spot_img
spot_img
21.8 C
Vaslui
29-apr.-2025

Imagini rare cu o pisică sălbatică, într-o pădure din Vaslui. Felina își făcea siesta la soare

- Advertisement -

O pisică sălbatică a fost filmată ziua, în timp ce se bucura de razele soarelui.  Imaginile au fost surprinse de inginerul silvic Gheorghiță Iurianu într-o pădure ce aparține Ocolului Silvic Brodoc. Contactat telefonic, acesta a declarat că nu este pentru prima dată când întâlnește o pisică sălbatică în pădurile din județ, dar că l-a uimit atitudinea felinei. „Am mai văzut pisici sălbatice, mai rar, ce-i drept, dar am mai văzut. Am rămas surprins că a stat în iarbă, a stat să o filmez… Aceste animale simt imediat prezența umană și se ascund, de asta este destul de greu să le vezi sau să le fotografiezi”, a declarat inginerul Iurianu, șeful Ocolului Silvic Brodoc.

Imaginile surprinse sunt deosebite întrucât pisica sălbatică (Felis silvestris – n.r. denumirea științifică) este un animal solitar care vânează noaptea şi care este este văzut foarte rar de oameni în mediul său natural. Deși seamănă foarte mult cu pisica domestică, specialiștii spun că există numeroase diferențe între pisica sălbatică și cea domestică. „Seamănă ca aspect cu pisica de casă. Are însă, întotdeauna, fondul cenușiu tigrat cu dungi negre, deosebindu-se de pisica de casă prin mărime, prin părul mai lung, prin forma cozii și prin forma petelor de pe coatele picioarelor. Coada este cilindrică si groasă până la vârf, prezentând 4-8 inele, din ce în ce mai estompate, care devin incomplete spre baza cozii”, au explicat specialiștii.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.