spot_img
21 C
Vaslui
24-sept.-2024
spot_img

Iată de ce ne fug casele la prima ploaie mai serioasă! Sistemul de combatere a inundațiilor e înțesat de habarniști! DNA a intrat pe fir și a trimis un judecată un “specialist” din Vaslui

- Advertisement -

ȚARĂ BOLNAVĂ… Imediat după ploile care au lovit năprasnic România, politicienii au făcut cozi pe la televiziuni și pe rețelele de socializare pentru a-și exprima falsa solidaritate cu cei aflați în suferință. Ca de fiecare dată, fie că vorbim de politicienii de la București, fie că vorbim de cei de pe plan local, cu toții și-au oferit umărul pe care necăjiții să poate plânge, promițându-le acestora tot felul de ajutoare. Însă nenorocirea care s-a produs de curând în județele Galați și Vaslui arată, din nou, că în astfel de situații este nevoie și de ajutoare, fără discuții, însă mult mai mult este nevoie de specialiști capabili să preîntâmpine astfel de tragedii. Dacă luăm cazul comunei Pechea din județul Galați, de exemplu, acolo au fost inundate peste 1000 de case după ploile de la mijlocul acestei luni, însă astfel de inundații au avut loc și în 2013 și în 2016. De ce? Pentru că instituțiile statului nu sunt capabile să învețe din greșelile trecutului, dar mai ales pentru că politicienii care acum mimează falsa solidaritate au ajuns să paraziteze până și instituțiile strategice pentru siguranța națională cu tot felul de piloși și habarniști. Urmările le vedem cu toții și le vom mai vedea pentru că meteorologii au tras deja semnalul de alarmă: ciclonul Boris, care a măturat Europa și implicit și România, e doar începutul!

Imediat după inundații îi vedem cu toții cum se gudură pe lângă cei aflați în suferință. Cu pelerinele trase pe ei, încălțați cu cizme de cauciuc, politicienii n-au nicio jenă să se pozeze în mijlocul suferinței, în speranța că prezența lor acolo le va mai aduce ceva puncte electorale. Până la inundații însă, acești fățarnici nu știu ce să mai facă să-și bage amantele și rudele prin tot felul de funcții cheie. O instituție parazitată de astfel de habarniști a fost Administrația Bazinală de Apă (A.B.A.) Prut Bârlad, cea mai importantă administrație de apă din Moldova, care acoperă șapte județe. Aceste județe au fost afectate în ultimii ani de cele mai mari inundații din țară, asta și din cauză că în funcțiile cheie au ajuns fie tot felul de lipitori de afișe, fie amantele susținute politic. În ediția de ieri v-am prezentat cazul fostului director al Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad, Petru Avram, care a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție, acuzat de procurori că ar fi numit în funcție două persoane, fără ca acestea să îndeplinească condițiile necesare. Cazul a ajuns în atenția opiniei publice după o investigație a jurnaliștilor de la Recorder, care cu ajutorul unui angajat din interiorul instituției, au arătat cum se fac angajările la A.B.A. Prut-Bârlad. 

