EVENIMENT … Corina Sujdea, învățătoarea de la Huși, cea care în ultimii ani a dovedit o sârguință admirabilă în a se implica în proiecte mari, internaționale, cu deziderate relevante în domeniul educației și al multiculturalității, a reușit în aceste zile să dea învățământului hușean o nouă dimeniune. Grație programului “Relttaw”, aceasta a reunit la Huși, la Școala „Mihail Sadoveanu”, nu mai puțin de 38 de delegați din străinătate, din 14 țări. Tema principală ține de protecția mediului, o temă care are nevoie să ajungă la tânăra generație, pentru binele și sănătatea mediului înconjurător: “Impactul obiectivelor de dezvoltare durabilă în viitorul educației”.
Evenimentul se va desfășura între 19 și 27 octombrie, la Huși. Duminică, 20 octombrie, în cadrul plăcut al cinematoigrafului “Dacia”, oaspeții de peste hotare, din 14 țări, precum India, Malaezia. Cazacstan, Austria sau Egipt, alături de profesori și elevi din Huși, reprezentanți ai Primăriei, Agenția de Mediu Vaslui, Inspectoratul Școlar Județean sau de cadre didactice universitare din cadrul Universității Al. I. Cuza Iași sau a Universității George Bacovia Bacău au participat la un moment oficial al deschiderii Conferinței cu tema “Impactul obiectivelor de dezvoltare durabilă în viitorul educației”.
O învățătoare, ambasador inimos și voluntar al “orașului dintre vii”
“Avem onoarea și plăcerea de a derula acest proiect, care se numește “Relttaw” și a început încă din ianuarie 2023. Proiectul se derulează și de implementează în Școala „Mihail Sadoveanu” pe o perioadă de 2 ani. Până acum am avut încă patru întâlniri, suntem la cel de-al cincilea schimb de experiență la nivel global. În proiect sunt implicați parteneri din diferite colțuri ale lumii, de pe 4 continente. Și ne dorim ca sub umbrela acestui program să adună, atât educatori, oameni de știință, elevi din toate zonele lumii, cu care să colaborăm pentru sustenabilitate, pentru un mediu mai curat”, a spus Corina Sujdea, cadrul didactic de la Huși, care, iată, reușește să organizeze un eveniment de o asemenea anvergură. Implicată în proiecte mari, precum Erasmus sau alte activități cu deschidere internațională, învățătoarea Sujdea a reușit în multe rânduri să fie un ambasador inimos și voluntar al micului “oraș dintre vii”.
Cazacstan?