OBICEIURILE NOASTRE DE CRÃCIUN…Ignatul, ziua tãierii porcului, deschide festivitãtile de iarnã în satele Moldovei, anuntînd apropierea Crãciunului. Este o sãrbãtoare veche în traditiile tãrãnesti, unde bucuria se împleteste cu pregãtirile interminabile pentru Crãciun. Tãierea porcului nu era doar un act gospodãresc, ci o ceremonie care aduna familia si vecinii în jurul unui eveniment asteptat tot anul, cu o semnificatie aparte. Obiceiurile vechi – de la prepararea bucatelor traditionale pânã la protejarea casei de strigoi în noaptea Sfântului Andrei – reflectã armonia dintre sacru si profan în viata tãrãneascã. În articolul de fatã vom prezenta un text de ziar din anii 1930 în care ni se povesteste despre cum se pregãteau tãranii pentru sãrbãtorile Crãciunului.
„De fapt, românul întelege prin aceasta toate obiceiurile cari escorteazã într-un convoiu sãrbãtoarea nasterii Mântuitorului pânã hãt în colo la Boboteazã. Aci e cuprins si Sf. Vasile si tot în aceastã mare colindã a iernii intrã si traditionalele superstitii si obiceiuri din noaptea sfântului Andrei. În miezul acelei nopti doar, se soroceste norocul atâtor fete de mãritat; se toarnã cearã si plumb topit, pentru a se citi apoi în zbârciturile maselor închegate, fie direct sau în umbra de pe perete, viitorul. Dar tot în acea noapte, spre zori de ziuã, îsi încearcã oamenii cursul vietii din anul în perspectivã, punând în casã, în vase, crengute de cires, mãr, pãr sau salcie pentru ca sã înfloreascã. Dupã belsugul de floare, care trebuie sã fie pânã la anul nou, e si bogãtia din anul ce vine. Cãruia nu-i înfloreste crenguta, moare pânã într-un an. Cu aceste rãmurele înflorite se obisnuia uratul cu Sorcova. Și chiar si plugusoarele cu clopotei, la fel erau fabricate din aceste betisoare înflorite. Astãzi, comercializându-se întru câtva, în multe pãrti si-n deosebi prin jurul oraselor, îmblatul cu uratul, sorcovele si plugusoarele strãlucesc de flori aurite si colorate fãcute din hârtie. O lunã si mai bine (30 Noiembrie-6 Ianuarie), exact 38 zile dureazã nãvala de zgomot, de viatã, de tinerete si voie bunã. Am încadrat si timpul de la 1 la 23 Decembrie seara, timp în care, desi nu sunt sãrbãtori, totusi se produce o miscare aprigã a puilor de Români, cari îsi pregãtesc stelele, buhaii, bãrbile si mustãtile pentru irozi, ascutindu-si glasurile pentru colinde”.
Toatã prepararea cãrnurilor se face pe negustate
IGNATUL… „Tot în sãptãmâna dinaintea Crãciunului cu câteva zile însã înainte de ajun si Ignatul. Sãrbãtoarea, sau mai bine zis aniversarea generalã a sacrificãrii porcilor, are loc, si mã refer îndeosebi la obiceiurile ce le cunosc din tara de sus a Moldovei, cu un fast deosebit. Abia de-au crãpat zorile si ceremonia pentru trecerea la cele eterne a durduliilor patrupede începe. Grinzile sunt încercate, pentru cã de ele vor atârna peste scurtã vreme trupurile bestiilor înslãninate. Cazanele cu apã fierb de zor, ca sã dea câte un clocot sau douã chistelor, cârnatilor si tobelor, iar curtile gospodarilor cari sunt în stare sã jertfeascã sfântului Ignat sângele chiar cel putin a unu godin sau chiar numai a unui godãcel, sunt strãjuite de focuri mari, cu multã flacãrã, adevãrate lumânãri uriase la cãpãtâiul muribunzilor. E doar obiceiu la moldoveni sã pârleascã de pãr pielea porcului. Bãrbatii stãpânesc ograda, femeile deretecã prin casã. Fiind femei, ele nu pot privi cu aceiasi tãrie la înjunghierea animalului sortit pieirii. Și atunci porcul nu va putea muri usor. E interesant studiul ce se face copiilor cu aceastã ocazie. Copiii cari îsi tin urechile si fug pe cuptor ca sã nu audã tipãtul si horcãielile de afarã, vor avea inimã bunã si vor fi mirosi. Ceilalti vor fi niste rãi. Nu odatã am auzit proverbul: „las’ cã-l cunosc eu de la Ignat ce rãutate este”. Toatã prepararea cãrnurilor, etc. se face pe negustate. E doar încã postul Crãciunului si tãranul nu mãnâncã carne”. (Ziarul Epoca, decembrie 1934)
