Prima ninsoare consistentă din acest an a căzut în cursul nopţii de luni spre marţi în Masivul Retezat, stratul de zăpadă pe creste şi vârfuri ajungând până la zece centimetri, la altitudini de peste 2.000 de metri.
‘A fost foarte frig în cursul nopţii, iar temperaturile au scăzut până aproape de limita îngheţului. A nins pe creste şi vârfuri. În staţiunea Râuşor a nins mai puţin, stratul de zăpadă fiind de unu-doi centimetri. În cursul zilei este posibil ca ninsoarea să se transforme în lapoviţă şi ploaie’, a declarat marţi şeful Serviciului Public Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.
Salvamontiştii îi sfătuiesc pe turişti să nu se aventureze pe trasee, deoarece condiţiile exterioare sunt nefavorabile, pot aluneca unor pe pietre şi este ceaţă.
În următoarele zile se apreciază că zăpada se va topi, pentru că vremea se va mai încălzi.
AGERPRES.ro