ÎMPĂRȚIRE… Cum alegerile se apropie, iar campania bate la ușă, nu puțini sunt cei din spectrul politic (din opoziție) care încearcă să capete ceva punctaje electorale pistonând un subiect sensibil pentru vasluienii din mediul rural: lipsa apei potabile și a canalizării în satele din județ. De multe ori, cei care încearcă să preia puterea în alegerile viitoare arată cu degetul spre primarii în funcție, deși aceștia nu au nicio vină. Ei sunt doar victime în acest joc. Primarii, individual, nu pot influența strategia de implementare a rețelelor de apă și canal, fiindcă proiectul este exclusiv al Consiliului Județean Vaslui și al operatorului Aquavas. Totuși, un mic adevăr este. Primarii comunelor vasluiene, alături de cei din orașe sunt uniți într-o asociație pentru dezvoltare intracomunitară, numită APC Vaslui, unde fiecare primar are un vot. Această asociație are rol de Adunare Generală a Aquavas Vaslui și ratifică deciziile majore și liniile de dezvoltare, însă niciun primar individual nu poate bate cu pumnul în masă, ci doar toți uniți. Acest for are un președinte, în persoana primarului de la Huși, Ioan Ciupilan. Nu va mai trece însă mult timp, iar vasluienii care locuiesc în mediul rural se vor bucura de cele mai bune condiții de trai, asta după ce societatea Aquavas va implementa un proiect de investiții uriaș pentru județul nostru, a cărui valoare se ridică la peste jumătate de miliard de euro. Potrivit conducerii societății Aquavas, în infrastructura de apă urmează să se facă investiții de aproape 316,4 milioane de euro, prin care se asigură creșterea gradului de conectare de la apă de calitate de la 31,4% până la 99,7%. Acea jumătate de miliard se va cheltui astfel: aproape 316 milioane de euro pentru alimentare cu apă și 248 de milioane de euro vor fi cheltuite pentru colectarea și epurarea apelor uzate. Pentru a înțelege ce înseamnă această sumă uriașă, gândiți-vă că la industrializarea județului începută în 1968 de către comuniști s-a alocat jumătate din această sumă. Ca și comparație, înseamnă bugetul Ministerului Sănătății pe un an de zile, adică cheltuielile întregului sistem sanitar românesc, de la spitale, medicamente compensate, investiții, dar și banii care se cheltuie pe analizele și explorările funcționale din policlinicile românești. Suma este una uriașă, care poate schimba soarta județului Vaslui.
Potrivit conducerii societății Aquavas, în infrastructura de apă urmează să se facă investiții de aproape 316,4 milioane de euro, prin care se asigură creșterea gradului de conectare de la apă de calitate de la 31,4% până la 99,7%. Investițiile în alimentarea cu apă prevăzute în cadrul Proiectului Regional se vor realiza în 47 de comune, inclusiv în județ, grupate în 16 sisteme de alimentare cu apă și cuprind: fronturi de captare subterană extindere – 35 foraje; conducte de aducțiune-extindere – 679 km; conducte de aducțiune-reabilitare – 2,7 km; stații de tratare/clorinare – extindere – 63; stații de tratare/clorinare – reabilitare – 1; rezervor de înmagazinare – extindere – 41 unități; rezervor de înmagazinare – reabilitare – 12 unități; stație de pompare apă potabilă – extindere – 124 unități; stație de pompare apă potabilă – reabilitare – 6 unități; rețea de distribuție apă potabilă – extindere – 621,6 km; rețea de distribuție apă potabilă – reabilitare – 46,1 km. A doua parte a proiectului vizează investiții în infrastructura de apă uzată în valoare totală de peste 248 milioane de euro prin care se asigură creșterea gradului de colectare și epurare a apei uzate conform cerințelor Directivei Europene până la atingerea unui procent de 99,8%. Investițiile în colectarea și tratarea apei uzate se vor face în 21 de comune, inclusiv în județ, și sunt acoperite de 15 aglomerări, grupate în 4 clustere și cuprind: rețea de canalizare gravitațională (care nu necesită pompare) – extindere – 326,5 km; rețea de canalizare gravitaționala – reabilitare – 27,5 km; conducte de refulare – extindere – 76,6 km; conducte de refulare – reabilitare – 2,15 km; stații de pompare ape uzate – extindere – 156 unități; stații de pompare ape uzate – reabilitare – 5 unități; stații de epurare reabilitare – 3 unități care deservesc aglomerări cu peste 10.000 locuitori eligibili; stații de epurare – extindere – 5 unități care deservesc aglomerări între 2.000 și 10.000 de locuitori eligibili. De asemenea, în cadrul proiectului regional sunt prevăzute o serie de investiții în valoare de aproape 30,5 milioane euro cu TVA care vor deservi Operatorul Regional, și anume: echipamente și utilaje pentru îmbunătățirea condițiilor de operare si întreținere ale sistemelor de alimentare cu apă și canalizare la nivelul Operatorului Regional, în valoare totală de aproape13,8 milioane de euro cu TVA; laborator central de monitorizare a calității apei și Dispecerat Regional SCADA complet dotate și utilate, în valoare totală de 7.8 milioane de euro cu TVA; instalație de valorificare a nămolului, în valoare totală de 8,9 milioane de euro cu TVA; totodată, vor fi asigurate și servicii suport pentru operator: asistență tehnică pentru managementul proiectului și supervizarea lucrărilor, auditul financiar al proiectului și asistență din partea proiectantului.
