
NEÎNȚELEGERI… Începând de luna viitoare, ședințele Consiliului Local Vaslui se vor deschide cu intonarea imnului de stat, după ce legislativul local a votat, joi, un proiect de hotărâre în acest sens. Până să se ajungă la vot însă, între tabăra social-democraților, inițiatoarea acestui proiect, și consilierii USR PLUS au avut loc mai multe schimburi de replici, protagoniștii principali fiind Alexandru Barbu și Vasile Filipescu. Enervat că cei de la USR-PLUS s-au abținut la a vota proiectul în comisii, social-democratul le-a cerut acestora să-și explice decizia în plen. “În momentul când devine prea frecvent, acest mesaj, care este simbol național, poate să-și piardă din valoare”, i-a răspuns Filipescu, aducându-i aminte mult mai tânărului său coleg din Consiliu, că și în perioada comunistă se intonau imnuri și se fluturau drapele, însă acea perioadă nu s-a terminat bine. Înscrisă la cuvânt, Luminița Vârlan, colega de partid a lui Alexandru Barbu, a propus ca imnul să fie cântat “live, din piepturile tuturor românilor” și nu tras pe bandă, cum cel mai probabil se va întâmpla de luna viitoare.
La începutul discuțiilor pe marginea acestui subiect, liberalul Valentin Dragomir le-a reamintit celor din PSD că o astfel de propunere, de intonare a imnului la începutul ședințelor de Consililiu Județean, a fost făcută și în urmă cu doi ani, însă atunci cel care s-a opus a fost chiar Dumitru Buzatu, șeful social-democraților vasluieni. “Am votat “pentru” și în Comisii, sunt de acord cu acest proiect, dar vă reamintesc că Dumintru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, la inițiativa din urmă cu doi ani a unui coleg de-al nostru, nu a aprobat intonarea imnului la deschiderea ședințelor de CJ. Eu sunt de acord să aprobăm această inițiativă a dumneavoastră, și poate și dumneavoastră, printr-o muncă personală de la om la om, îl veți convinge pe domnul Buzatu să aprobe la CJ această inițiativă, i-a sfătuit liberalul pe cei din opoziție. Răspunsul a venit de la Alexandru Barbu. “Cu siguranță voi avea discuții cu domnul președinte în privința asta, pentru că nu văd nimic în neregulă. Legea nu prevede obligativitatea intonării imnului la ședințele de Consiliu Local, dar nici nu o interzice. M-am gândit că dincolo de caracterul solemn, dincolo de faptul că suntem principalele instituții ale acestui municipiu, mă gândesc că unii dintre noi ar trebui să mai răscolească puțin acest timp patriotic. Am constatat că au existat abțineri la comisii și aș vrea să-i întreb pe cei care s-au abținut dacă aceste abțineri se referă la lacuna legislativă a neobligativității intonării imnului de stat?”
Intonat prea des, imnul își pierde din valoare
Printre cei care s-au abținut în comisii a fost și consilierul USR-PLUS, Vasile Filipescu. “Vreau să vorbim despre spiritul legii, pentru că există o literă și un spirit al legii. Domna consilier (n.r. Luminița Vârlan) a constatat că la școală se intonează imnul și foarte bine că se intonează deoarece copiii trebuie să învețe ce înseamnă imnul național. Este o legătură cu strămoșii noștri. La Consiliul Local noi cunoaștem acest imn și semnificația lui și ne îndeplinim această datorie în anumite situații deosebite: avem momente când depunem jurământul, când se primesc vizitatori din alte țări, toate sunt meționate în lege. Nu există indicii că unii dintre noi nu respectăm aceste momente, că nu avem o atitudine solemnă și cred că am dovedit-o prin însuși faptul că suntem aici. Care este problema cu spiritul legii și de ce trebuie să fim atenți? În momentul în care intonarea imnului devine prea frecventă, pentru că ideea legii este fix asta, să nu folosești imnul oriunde și oricând, ci în situații deosebite, în momentul când devine prea frecvent, acest mesaj, care este simbol național, poate să-și piardă din valoare. Noi vom vota “pentru”, nu suntem împotriva acestei idei, dar vrem să atragem atenția că imnul este un simbol național și nu putem face orice cu el”.
