spot_img
spot_img
0.4 C
Vaslui
27-nov.-2024
spot_img
spot_img

Hușeanul „gospodar”, care și-a aruncat gunoiul pe trotuar, pasionat să aducă deșeurile de pe străzi, acasă!

- Advertisement -

MĂSURĂ… În cazul hușeanului „gospodar”, care, vrând să își facă ordine în curte de Paște, și-a scos tot gunoiul în stradă, reacția societății de salubrizare a municipiului Huși, Ecosalubruzare Prest, a fost promptă. O echipă a mers pe strada Costache Olăreanu, la locuința în cauză și a luat toată cantitatea de deșeuri, aruncate pe trotuar. Ba, ca să nu facă treaba pe jumătate, angajații i-au ridicat și gunoiul care mai era în curte, nu de alta, dar să nu cumva să ajungă tot pe domeniul public, spre indignarea locuitorilor din zonă.

„Ne-am sesizat din presă și am mers la fața locului imediat. E o situație mai specială acolo. În acea casă locuiește o persoană singură, copiii sunt luați în plasament, iar soția e decedată. El, Neculai Păduraru îl cheamă, a vrut, probabil, să facă un pic de ordine în curte, bănuiesc, întrucât acea casă a luat foc nu demult. ȘI, în urma incendiului, mizeria a fost și mai mare, iar el o fi încercat să facă ceva, să scoată gunoiul, probabil. Vineri nu era strada așa, era curată, de aceea credem că sâmbătă s-a apucat el de curățenia de Paște, făcută după capul lui”, spune inginerul Nicolae Popa, managerul SC Ecosalubrizare Prest Huși. Echipa trimisă ieri dimineață la fața locului a curățat murdăria aruncată în stradă și a considerat că mai bine îi ridică și gunoiul care mai exista în curte, întrucât e posibiul ca acesta să fie azvârlit tot în drum, în calea vecinilor. „Oricum, oamenii din zonă știu că acest bărbat are un obicei de a aduna tot ce găsește pe străzi, toate gunoaiele de prin oraș, le aduce în curte și le depozitează acolo. Când s-a întâmplat să îi ia foc casa, intervenția pompierilor a fost foarte dificilă tocmai din cauza acestor gunoaie adunate în cantități mari în curtea respectivă. Așa s-a obișnuit, e greu de a fi dezvățat. Dacă vecinii ne-ar fi anunțat, noi interveneam de atunci”, a mai spus inginerul Nicolae Popa, managerul SC Ecosalubrizare Prest Huși.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.