Stadiul contractelor ce fac obiectul acestui mega proiect în Huși și Duda Epureni
Contractul “Extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în UAT-urile Huși, Duda Epureni, Stănilești, Lunca Banului, Pădureni, Dimitrie Cantemir și Hoceni” a fost semnat cu antreprenorul S.C. Nomis 2003 S.R.L., lider al Asocierii S.C. Nomis 2003 S.R.L. – S.C. Global Ports’s Services S.R.L. – S.C. Nomcris Construct S.R.L. contractul de execuție lucrări din 30.03.2023 având o valoare de peste 124 milioane de lei cu TVA. Pentru UAT Huși, valoarea investițiilor este de peste 25 milioane de lei cu TVA, iar cu acești bani se vor realiza: reabilitarea aducțiunii Tronsonului 1 – de la intersecția străzilor Moldovei cu Grădinari și intersecția Plaiului cu Răiești – 1,9 km; reabilitare aducțiune tronson 2 – de la rezervoarele 2×2000 mc până la Rezervorul 1×5000 mc se va reabilita pe o lungime de 0,8 km; reabilitarea rețelei de alimentare cu apă în lungime de 2,9 km, inclusiv branșamentele aferente (219 bucăți); extinderea rețelei de alimentare cu apă cu 9 km și 347 branșamente noi; extinderea rețelei de canalizare pe o lungime totală de 2,7 km și 168 racorduri noi; execuția a 7 stații de pompare apă uzată noi; reabilitarea a 3 stații de pompare apă uzată; conducte de refulare noi în lungime totală de 722 m. Până la această dată, în UAT Huși s-au realizat 842 m conductă de alimentare cu apă potabilă, 39 branșamente și 7 cămine de vane, reprezentând 0,42 % din totalul contractului. Pentru UAT Duda-Epureni valoare investiției se ridică la 18 milioane de lei cu TVA și cuprinde extinderea rețelei de distribuție în zona de alimentare cu apă Duda cu 11,6 km și 625 branșamente noi; extinderea rețelei de distribuție în zona de alimentare cu apă Epureni cu 10 km și 601 branșamente noi; extinderea rețelei de alimentare cu apă în zona de alimentare cu apă Valea Grecului cu 8,8 km și 541 branșamente noi.
81 de milioane de lei pentru comunele Stănilești, Lunca Banului, Pădureni, Dimitrie Cantemir și Hoceni
Pentru comuna Stănilești, valoarea investiției este de 27,6 milioane de lei cu TVA și vizează extinderea rețelei de distribuție existente cu 6,3 km și 463 branșamente noi (din care 266 branșamente pe rețeaua existentă) pentru asigurarea gradului de conformare de 100%; extinderea rețelei de canalizare pe o lungime totală de 17,2 km și 1.004 racorduri; execuția a 13 stații de pompare apă uzată noi.