“Avem și rolul de a da exemple”
Explicațiile consilierului USR-PLUS nu l-au mulțumit pe Alexandru Barbu, care i-a spus colegului său că, pe lângă rolul de a dezbate și legifera, Consiliul Local Vaslui are și rolul de a fi exemplu cetățenilor din oraș. “Lumea, domnule Filipescu, nu ne-a trimis aici pentru a fi solemni sub o formă de solemnitate teatrală. Lumea ne-a trimis aici să facem treabă, iar solemnitatea asta pe care o considerați teatrală sau care ar putea deveni teatrală prin repetarea imnului național eu nu v-o împărtășesc pentru că eu nu împărtășesc solemnitatea ca acea stare a unui om care ar trebui să se comporte ca la căpătâiul unui mort. Solemnitatea se poate face uneori și cu o ușoară ironie, mai ales dacă această ironie corectează derapajele colegilor. Faptul că dumneavoastră și colegii dumneavoastră v-ați abținut în comisii în ceea ce privește proiectul nostru de hotărâre, prin faptul că dumneavoastră justificați această abținere prin posibilitatea ca repetarea imnului să-l ducă în derizoriu, mă îngrozește. Nu cred că prin repetarea imnului național, chiar dacă se întâmplă de cinci ori într-o ședință, colegilor nu li s-ar fi ridicat părul de pe mâini. Mă gândesc că dincolo de rolul nostru de a delibera și de a legifera în cadrul Consiliului Local, avem și rolul de a da exemple. Un exemplu către cetățeni ar fi ca noi, cei care am fost desemnați să le reprezentăm interesele în legislativul local, păstrăm o serie de valori. E bine ca pe viitor, domnule Filipescu, poporul nostru, orașul nostru, locuitorii lui să-și caute din ce în ce mai mult reperele nu în exterior, ci în interior”.
“Și în perioada comunistă se intona imnul, iar acea perioadă nu s-a terminat bine”
Cu aproape 15 de ani mai în vârstă decât Alexandru Barbu, consilierul Filipescu i-a povestit acestuia despre perioada comunistă, când intonarea imnului și fluturarea drapelului erau la ordinea zilei. “Ideea cu foarte mult imn național, foarte multe drapele, care cumva să compenseze alte activități pe care le putem face, și asta v-o spun ca o persoană care am ceva mai multă experiență ca dumneavoastră dată de vârstă, noi am mai trăit-o în urmă cu 30 de ani. Cei care au trăit în acele vremuri își amintesc că se cânta foarte des imnul național. Erau ținute sloganuri, erau fluturate drapele și am văzut pe vremea aceea că, deși lucrurile începuseră bine, s-au sfârșit prost. Ideea aceasta a dumneavoastră că mai mult este mai bine noi am trăit-o pe pielea noastră din plin”.
“Să se cânte live, nu tras pe bandă”
Spre finalul discuțiilor, la cuvânt s-a înscris și Luminița Vârlan, care a făcut o propunere inedită. “Imnul național reprezintă un sentiment aparte, cel puțin pentru mine și vreau să vă spun că și eu am prin acea perioadă la care face referire domnul Filipescu, dar cred că ar fi bine să nu uităm că acea perioadă ne-a disciplinat și ne-a făcut oamenii de astăzi. Nu neg nici trecutul și nu voi nega nici viitorul, prezentul nici atât pentru că generația aceasta de tineri de azi este altfel decât noi, însă trebuie să îi reamintim că fără trecut nu există viitor. Intonarea imnului este mai mult decât o onoare pentru orice om. Eu aș fi de acord ca la toate festivitățile, nu neapărat la cele din Consiliul Local, să se cânte live, din piepturile tuturor românilor, să răsune imnul și nu doar auzit de pe o bandă”. În ciuda abținerilor unor consilieri USR-PLUS la comisii, proiectul de hotărâre a trecut, în unanimitate, în plen, ceea ce înseamnă că, începând de luna viitoare, ședințele de Consiliu Local vor fi deschise cu intonarea imnului național.
Daca niste retardati homosexuali care se întâlnesc ora pe săptămână la ședințe de partid și alea măsluite conduc destinele a sute de mii de oameni devine o știre, ne meritam soarta…este destul de grav…
Nesimțiților, nu asta e problema fundamentală a acestui județ prea sărac și îmbătrânit. Că sunt comune fără medici de familie și cei bolnavi n-au cui se adresa vă interesează, interlopilor? Că s-au scumpit toate, vă interesează? Un imn behăit acolo nu vă face patrioți, mai bine opriți hoțiile și nu mai girați risipa banilor publici pe toate câcaturile. În țara asta aproape plină de hoți, în țara asta în care jumătate de salariu o fură statul prin taxe, marea problemă este intonarea imnului. Sunteți extraordinari!
Mâncare la populație când ? Cretinilor, asta e prioritatea? Vă arde de cântat?