„Îmi vine să închid porţile şi să-mi ţin copiii la şcoală, în siguranţă, 24 din 24. Astăzi avem la şcoală copii trişti, nu se pot opri din plâns”, spune cu lacrimi în ochi directoarea Liceului „Dimitrie Cantemir” din Podu Roş.
Şcoala unde a învăţat eleva de 16 ani ucisă de prietenul ei în Parcul Copou este în doliu. Colegii ei, dar şi profesorii, sunt încă în stare de şoc. Diana era o fire sensibilă, studioasă, cu o lumină aparte în priviri. Era singură la părinţi, iar moartea ei subită a lăsat în urmă doi părinţi disperaţi. Eleva va fi înmormântată astăzi, la ora 13, la Biserica din Horpaz, locul unde locuieşte bunica sa, dar şi familia criminalului.
„Colegii ei de clasă împreună cu diriginta şi cu mine vom merge organizat, cu un autocar, la înmormântare. Evident, elevii vor merge doar cu acordul părinţilor. Astăzi (n.r. – ieri) nu am putut perturba programul, în şcoală fiind simulare, dar mâine vom aranja un loc în care prietenii şi elevi din şcoală să-i poată aprinde o lumânare. Vom face şi o slujbă, o comemorare cu preot în careul şcolii”, a declarat Anca Dimitriu, directorul Liceului „Dimitrie Cantemir” din Podu Roş.
„Trăim într-o societate degradată”