La comuna Lunca Banului, unde valoarea investiției se ridică la 21,5 milioane de lei cu TVA, se va extinde rețeaua de distribuție în localitățile Lunca Banului, Oțetoaia, Focșa și Broscoșești cu 5,6 km, 309 branșamente noi și o stație de pompare pentru asigurarea gradului de conformare de 100%. Este luată în calcul și extinderea rețelei de canalizare pe o lungime totală de 20 km, 999 racorduri noi, dar și execuția a două stații de pompare apă uzată noi și a conductelor de refulare aferente în lungime totală de 2.403 m. Pentru Comuna Pădureni, unde valoarea investiției este de 11,6 milioane de lei cu TVA, se urmărește extinderea rețelei de alimentare cu apă în localitățile Pădureni, Rusca, Leoști, Davidești, Căpotești cu 21,7 km și 765 branșamente noi; construcția a patru stații de pompare în rețeaua de distribuție. Pentru comuna Dimitrie Cantemir, valoarea investițiilor este de peste 12.3 milioane de lei cu TVA și cuprinde extinderea rețelei de alimentare cu apă în localitățile Grumezoaia, Urlați și Plotonești (în zona de alimentare cu apă Dimitrie Cantemir) cu 21,7 km, 626 branșamente noi și o stație de pompare în rețeaua de distribuție; extinderea rețelei de distribuție în zona de alimentare cu apă Hurdugi cu 3,5 km și 206 branșamente noi pentru asigurarea gradului de conformare de 100%. La Hoceni, unde valoarea investițiilor este de peste 8 milioane de lei cu TVA, se urmărește extinderea rețelei de alimentare cu apă în localitățile Hoceni, Tomșa și Șișcani cu 12,9 km și 512 branșamente noi, precum și execuția a două stații de pompare pentru asigurarea presiunii necesare în rețeaua de distribuție.
Peste 107 milioane de lei în comunele Muntenii de Sus, Văleni, Tanacu și Ferești
Contractul “Extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în UAT-urile: Muntenii de Sus, Tanacu, Văleni și Ferești” a fost semnat cu antreprenorul S.C. Nomis 2003 S.R.L., lider al Asocierii S.C. Nomis 2003 S.R.L. – S.C. Global Ports’s Services S.R.L. – S.C. Nomcris Construct S.R.L. – S.C. Diluca Project S. R.L. – S.C. Nompelet S.R.L. contractul de execuție lucrări din 23.03.2023 având o valoare totală de 107,4 miliaone de lei cu TVA.
Pentru comuna Muntenii de Sus, unde valoarea investițiilor este de aproape 27,5 milioane de lei cu TVA, contractul cuprinde următoarele lucrări: 8 stații de pompare a apei uzate noi (SPAU) și 5 km conducte de refulare, precum și extinderea rețelei de canalizare în localitățile Muntenii de Sus si Satu Nou, care se va face pe o lungime totală de 23.855 m cu 1.145 racorduri noi. Alimentarea cu apă a localităților Muntenii de Sus si Satu Nou se va realiza din sistemul de distribuție al municipiului Vaslui care asigură apă potabilă cu o calitate care corespunde legislației în vigoare. Rețeaua de distribuție a apei existentă în comuna Muntenii de Sus însumează o lungime de aproximativ 19,4 km și nu necesită investiții în cadrul proiectului.
Pentru comuna Văleni sunt prevăzute investiții în valoare de 56.5 milioane de lei cu TVA. Cu acești bani urmează să se realizeze extinderea rețelei de distribuție a apei – pentru asigurarea gradului de conformare de 100% în localitățile Văleni și Moara Domnească, unde este necesară extinderea rețelei de distribuție existente, cu 31.151 m și 1.196 branșamente noi, cu prevederea tuturor construcțiilor necesare: cămine de vane, hidranți, branșamente; proiectarea și execuția stațiilor de pompare din rețeaua de distribuție a apei – pentru asigurarea presiunii necesare în rețeaua de distribuție sunt prevăzute 3 stații de pompare; extinderea rețelei de canalizare în localitățile Văleni și Moara Domnească pe o lungime totală de 37.376 m și 1.574 racorduri. Pentru funcționarea rețelei de canalizare este necesară construirea a 16 noi stații pompare apă uzată (SPAU) și conductele de refulare în lungime de 4 km. La Tanacu, valoarea investițiilor se ridică la aproape 12,6 milioane de lei cu TVA. În această comună, rețeaua de distribuție a apei însumează o lungime de aproximativ 18,4 km. Aici este prevăzută extinderea rețelei de distribuție existente pentru asigurarea gradului de conformare de 100% în localitățile Tanacu și Benești, cu prevederea tuturor construcțiilor necesare: cămine de vane, hidranți, branșamente. Această extindere a rețelei de distribuție a apei se va face cu 22,5 km și 567 branșamente noi, din care lungimea rețelei redimensionate este de 5,44 km, respectiv 196 branșamente sunt pe rețeaua redimensionată. Până la această dată, în comuna Tanacu s-au realizat 4.620 m conductă de alimentare cu apă potabilă, 118 branșamente și 14 cămine de vane, reprezentând 1,27 % din totalul contractului. Și în comuna Ferești, unde valoarea investițiilor este de aproape 11 milioane de lei cu TVA, se urmărește extinderea rețelei de alimentare cu apă cu 16,725 km și 667 branșamente noi. Pentru asigurarea debitului și a presiunii necesare consumatorilor este propusă o stație de pompare. Până la această dată, în comuna Ferești s-au realizat 6.190 m conductă de alimentare cu apă potabilă, 200 branșamente și 18 cămine de vane, reprezentând 1,50% din totalul contractului.
