spot_img
spot_img
-0.4 C
Vaslui
26-feb.-2025

Hușenii de la Quasar Robotics au cucerit un premiu important în Italia, într-o confruntare de la egal la egal cu echipe din 14 țări

- Advertisement -

ADMIRABILI… Echipa de robotică de la Huși, Quasar Robotics 19097, a trecut de granițele țării, cu determinarea sa de a obține rezultate cât mai mari în domeniu, dar și de a face cunoscut numele orașului pe care îl reprezintă. Cel mai nou succes a fost înregistrat la FTC- ITALIA 2025. În competiție au intrat peste 44 de echipe din 15 țări de pe patru continente, iar lupta pentru a obține măcar unul dintre premiile puse în joc a fost una intensă și deloc simplă. Drept urmare, grație unei pregătiri excelente și a unei mobilizări meritorii, unul dintre cele mai râvnite premii tehnice – Control Award II a revenit hușenilor, ceea ce a adus împlinire și mândrie în „orașul dintre vii”.

Quasar Robotics 19097 a demonstrat că talentul, munca și pasiunea pentru robotică pot aduce rezultate excepționale, spun reprezentanții acestei echipe de robotică ce reușește, iată, să se întreacă pe sine, prin rezultatele succesive. „Cu o evoluție remarcabilă, echipa a obținut unul din cele mai bune premii tehnice- Control Award II , impresionând prin precizia execuției și soluțiile inovatoare aduse în fața juriului. Momentul culminant al competiției a fost în play- off, unde alături de alianța din care a făcut parte Quasar Robotics a reușit să stabilească High Event Score( cel mai mare punctaj din jocurile de calificare). Este o realizare extraordinară! Suntem mândri de echipa noastră pentru efortul depus și pentru determinarea cu care au abordat fiecare provocare”, au transmis mentorii echipei, profesoara Colegiului Național „Cuza Vodă” Huși Ancuța Liciu și studenta Alexandra Croitoru.

Echipa Quasar Robotics 19907, recunoscătoare celor care le susțin efortul de a cuceri premii și de a reprezenta cu mândrie numele Hușului

Prin acest succes, Quasar Robotics 19097 nu doar că a adus prestigiu comunității locale, dar a și demonstrat că tinerii români au capacitatea de a excela pe scena internațională, susțin, cu convingere, membrii Clubului de Robotică de la Huși. „Participarea la Campionatul Internațional din Italia nu ar fi devenit realitate însă fără sprijinul celor care au crezut în ei și i-au susținut încă de la începutul acestui drum. Este vorba despre sponsorii Yarident, Episcopia Hușilor, Viacons Rutier, Domeniile Averești, Enache Morarit, Investcad SRL, Creativ MGS, Mopan Suceava, Dorexrom, Nova Dacia SA, Safir, Asociația “Mereu alături de tine”, Asociația “Întâmplări adevărate în orașul cu oameni”, S.P. MRL, S.P.R.L. lași, PLANTAGRO-COMĂ, VRN. De asemenea, suntem profund recunoscători celor dragi, care ne-au ghidat și ne-au oferit sprijin necondiționat în momentele dificile – mentorilor pasionați, care ne-au inspirat și ne-au îndrumat, dar și părinților noștri, ale căror încredere și susținere ne-au dat puterea de a merge mai departe”, au transmis, cu recunoștință și emoții, membrii echipei Quasar Robotics 19097 Huși.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.