Site-ul Colegiului Agricol „Dimitrie Cantemir” din Husi
Costin Clit
Trãim într-o lume în care istoriografia virtualã progreseazã, dar favorizeazã în acelasi timp impostura, prostia si hotia. Preocupat de istoriografia vasluianã în general si de cea huseanã în mod special, urmãresc informatiile de naturã istoricã, apãrute în publicatii, lucrãri de sine stãtãtoare si alte surse. Orice aparitie editorialã reprezintã o bucurie si o desfãtare a mintii. Dosariada promovatã de Ministerul Educatiei, Cercetãrii, Tineretului si Sportului dã nastere la monstri istorici. Un exemplu este Dorina Ionescu, profesoarã la Colegiul Cuza Vodã din Husi. Talentul sãu în ale scrisului este pus la dispozitia Colegiului Agricol, pe al cãrui site figureazã si rubrica „Note istorice”(sursa prof. Dorina Ionescu). Domnia sa a elaborat o lucrare pentru sustinerea gradului I, referitoare la Episcopia Husilor, din care sunt preluate informatiile.
Notele istorice sunt structurate în cinci sectiuni: Ctitoria lui Stefan cel Mare, Episcopia Husilor, Episcopii ce au pãstorit la Husi, Husii la începuturi, Toponimia huseanã.
Prima sectiune, „Ctitoria lui Stefan cel Mare”, este copiatã de autoare, fãrã a cita sursa, din pr. Anton Popescu, Episcopia Husilor (vezi revista „Prutul”, nr. 7 (26), iulie 2003, p. 17). Citind cu atentie materialul observ cã arta copiatului este mai dificilã decât cea a cercetãrii. Autoarea ne informeazã despre dealul Cotoiul „brãzdat de trei pâraie: Drãslãvãtul, sara (hidronimele încep cu majusculã stimatã doamna profesoarã) si Turbata ce se întâlnesc în oras“. Preotul Anton Popescu scria în realitate: „Si privind jos, vezi o groapã mare, dominatã în dreapta de pieptul Cotoiului si brãzdatã de trei pâraie…”. Groapa era brãzdatã de trei pâraie, nu dealul Cotoiului.
Autoarea aminteste pe: „împãratul Rusiei” (de fapt tarul), „asezarea ungureascã a Cornilor”(semnificatia termenul „ungur”o întâlnim în diverse lucrãri de specialitate, în orice caz nu are o conotatie etnicã, ci religioasã), Jean Hus (de fapt Jan Hus, mort în 1415, bine cã nu este Jean de la Craiova), Loa (de fapt Leoa, de la el satul Leosti), episcopul Grigorescu care a întemeiat tipografia de la Episcopie (este vorba desigur despre Grigore Leu), si multe altele.
Informatiile privitoare la biserica catedralã din Husi sunt preluate de la preotul Anton Popescu. Lipsindu-i cu desãvârsire spiritul critic, Dorina Ionescu preia informatiile fanteziste ale preotului Anton Popescu, a cãrui lucrare nu a fost destinatã tipãririi si se pãstreazã în manuscris. Lucrarea a fost folositã cu discernãmânt si folos de criticul literar Theodor Codreanu, în „Istoria Husilor”, monografie tipãritã în 1995. Unele fragmente au fost publicate de cãtre autorul acestor rânduri. Redãm cu fidelitate un citat din notele istorice publicate pe site: „Alãturi de voievod se aflã fiul sãu Bogdan Alexandru, iar dupã ei divanul domnesc: oameni de curte: vornicul Boldur, Toader pârcãlabul de Hotin, Andreicã de la Roman, Micotea de la Neamt, spãtarul Clãnãu, Tutu logofãtul si Luca Arbore urmati de popi multi, cãlugãri si arhimandriti bãrbosi . în ajun vãile Husene se umplu de chemarea clopotelor. Primele clopote ce au rãsunat si ale cãror turnare voievodul si boierii au zvârlit bani de argint ca sunetul sã fie mai armonios. Poporul si boierii au umplut biserica, privegherea fiind lungã. În ziua Sfântului Andrei, biserica este plinã, la fel si curtea, iar spre ferestre rãzbate câte un doamne miluieste, spre acestea fiind îndreptate sute de ochi. Husenii si oaspetii lor sunt atât de multumiti încât nu mai simt rãceala vremii. La amiazã slujitori au strigat multi ani trãiascã pentru Stefan Voievod si Maria Doamna, tot poporul de afarã a strigat din toatã inima sã ni-l tinã dumnezeu sã trãiascã multi ani”. Bine cã autoarea nu a descris deplasarea domnului la toaletã sau camera nuptialã! Târgul Husi este atestat în documentele stefaniene din 17 decembrie 1487, 23 ianuarie 1495 si 23 ianuarie 1502 (ultimul cu o datare discutabilã). Doamna Dorina Ionescu, în fanteziile si nestiinta sa, ne descrie sfintirea bisericii si pe participanti cu lux de amãnunte. Oare unde o fi descoperit domnia sa documentele din care se inspirã? Cu asemenea documente poti fi cooptat cu usurintã într-un institut de cercetare.