La Ștefan cel Mare și la Zăpodeni se vor investi câte 18 milioane de lei de fiecare comună, iar la Delești, peste 9 milioane de lei
INVESTIȚII…Pentru contractul “Extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în UAT-urile: Ștefan cel Mare, Zăpodeni, Delești, Cozmești, Oșești, Pungești și Ivănești” s-a semnat cu Antreprenorul SC Motris Company S.R.L. Bacău contractul de execuție lucrări din 21.07.2023 în valoare de peste 90 milioane de lei cu TVA. Pentru comuna Ștefan cel Mare, valoarea investițiilor este de peste 18 milioane de lei cu TVA și vizează zona de alimentare cu apă a satului Bârzești. Aici, pentru asigurarea gradului de conformare de 100%, este necesară extinderea rețelei de distribuție existente, cu prevederea tuturor construcțiilor necesare: 26,5 km rețea apă potabilă, 773 branșamente noi, 96 cămine vane, 6 cămine cu vane de reducere a presiunii, 39 hidranți. Pentru asigurarea presiunii necesare în rețeaua de distribuție sunt prevăzute 5 stații de pompare.
La Zăpodeni, unde valoarea investițiilor se ridică la aproape 18 milioane de lei cu TVA, pentru asigurarea gradului de conformare de 100%, este necesară extinderea rețelei de distribuție existente, cu prevederea tuturor construcțiilor necesare: 37,7 km rețea de alimentare cu apă, 711 branșamente noi, 125 cămine vane, 14 cămine cu vane de reducere a presiunii și 36 hidranți. Pentru asigurarea presiunii necesare în rețeaua de distribuție sunt prevăzute două stații de pompare. Totodată, se va achiziționa și înstrumentație pentru monitorizare parametri hidraulici în rețeaua de distribuție. Aceasta se referă la debitmetre și traductori de presiune și se vor monta în căminele indicate din cadrul rețelei de distribuție, cu scopul monitorizării integrate SCADA a debitelor și presiunilor în nodurile principale ale rețelei de alimentare cu apă. Datele vor fi preluate și integrate la nivelul dispecerului din cadrul Gospodăriei de apă 1 Zăpodeni. Până la această dată, în comuna Zăpodeni s-au realizat 7.990 m conductă alimentare cu apă potabilă; 273 branșamente; 180 subtraversări.
O altă comună inclusă în acest proiect uriaș este Delești, unde valoarea investițiilor este de aproape 9.2 milioane de lei cu TVA. În această comună se va lucra în zona de alimentare cu apă a localității Delești, unde, pentru asigurarea gradului de conformare de 100%, este necesară extinderea rețelei de distribuție existente, cu prevederea tuturor construcțiilor necesare: 4,3 km rețea apă potabilă, 289 branșamente noi, 16 cămine vane, un cămin cu vană de reducere a presiunii, 8 hidranți. Pentru asigurarea presiunii necesare în rețeaua de distribuție sunt prevăzute 2 stații de pompare. O altă investiție care va fi făcută în această comună va fi zona de alimentare cu apă a satului Hârșova. Aici, pentru asigurarea gradului de conformare de 100%, este necesară extinderea rețelei de distribuție existente, cu prevederea tuturor construcțiilor necesare: 10 km rețea apă potabilă, 289 branșamente noi, 48 cămine vane, 10 cămine cu vane de reducere a presiunii, 14 hidranți. Pentru asigurarea presiunii necesare în rețeaua de distribuție este prevăzută o stație de pompare.