Crãciunul copilãriei
„Crãciunul la noi, în Fãlciu! Cu câtã nerãbdare îl asteptam…! Când eram tînc, numãram zilele si parcã nu se mai isprãviau: „Cât mai esti mamã pânã la Crãciun? Mai esti, dragu mamei, mai este”. Începutul bucuriei era tãiatul porcului. Tata avea obiceiul sã nu-l pârleascã, îl jupuia, iar pielea intra în stãpânirea noastrã. O luam, o bãteam bine cu cenusã sã se moaie si-o fãceam sul, iar dupã câteva zile, o întindeam pe fundul unei puteri de „curechi” si suiam „buhaiul” în pod, lângã „cahlã” sã se usuce, de se fãcea pielea ca la darabanã. Apoi grija noastrã, sã cãutãm calul cu coada cea mai lungã, sã tãiem din ea si sã facem „cãlus”. Pe urmã smulgeam de la oi smocuri de lânã, de împleteam „sfichiuri” pentru „harapnice”. Și toate pregãtirile astea, cu douã-trei sãptãmâni înainte de Sfântul Vasile. Apoi, la Sfântul Andrei, ungeam pe dinafarã usa si ferestile cu usturoi, sã nu vie strigoii, iar mama ungea limba „melitei” sã n-o fure strigoii si sã se batã cu dânsa la rãscruci de drumuri. Tata, ca om învãtat ce era, fãcea cãlendar din coji de ceapã si a doua zi stia si însemna în „gromolnicul” (carte de astrologie) lui lunile care vor fi secetoase si care ploioase. Ce drag mi-era când mama fãcea „trandafiri” si umplea „chiscã”. Apoi, cu douã-trei zile înaintea ajunului Crãciunului cocea, pe plitã, „turtele”, le punea pe farfurii, le presãra cu nucã pisatã, le îndulcea cu miere si le parfuma cu „apã de flori”. Turtile cu „jurfã”, cereau mai multã ostenealã, cã sãmânta de cânepã trebuia pisatã, dar, cu oricâtã trudã, nu puteau lipsi de la masa crestineascã.
Cum se astepta sãrbãtoarea Crãciunului la sate
UN PIC DE ISTORIE…Crãciunul la sate are frumusetile lui. Ba am putea spune cã numai aci se asteaptã si se petrece Crãciunul asa cum e dat din bãtrâni. Tãiatul porcului, pregãtirea „hendeselor” (cozonac), colacilor pentru colindãtori etc., sunt tot atâtea socoteli mari, fãrã de care tãranii nostri nu pot astepta în pace Crãciunul. Câte griji, câtã teamã. Când te gândesti cã toate sunt pricinuite de sãrbãtorile care vin în fiecare an… În ajun, mai ales, gospodina nu-si vede capul de treburi : „mi-i fricã sã nu mi se acreascã „hendesele”, ci am aprins cuptoriul cam târziu”, ori „tu draga mea, or veni copiii la colindat si n-am scos încã din cuptoriu, ce sã mã fac Doamne”, sau „mi-i teamã cã le-am sãrat cam tare, te pomenesti cã n-or avea gust bun” etc”. (Ziarul Universul, decembrie 1934)
I se apropie Ignatul
ZICALA…Este o zicalã prin Moldova. Unii poate nu-i stiu rostul. Zicala asta vrea sã spunã cã se apropie Crãciunul si deci taie oamenii porcii. În Moldova, zicala aceasta nu se prea potriveste cu realitatea, cãci desi ziua mucenicului Ignatiu cade în 20 Dec., el taie porcii în ajunul Crãciunului. În aceastã zi, întreg satul e acoperit de fum si e o pârjolealã generalã… Se apropie Ignatul, ziua în care se taie cei mai multi porci. «I se apropie Ignatul» se mai zice în popor, adicã sfârsitul. Aceastã zi este ca o sãrbãtoare, se deosebeste de celelalte zile de rând. Cu cât cineva taie un porc mai mare si mai gras, cu atât trece mai mult printre gospodarii de frunte în sat. Este mare întrecere în aceastã privintã printre sãteni! Dacã gospodarul se fãleste care de care cu porcul cel mai gras si mare, atunci îi vine rândul si gospodinei sã se întreacã care de care cu fel de fel de preparate, bucate, fãcute din acel fãlos purcel, cãci altfel ar fi totul numai fãlos, dar fãrã folos. De Ignatul acelor zile mugeau porcii în toate bãtãturile, pregãtind cu jertfa lor ospãtul si chiolhanele fericitilor oameni. Pentru cã toatã lumea era fericitã, chiar si lumea sãracã, mizeria nefiind pe atunci altceva decât simplã speculatiune literarã, pentru scriitorii atinsi de dambla romanticã. De fapt, chiolhanele începeau din ajun, spre a se termina dupã anul nou, când lumea mai slabã de înger dãdea nãvalã la spiterii pentru a cumpãra sare amarã”. (Ziarul Albina, decembrie 1936)