Cazul Fordea, de la administrator de grădiniță, la responsabil cu inundațiile  

Ceilalți inculpați trimși în judecată de DNA sunt Fordea Sebastian Gabriel și Pricope Laurențiu. Procurorii au stabilit că în calitate de director al (A.B.A) Prut-Bârlad, în cursul anului 2020, inculpatul Avram Petru i-ar fi delegat pe ceilalți doi inculpați în funcții de conducere, ulterior cu prelungire, deși niciunul nu îndeplinea condițiile de vechime și experiență necesare pentru ocuparea funcțiilor respective. Potrivit procurorilor anticorupție, Fordea Sebastian Gabriel a fost delegat în funcția de inginer șef în cadrul SGA Vaslui, iar Pricope Laurențiu Nicolae a fost delegat în funcția de director al Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Galați. Cei doi au fost încadrați pe baza a două decizii emise/semnate cu încălcarea prevederilor legale de inculpatul Avram Petru, respectiv o a treia fiind semnată tot în condiții de nelegalitate de un subordonat, la solicitarea inculpatului. Prin acțiunile sale inculpatul Avram Petru ar fi contribuit la producerea unui prejudiciu total de 133.454 lei în dauna A.B.A. Prut-Bârlad, reprezentând drepturile salariale de care au beneficiat în mod nelegal ceilalți doi inculpați în perioada mai 2020 – ianuarie 2021, a mai transmis DNA. În cauză s-au dispus măsuri asiguratorii asupra unor bunuri aparținând celor trei inculpați. Despre capacitatea vasluianului Sebastian Fordea de a face față cerințelor postului ocupat la Sistemul de Gospodărire a Apelor Vaslui a vorbit directorul tehnic al A.B.A. Prut Bârlad. “A fost trimis pe teren, la o lucrare de unde ar fi trebuit să ne informeze cu privire la detaliile tehnice ale acelei lucrări. S-a blocat, punea în față telefonul cu poze, nereușind să articuleze nimic tehnic” a declarat Gabi Musteață celor de la Recorder despre Sebastian Fordea. Înainte să fie instalat ca inginer șef la SGA Vaslui, tânărul fusese administrator de grădiniță, un post care nu are nicio legătură cu sistemul de gospodărire a apelor. L-a recomandat însă susținerea politică pentru că până să ajungă în această funcție, Sebastian Fordea s-a perindat pe la mai multe partide politice. Întâi a făcut parte din Partidul Mișcarea Populară, fiind, în 2016, candidatul de pe locul trei pe lista PMP pentru Camera Deputaților. Nu a obținut ce și-a propus, astfel că anul 2020 îl găsește în curtea Partidului Național Liberal, împărțind flyere prin oraș. Mulțumiți probabil de munca prestată de colegul lor, liberalii îl propulsează într-o funcție cheie, la Sistemul de Gospodărire a Apelor Vaslui, lucru confirmat și de directorul tehnic al A.B.A. Prut-Bârlad. “L-am rugat (n.r. pe directorul Petru Avram- directorul A.B.A. Prut Bârlad) să nu-l pună pe funcție, iar el mi-a spus că are intervenții la nivel județean de la Vaslui, pe parte de partid”. Imediat după investigația Recorder, Fordea a ieșit din sistemul de gospodărire a apelor, dar se pare că și din Partidul Național Liberal, pentru că anul 2023 l-a găsit alături de membri altui partid, PSD. Acesta și-a făcut poze cu Valeriu Caragață, președintele Organizației Municipale PSD Vaslui, și consilierii locali Alexandru Barbu și Răzvan Antohi, în fața Punctului de recoltare a sângelui din municipiul Vaslui.

“Ciocul mic, acum noi suntem la putere”

Cel mai grav din toată această combinație penală cu zi politic este că toți acești beneficiar ai sistemului de pile și relații, cel mai probabil vor scăpa cu basma curată, pentru că și Justiția e plină de uscături. La fel ca în cazul lui Dumitru Buzatu, nu este exclus ca și aici să vedem procesele tergiversându-se la nesfârșit, până când dosarele se vor prescrie, iar exemplare ca Fordea să ne zâmbească din nou, din biroul de șef al altei instituții publice. Spunem asta pentru că anul 2024 este an electoral, iar activul de partid, în special cel care a tras tare în campaniile electorale, trebuie răsplătit cu tot felul de posturi la stat: un consilier la cabinetul vreunui deputat, o directoare de școală, un inginer-șef pe la Apele Române, o asistentă medicală pe la spital. Până la următoarele tragedii, când aceiași politicieni care acum contribuie din plin la perpetuarea acestui sistem putregăit vor veni să ne ofere din nou umărul pe care să ne plângem necazurile.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.