Aproape 45 milioane de lei vor intra în rețelele de apă și canal din comunele Cozmești, Oșești, Pungești și Ivănești
PROIECȚII FINANCIARE… La Cozmești, valoarea investițiilor înseamnă aproape 17 milioane de lei cu TVA și vizează înființarea rețelei de distribuție deoarece în localitățile Cozmești, Bălești și Fâstâci nu există rețea de distribuție. Aici este necesară înființarea rețelei cu prevederea tuturor construcțiilor necesare: 31,4 km rețea de alimentare cu apă, 955 branșamente noi, 142 cămine vane, 5 cămine cu vane de reducere a presiunii și 56 hidranți. Totodată, pentru asigurarea presiunii necesare în rețeaua de distribuție sunt prevăzute cinci stații de pompare. Și aici va fi achiziționată instrumentație pentru monitorizare parametri hidraulici în rețeaua de distribuție. Până la această dată, în comuna Cozmești (sat Fâstâci) s-au realizat: 4.532 m conductă alimentare cu apă, 168 branșamente subterane, 5 branșamente supraterane, 60 m subtraversări. La Oșești, valoarea investițiilor este de peste 1,6 milioane de lei cu TVA și vizează două zone: zona de alimentare cu apă Oșești, unde pentru asigurarea gradului de conformare de 100%, este necesară extinderea rețelei de distribuție existente, cu prevederea tuturor construcțiilor necesare: 1,2 km rețea apă, 34 branșamente, 6 cămine vane, un cămin cu vană de reducere a presiunii, 3 hidranți. A doua zonă unde vor fi făcute investiții este zona de alimentare cu apă Buda, unde, de asemenea, este necesară extinderea rețelei de distribuție existente, cu prevederea tuturor construcțiilor necesare: 1,2 km rețea de alimentare cu apă, 12 branșamente noi, 7 cămine vane, 3 hidranți. La Pungești, valoarea investițiilor este aproape 7,3 milioane de lei cu TVA. Pentru asigurarea gradului de conformare de 100%, este necesară extinderea rețelei de distribuție existente, cu prevederea tuturor construcțiilor necesare: 12,1 km rețea alimentare cu apă, 611 branșamente noi, 52 cămine vane, 2 cămine cu vane de reducere a presiunii, 19 hidranți. Pentru asigurarea presiunii necesare în rețeaua de distribuție sunt prevăzute trei stații de pompare. Comuna Ivănești va beneficia și ea de investiții masive, în valoare de 19 milioane de lei cu TVA. Aici, pentru asigurarea gradului de conformare de 100%, este necesară extinderea rețelei de distribuție existente, cu prevederea tuturor construcțiilor necesare: 34 km rețea de alimentare cu apă, 1.251 branșamente noi, 153 cămine vane, 1 cămin cu vană de reducere a presiunii, 50 hidranți. Pentru asigurarea presiunii necesare în rețeaua de distribuție sunt prevăzute 12 stații de pompare. Până la această dată, în comuna Ivănești (sat Bleșca) s-au realizat: 3.624 m conductă alimentare cu apă, 109 branșamente, 25 m subtraversări.
Alte contracte importante semnate de Aquavas pentru satele vasluiene
SITUAȚIA LA ZI…Operatorul regional Aquavas a mai semnat două contracte foarte importante pentru primăriile din județul Vaslui. Primul contract, în valoare de peste 150 de milioane de lei cu TVA, a fost semnat cu antreprenorul S.C. Cornell’s Floor SRL, lider al Asocierii S.C. Cornell’s Floor SRL – S.C. I.G.U.T. SRL și vizează lucrări de proiectare și execuție “Surse, aducțiuni, tratări Huși, Duda Epureni, Stănilești, Lunca Banului, Pădureni, Dimitrie Cantemir, Hoceni, Negrești, Todirești, Rafaila, Dumești, Băcești, Rebricea, Tăcuta, Codăești și Miclești”. Al doilea contract, în valoare de aproape 126,8 milioane de lei cu TVA, a fost semnat cu antreprenorul Arcif AG S.R.L. , lider al Asocierii Arcif AG S.R.L. – Arcon AG S.R.L. – Romtim Instal S.R.L. – Dinamic Construct S.R.L. – Europan Prod S.A, prin care au fost achiziționate lucrări de proiectare și execuție “Surse, aducțiuni, tratări Zăpodeni, Muntenii de Sus, Tanacu, Văleni, Ferești, Ștefan cel Mare, Bălteni, Delești, Cozmești, Oșești, Pungești, Ivănești”. În ceea ce privește contractele „Stații de epurare ape uzate Huși, Vaslui, Dumești” și “ Extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în UAT-urile Negrești, Todirești, Rafaila, Dumești, Băcești, Rebricea, Tăcuta și Codăești”, procedura de achiziție aferentă contractului a fost reluată și se află în etapa de evaluare a ofertelor.