spot_img
13.4 C
Vaslui
02-oct.-2024
spot_img

Iată când vor fi încărcate, din nou, cardurile pentru alimente!

- Advertisement -

SPRIJIN… Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat că peste 2,6 milioane de români vor primi în luna octombrie o nouă tranșă de 250 de lei pentru achiziționarea de alimente. Încărcarea cardurilor de alimente, cunoscute și ca tichete sociale, va începe din 15 octombrie.

Acest sprijin acordat de Guvernul României se adresează celor mai vulnerabile categorii sociale”, a declarat Adrian Câciu.Beneficiarii sunt persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei, precum și familiile cu cel puțin doi copii în întreținere sau familiile monoparentale, cu venituri de până la 675 lei pe membru de familie. De asemenea, vor beneficia de acest sprijin pensionarii cu venituri de până la 2.210 lei și persoanele fără adăpost. “Cardurile pot fi utilizate pentru achiziționarea de alimente sau mese calde”, a adăugat Câciu, subliniind importanța acestui sprijin pentru cei care se confruntă cu dificultăți economice. Măsura face parte din pachetul de sprijin social al Guvernului, menit să ajute categoriile defavorizate să facă față creșterii prețurilor la alimente și servicii de bază.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.