Preşedintele Igor Dodon a semnat Decretul pentru retragerea cetăţenii familiei Băsescu, scrie Deschide.md.
Documentul nu se referă însă şi la soţia fostului preşedinte, Maria Băsescu.
„La baza respectivului decret a stat informația oferită de Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Informații și Securitate, adresarea Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, precum și Hotărîrea Comisiei pentru problemele cetățeniei și acordării de azil politic de pe lîngă Președintele Republicii Moldova prin care a fost constatat temeiul de retragere a cetățeniei Republicii Moldova, prevăzut de art. 23, al.1, lit. a) a Legii cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024 din 2 iunie 2000, conform căreia cetățenia Republicii Moldova poate fi retrasă printr-un decret al Președintelui Republicii Moldova persoanei care a dobîndit cetățenia RM în mod fraudulos prin informație falsă sau ascunderea unui fapt pertinent.
Astfel s-a constatat că atît în momentul examinării cererii domnului Traian Băsescu, cît și în prezent existau impedimente în obținerea cetățeniei Republicii Moldova în baza art. 20 al. 1 lit. c) a Legii cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024 din 2 iunie 2000 și anume – domnul Traian Băsescu, fiind supus urmăririi penale pe mai multe capete de acuzație în România, a ascuns acest fapt esențial ceea ce constituie temei de retragere a cetățeniei în baza normei legale expuse mai sus”, a precizat un comunicat al Președinției moldovene.
Fostul preşedinte al României Traian Băsescu şi soţia acestuia au obţinut cetăţenia Republicii Moldova pe 9 iunie 2016. Acesta avut de aşteptat doar trei luni pentru a deveni cetăţean moldovean, deşi termenul legal de a primi cetăţenia Moldovei este de un an.