Un grav accident rutier s-a produs luni în localitatea Poiana Stampei, județul Suceava, unde un autoturism s-a ciocnit cu un autotren.
Din păcate, șoferul mașinii a murit în urma impactului, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.
La fața locului au intervenit rapid pompierii militari, cu două autospeciale de descarcerare și o ambulanță SMURD, sprijiniți de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
„În autoturism se afla doar conducătorul auto, care a rămas încarcerat. Victima încarcerată a fost extrasă (în stare de inconștientă) și predată echipajelor medicale și paramedicale. Din nefericire. medicul aflat la fata locului a declarat decesul victimei”, au transmis oficialii ISU…https://adevarul.ro/stiri-locale/suceava/impact-devastator-intre-o-masina-si-un-tir-un-2432656.html