Cronologia rãmâne o mare necunoscutã. Prima domnie a lui Petru Rares ar fi fost între 1528-1538 (în realitate între 1527 si 1538), emigrarea husitilor în Moldova s-ar fi desfãsurat între 1240-1460, înaintea nasterii lui Jan Hus si a întemeierii Moldovei, ierarhul cãrturar Melchisedec Stefãnescu ar fi trãit între 1823 si 1922(de fapt între 15 februarie 1823 si 16 mai 1892).
Sectiunea dedicatã Episcopiei Husilor este uluitoare prin incultura eclesiaticã. Aflãm despre transformarea curtii domnesti în Episcopie. Episcopia este o institutie care cuprinde teritoriul aflat sub jurisdictia ierarhului. Sã întelegem cã Episcopia Husilor cuprindea doar terenul din jurul curtii domnesti si a bisericii catedrale? Sau, edificiul în ruinã? Pânã la 1812 Episcopia Husilor are sub jurisdictia sa tinuturile Fãlciu, Lãpusna, Orhei, Soroca, Hotãrniceni. Aflãm din acest „studiu” despre „sfintirea preotilor”, nu despre hirotonisirea lor. Pentru autoare, Episcopia Husilor „era mai sãracã decât colegele ei” (colege de scoalã, de bancã!). Reproducem alte mostre din elocinta doamnei profesoare: „Dar nou fãcutã în 1592 (cãci în 1602-1604 nu putea fi chiar atât de nouã), ci în 1598 an mai apropiat de sensul sintagmei nou fãcutã, raportându-ne la 1602-1604. Husenii nu au vãzut în Ieremia Movilã pe ctitorul Episcopiei Husilor, ci doar pe cel care a înzestrat-o datoritã copistului sau poate degradãrii originalului, sau poate faptului cã cenotaful din 1891 al episcopului Silvestru Bãlãnescu îl considerã ctitor pe mitropolitul Gheorghe Movilã, fratele domnitorului.”
Autoarea nu citeazã nicio lucrare de unde s-a inspirat, pardon, de unde a copiat fãrã jenã. Încã din primele zile de facultate studentul este învãtat sã elaboreze aparatul critic. Pentru multi pseudoistorici elaborarea aparatului critic se transformã într-o corvoadã intelectualã.
În notele istorice asistãm la masacrarea limbii române de cãtre doamna profesoarã Dorina Ionescu. Observãm alternarea diacriticelor în textul istoric, prezenta toponimelor, hidronimelor si antroponimelor fãrã majuscule, lipsa semnelor de punctuatie, fraze care încep cu literã micã si se terminã fãrã punct. Lipseste cursivitatea expunerii si a ideilor. Asemenea enormitãti nu-si au sensul sã fie postate pe site-ul Colegiului Agricol „Dimitrie Cantemir”, institutie care a format personalitãti locale si nationale. Textul postat este un afront la adresa profesorilor de limba românã din Colegiu, pentru care am o deosebitã pretuire. Mã gândesc însã ce efect au asupra elevilor asa-zisele note istorice, care pentru breasla noastrã sunt un monument al rusinii.
Prin tãcere favorizãm incultura, nestiinta si plagiatul. Articolul nostru se doreste a fi un semnal de alarmã. Calitatea actului creator este strâns legatã de cel etic. Asistãm astãzi la diverse activitãti desfãsurate în spiritul surprins de George Orwell în opera sa. Sâmbãtã am participat la o asemenea activitate, fatã de care prefer tãcerea. Somnul ratiunii naste monstri.
