spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Igaş: BPN va discuta conducerea grupurilor parlamentare şi poziţia PDL faţă de audierea miniştrilor şi învestirea Guvernului

- Advertisement -

Biroul Permanent Naţional al Partidului Democrat Liberal se reuneşte, miercuri dimineaţă, înaintea primei şedinţe a Parlamentului nou ales, urmând să ia în discuţie propunerile pentru conducerea grupurilor parlamentare, dar şi poziţia pe care o va adopta formaţiunea în ceea ce priveşte audierile viitorilor miniştri şi învestirea Guvernului Ponta, a declarat, pentru AGERPRES, vicepreşedintele PDL Traian Igaş.

„De fiecare dată înaintea validării parlamentarilor, este o cutumă ca PDL să aibă un Birou Permanent Naţional în care să luăm în discuţie conducerea grupurilor parlamentare, să vedem care sunt acei colegi care îşi doresc să conducă lucrurile pe perioada următoare şi care îşi asumă acest lucru. Sigur că, tot pe agenda de mâine, vom lua în discuţie acţiunile PDL la nivelul Parlamentului vizavi de numirea membrilor în comisii, audierea miniştrilor, de învestirea Guvernului şi aşa mai departe. Vor fi discuţii care vor fi tranşate ulterior în cadrul grupurilor noastre parlamentare, întrucât competiţia în interior este deschisă”, a afirmat, marţi, vicepreşedintele PDL.

Întrebat dacă în privinţa liderilor de grup PDL el este propunerea pentru Senat, Traian Igaş a precizat: „Nu sunt propus şi nici nu doresc să preiau grupul (grupul PDL de la Senat – n.r.)”. „Eu am condus grupul parlamentar, ştiu ce înseamnă acest lucru, dar am alte priorităţi acum. E posibil ca la nivelul liderilor de grup să mergem pe aceleaşi variante şi la Senat (Cristian Rădulescu – n.r.) şi la Camera Deputaţilor (Mircea Toader – n.r.). Cei doi şi-au exprimat dorinţa de a continua la nivelul grupurilor, dar, sigur, trebuie discutat şi în BPN. Din punctul meu de vedere, le urez spor la treabă. Nu îi aşteaptă o perioadă uşoară. Şi aici, când discutăm de lideri de grup, cei doi au acumulat o anumită experienţă pe parcursul anilor şi cred că au dat dovadă că ştiu să conducă grupurile parlamentare”, a precizat Igaş.

Legat de poziţia PDL faţă învestirea Guvernului şi audierea miniştrilor noului Cabinet Ponta, el a subliniat că „un partid de Opoziţie nu votează un Guvern învestit din care partidul respectiv nu face parte”.

„În al doilea rând, vorbim de audierile miniştrilor şi sigur că la orice audiere trebuie să verifici potenţialul ministrului respectiv, să vezi cât e de pregătit şi dai un vot pro sau unul împotrivă. Aşteptăm să vedem care sunt candidaţii pentru funcţiile de miniştri propuşi de USL. (…) Fiecare dintre noi suntem membri într-o comisie parlamentară de specialitate. Eu, de exemplu, dacă îl voi audia pe viitorul ministru al Administraţiei şi Internelor şi acesta mă convinge că, într-adevăr, anumite proiecte, poate chiar începute de mine, vor fi continuate sigur că mă poate convinge. Deci, îi dau posibilitatea să mă convingă, până atunci rămâne de văzut”, a declarat vicepreşedintele PDL.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.