spot_img
spot_img
2.5 C
Vaslui
24-nov.-2024
spot_img
spot_img

În asteptare…

- Advertisement -

” Poate vã întrebați cum aratã iubirea?! Are mâini pentru a-i ajuta pe altii, are picioare pentru a se grãbi cãtre cei sãraci și nevoiași, are ochi pentru a vedea mizeria și ananghia, are urechi pentru a se auzi suspinele și amãrãciunile oamenilor” – Fericitul Augustin

Viata noastrã, o cãlãtorie cu trenul. De ce cu trenul? Poate pentru cã are vagoane si trece prin gãri multe. Si în tren sunt oameni multi. Si buni, si rãi. Ca în viatã. Iar eu nu pot sã fiu tãcutã si discretã. Dintotdeauna am sãrit în bratele oamenilor. Si a fost minunat acest fel al meu de a fi. Dar acum se pare cã cineva a tras o cortinã invizibilã în lumea de iubire în care eu intram fãrã sã bat la usã. Era ca la mine acasã peste tot. Plecam de acasã dimineatã si ajungeam tot acasã pretutindeni. Oriunde m-as fi dus. Acasa mea a fost drumul. N-am fost femeie, nici mamã, decât rareori. Mã astepta mereu trenul meu, sã mã ducã în multe gãri. V-am fãcut cu mâna, cu multã dragoste. Nu stiu dacã m-ati vãzut vreodatã. Acum sunt femeia cu lacrimi în gene, ce trãieste pentru o lume mai bunã. De aceea sunt astãzi din nou într-o garã. Sunt singurã si astept trenul care sã mã ducã acolo unde trebuie. N-am curajul de altãdatã, nici bucuria de a mã dãrui cu tot cu nume si prenume, însã am dorul si dragostea de voi, cei care sunteti în clipa asta într-o atingere de gând cu mine. Mi-e dor sã ajung la voi, mi-e dor de starea aceea când simteam cã viata mea e un vesnic cântec pe care trebuie sã-l scot din mine si sã îl cânt cu cei ce li se va face dor sã cânte cu mine. Am atâtea amintiri care trebuie readuse la viatã si atâtia oameni frumosi care vor sã trãiascã prin mine. Si eu, si ei, asteptãm pe cel ce trebuie sã îsi aminteascã de noi si de povestea noastrã nescrisã încã. M-am învãtat sã trãiesc asteptând mâna care sã-mi binecuvinteze visele si asteptãrile. Si care niciodatã n-a întârziat atât de mult. Hei, domnule, nu stii cã te astept? Ai uitat cã am cules mereu clipele si zilele, si le-am amestecat atât de tare, încât nu mai dau de capãtul drumului ce duce la gara în care trebuie sã vinã trenul meu? Dacã nu ti-am spus cã sunt în mare întârziere, îti spun acum. Vino, e târziu! Nu vreau sã se facã acel prea târziu. Vreau sã inventez acel prea devreme încã o datã! Mi-am pregãtit aripile de zbor. Vino! (Mihaela MANU)

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.