua zi de numărare a voturilor, după ce tabletele erau descărcate de la secții pe site AEP, fără să fie verificate de BEJ, în tabelul centralizator cu date provizorii, acel număr al votanților de pe rubrica b) de pe Procesele verbale erau de 166.875, în loc de 160.914. După verificări, cifrele scădeau zilnic, dar nu s-au oprit la 160.914 și a rămas tot sus, la 161.219. Iată cum explică judecătoarea Laura Monica Suceveanu, președinta BEJ, alături de locțiitoarea sa, judecătoarea Diana Eugenia Grapă Manta acest lucru, după ce nici cheile din procesul verbal nu le-a ieșit: “Inegalitatea dintre valoarea de la punctul b (n.r. numărul total al alegătorilor înscriși pe listele electorale care s-au prezentat la urne) și suma valorilor adunate de la punctele e (n.r. numărul voturilor valabil exprimate) și f (n.r. numărul voturilor nule) se explică prin ceea că în urnele din cele 552 de secții de votare, s-au găsit 527 buletine de vot în minus”. Judecătoarele au trebuit să explice prin aceste înscrisuri la rublica “modul de soluționare a contestațiilor și întâmpinărilor făcute” diferența dintre numărul total de voturi (161.219) și suma de voturi valabil exprimate (149.908) și voturile nule (10784). Explicația oferită este ciudată. Acestea spun de voturi în minus, dar în realitate voturile nule adunate cu cele valabil exprimate, din care se fac calculele pentru stabilirea câștigătorilor acestor alegeri, este mai mare cu 529. Cei drept este convenabil să spui “că în urnele din cele 552 de secții de votare, s-au găsit 527 buletine de vot în minus”, decât că în urne s-au găsit mai multe voturi decât trebuie. De unde sunt aceste buletine de vot? Totuși președinta și locțiitoarea din BEJ nu a explicat de ce prezența la vot de pe județul Vaslui, prezentată pe site www.prezenta.roaep.ro nu bate cu numărul de votanți de pe procesele lor verbale, adică a alegătorilor care au votat. Purtătorul de cuvânt al BEJ Vaslui s-a limitat doar la precizarea că prezența la vot reală este cea de pe procesul verbale, nu ce de pe situl AEP-ului și că unele cifre înscrise în procesele verbale din secțiie de votare de la alegerile locale s-au modificat în 150 secții, iar la alegerile europarlamentare au fost luate 253 de decizii de modificare a proceselor verbale din cele 552.
De ce au apărut atât de multe greșeli în secțiile de votare
Vremea Nouă a prezentat săptămâna trecută cazul de la Banca, când procesul verbal de la o secție de votare a fost completat greșit, iar rezultatul alegerilor viciat. S-a dovedit că acel incident nu a fost singular și au mai fost la alegerile locale încă astfel de 150 de cazuri. Un număr uriaș, dacă luăm în calcul că sunt 552 de secții de votare. Nu mai vorbim de alegerile europarlamentare, unde a fost dezastru. S-au modificat procesle verbale în 253 de secții de votare. Așa se întâmplă când pui rude și cumătri ai primarilor sau a candidaților să asigure corectitudinea alegerilor. Procesele verbale centralizatoare cu numărul de voturi au fost grav viciate. Așa s-au înmulțit și numărul de voturi nule în urnele de votare, ajuns la peste 10.000. Acest lucru își are o explicație, doar dacă se răspunde corect la întrebarea: cum s-a întâmplat ca prin așa zisa tragere la sorți a președinților în secții să fie soț – soție, sau părinte-copil? Nu mai vorbim că sunt secții unde președintele e acelaș individ de 10 ani. Toate acestea au condus la o sumedenie de nereguli, șmenuite de băieții deștepți din sistem, plătiți cu sume considerabile pentru a asigura suveranitatea deciziei poporului. Au trecut șapte zile de la alegeri și nu avem încă validate rezultatele de Biroul Electoral Central.
La Vaslui, suveranitatea locuitorilor este exercitată de un grup, care la ultimele alegeri au modificat rezultatul votului
La Vaslui aceste greșeli se prea repetă. Dezastru a fost și acum cinci ani la alegerile europarlamentare din 2019, cât a fost suprapus și un referendum. Și atunci nu au ieșit cheile pe jumătate din secții. Un an mai târziu, alegerile locale, la CJ au fost grav viciate și s-a ajuns la 12.000 de voturi anulate, iar președintele CJ Vaslui nu a fost cel ales de popor, Marius Arcăleanu, ci Dumitru Buzatu. A cerut șpagă, în bancnote de 500 de lei, un portbagaj de bani. Toți acei bani erau pentru acestea alegeri. Acum PSD și-a îndeplinit visul, a devenit în județul Vaslui, partidul unic, ca pe timpul comuniștilor. Liderii puși în funcții prin fraudă încep să aibă atitudini de baroni suverani precum Buzatu. Este cazul lui Ciprian Trifan, proaspătul președinte de CJ care își amenință competiorii pe față, cum a fost acum, la ceremonia din cimitirul Eternitatea de Ziua Eroilor. Solomon, deputatul Șaorma înjură non-stop presa care are curajul să demaște aceste grave nereguli. Ziarul nostru a fost ținta directă a acestor atacuri, în toată campania electorală și sigur se va continua. Aceștia cred că dacă au convins un județ că pot fura fără să fie prinși, ne pot îngenunchia și pe noi. Ne întrebăm de ce mai este nevoie de organizarea alegerilor în judeul Vaslui, dacă rezultatele sunt cunoscute de dinainte. Doar pentru a se mima democrația?
daca deschizi si o cutie de conserve, hop si gina nane! si la psd si la alegeri si la isj… si la militzie si pizdi tat!
Oricum iese cine trebuie!! Acu ca acu, da’ să vezi acuș la prezidențiale!
Vot public 🤣🤣🤣🤣🤣 daaaa’, doar prea cretin să fii să pui botul că tu contezi.
Membri în comisie au fost femeile de serviciu de la blocuri , juriștii au stat acasă le incurcau treburile .Rușine
Corectura… nu se dovedesc in stare…
Mare rusine!Ar trebui sanctionati toti care se dovedesc in stare sa faca niste calcule simple.Este asa de greu ca faci niste adunari?Pe vremuri ,demult apuse, faceam voluntar aceste activitati de mare raspundere.Era si mai greu sa umflam teancurile de buletine acolo unde nu se prezentau oamenii la vot…,deh,era mare rusine pentru organele locale sa prezinte prea putini votanti!Acum,ar trebui sa fie penalizati cei care sunt platiti prea bine pentru asa activitate!Cei cu tableta cum pot justifica prezenta la vot a unor ucraineni?Rusine!