spot_img
spot_img
3.2 C
Vaslui
28-nov.-2024
spot_img
spot_img

În comuna Dimitrie Cantemir s-a produs minunea: după 13 ani, un proiect de asfaltare a 9,8 km de drum a ajuns la final

- Advertisement -

LA FINAL… A fost nevoie de 13 ani, contestații și procese în instanță pentru ca, la Dimitrie Cantemir să se producă și minunea. Un proiect finanțat pe Programul Național de Dezvoltare Locală 1 (PNDL) a ajuns la final și edilul Mihai Acsinte reușește să taie panglica pentru 9,85 km de asfalt. Lucrarea, caracterizată de constructor drept “o boală ce trebuie tratată”, a ajuns la final abia după ce Viacons Rutier și-a spus cuvântul.

Pentru comuna Dimitrie Cantemir a fost nevoie de o schimbare la alegerile din 2020 pentru ca lucrurile să fie puise în mișcare. Ajuns în fruntea comunei, primarul Mihai Acsinte se dovedește un bun gospodar și reușește să ducă la final proiectele începute de foștii edili. Astfel, ce nu au reușit aceștia, în descursul anilor, a reușit edilul în numai doi ani. Pe lângă finalizarea lucrărilor la vestitul pod de la Gușiței, rămas, ani buni, în paragină, edilul reușește acum să finalizeze un alt proiect, unul dintre cele mai mari din județul Vaslui cu finanțare prin PNDL1, proiect început în urmă cu 13 ani. Vorbim aici de asfaltarea a 9,85 km de drumuri comunale și sătești. “Inaugurăm un tronson de 9,85 km de asfalt derulat în toate satele compenente ale comunei Dimitrie Cantemir, un proiect început în urmă cu 13 ani și derulat pe perioada a 3 mandate de primar. Sunt foarte bucuros că astăzi am reușit să finalizăm aceste lucrări derulate astfel: 2,8 km de asfalt în localiatea Plotonești, 1,5 km în localitatea Urlați, 4,2 km la Grumezoaia, 810 m la Hurduci și 575 de m în localitatea Gușiței. Vorbim aici de un proiect finanțat prin PNDL1, cu o valoare de 18.433.000 de lei. Implementarea acestui proiect a durat atât de mult deoarece, în principal, o subcontractare făcută în urmă cu 6 ani, a generat destule probleme, inclusiv blocarea lucrărilor pe o perioadă destul de lungă de timp. În viitor discutăm și de alte proiecte ce urmează să fie implementate în comuna Dimitrie Cantemir și finanțate prin Programul Național Anghel Salygni», spune primarul Mihai Acsinte.

Proiect dificil pentru Viacons Rutier, dus la capăt, cu succes

Pentru ca acest proiect să ajungă la final, a fost nevoie de intervenția drumarilor de la Viacons Rutier. Inginerul Ioan Ciomaga a acceptat acest lucru chiar dacă, după cum spune chiar el, să continui lucrările începute de alții nu e un lucru chiar simplu. «Pentru Viacons Rutier vreau să vă spun faptul că nu a fost deloc confortabil deloc. Este exact ca o boală pe care trebuie să o tratezi. Lucrarea de față, chiar dacă una obișnuită pentru noi, intră în categoria celor mai mari lucrări, atât ca lungime, cât și valoare», spune directorul  Viacons Rutier. De asemenea, acesta transmite și un avertisment concurenței și spune că societatea pe care o conduce a finalizat toate lucrările pe PNDL1 sau PNDL2 și se va înscrie la licitațiile pentru proiectele finanțate de Anghel Salygni.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.