spot_img
spot_img
7 C
Vaslui
28-nov.-2024
spot_img
spot_img

Imagini de coşmar! Surparea de la Tuluceşti a transformat calea ferată într-un circuit montagne russe

- Advertisement -

Imagini de coşmar pe calea ferată, între Galaţi şi Tuluceşti: pământul s-a umflat peste noapte şi a contorsionat linia ferată pe o distanţă de aproape un kilometru * Alunecarea de teren s-a produs doar cu câteva minute înainte ca personalul Bârlad Galaţi, plin cu navetişti, să intre în zona calamitată


Zona dintre Galaţi şi Tuluceşti, cuprinsă între „râpa lui Tuluc” şi malul Brateşului, este cunoscută ca una extrem de fragilă din cauza solului alunecos, predispus la surpări şi alunecări. Porţiunea de cale ferată, pe care de 30 de ani existau restricţii de viteză pentru circuitul feroviar din cauza nesiguranţei terenului care susţine infrastructura avea să se transforme vineri dimineaţă, la primele ore, într-un peisaj de coşmar. În doar câteva minute, terenul înconjurător, până mai alaltăieri unul plat, s-a umflat şi a smuls efectiv şinele între kilometrii 5+100 şi 5+900, deplasându-le în unele locuri chiar şi cu trei metri faţă de axul iniţial. S-a întâmplat cu doar câteva minute înainte ca trenul personal Bârlad  – Galaţi, plin cu navetişti, să ajungă în zonă.
„Am văzut de ieri că se crăpase pământul aici şi i-am zis omului de la CFR că s-ar putea să se surpe. Peste noapte s-a umflat, că ieri era drept ca în palmă. Noroc că nu trecea trenul de la 6.00, ca ăla e mereu plin. Era dezastru”, ne-a spus Marian Popescu, un localnic din cartierul Traian Nord care trece zilnic cu căruţa prin zonă.

Vrem banii înapoi!

Tot sorţii i-au mulţumit şi călători aflaţi în trenul care urma să ajungă la Galaţi, dar care a fost staţionat în gara Tuluceşti. Anunţaţi de nenorocirea care s-a întâmplat câţiva kilometri mai încolo, oamenii, majoritatea navetişti, au mulţumit cerului că surparea nu a surprins garnitura. Cu toate acestea, supărarea că nu au ajuns la destinaţie a luat repede locul sperieturii.
„Eu trebuie să ajung la Galaţi, la serviciu. Am plătit bilet şi acum vreau banii înapoi! Deja stau aici de două ore, că ni s-a spus că vor veni autobuze să ne preia”, ne-a spus Ion Ginghină, un navetist din Tg Bujor.
Aproape patru ore au stat cei circa 300 e călători în gara Tuluceşti până când câteva autobuze puse la dispoziţie de Transurb au sosit să îi preia.

800 de metri de şină smulşi din pământ
Ceea ce s-a întâmplat joi se repetă odată la 10-15 ani. Este afirmaţia specialiştilor care au inspectat zona şi care au afirmat că un asemena dezastru, care cu siguranţă va bloca circulaţie trenurilor între Galaţi şi Tuluceşti pentru multă vreme, nu s-a mai întâmplat din 1985.
„Şi atunci a fost la fel, aproximativ în aceeaşi zonă. Se întâmplă din cauza stratului de loess, puternic hidroscopic. S-a acumulat apa şi efectiv a erupt pământul. Dacă nu era acest dig pe malul Brateşului, calea ferată ar fi ajuns în lac. Deocamdată nu se va interveni, mai trebuie lăsat să acţioneze, pentru că se va mai deplasa”, ne-a spus Gelu Păduraru, şeful Diviziei de linie din cadrul CFR Galaţi.
Autorităţile prezente joi la faţa locului pentru a evalua situaţia au susţinut că această calamitate va fi raportată Ministerului Transporturilor, solicitându-se accesarea de fonduri europene pentru repararea şinei şi consolidarea zonei.

viata-libera.ro

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.