Hușenii sunt așteptați în continuare la urne, în ciuda vremii mocirloase, care ar putea să descurajeze unii alegători. Până acum au votat în jur de 12% dintre cei 30.329 alegători din listele permanente. 12 persoane și-au exercitat drept la vot cu ajutorul urnei mobile. Secția de votare la care s-au prezenta cei mai mulți alegători este cea de la Școala “Mihail Sadoveanu”, nr. 136. Acolo a votat și consilierul local din cadrul CL Huși, Alexandru Nechifor. Acesta a venit la urne, însoțit de soția sa, Cristina. La ieșirea din secția de votare, Alexandru Nechifor a declarat: “Votul de astăzi este unul foarte important pentru noi toți. Am votat pentru un viitor mai bun, cu speranța că și județul nostru va ajunge la un nivel de dezvoltare care să asigre oamenilor un trai mai bun, iar tinerilor, îndeosebi, un viitor în județul lor. Trebuie să ieșim la vot. Să nu risipim șansa de a alege un Parlament cu oameni serioși și competenți. După cum am observat cu toții, partidul pe care îl reprezint a pus pe listele de la Senat și Camera Deputaților oameni competenți, buni profesioniști, care merită încrederea oamenilor. Acest lucru, mai ales pe noi, hușenii, nu poate decât să ne bucure”, a spus consilierul local, Alexandru Nechifor.