AI NOȘTRI PROMPȚI, AI LOR… În timp ce marii corupți ai României, care fac milioane de euro din tot felul de afaceri ilegale, reușesc să se facă nevăzuți peste granițele țării chiar și după ce sunt condamnați definitiv, micii găinari ai patriei nu izbutesc nici măcar să se deplaseze dintr-un oraș în altul că și sunt săltați de polițiști. Este și cazul unui bărbat în vârstă de 61 de ani din comuna Ciocani, care fix în ziua în care Judecătoria Brașov a emis un mandat de executare a pedepsei pe numele său a și fost prins de polițiști în timp ce făcea autostopul pe strada Traian din Vaslui. Poate nu ar fi rău ca polițiștii din Baia Mare să vină la Vaslui și să ia câteva lecții de la colegii lor, ca primarii corupți, condamnați definitiv, să nu mai scape de executarea pedepselor.
Probabil că bărbatul din comuna Ciocani reușea să scape și el de ochiul vigilent al oamenilor legii dacă nu manifesta un comportament cel puțin ciudat în încercarea de a opri mașinile. “La data de 28 noiembrie 2023, ora 14.10, polițiștii Biroului Ordine Publică, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în serviciu de patrulare pe strada Traian din municipiul Vaslui, au observat și interceptat un bărbat care manifesta un comportament suspect, respectiv se afla pe partea carosabilă și efectua semnale de oprire pentru autoturismele care tranzitau zona. Polițiștii au procedat la legitimarea sa și, prin efectuarea de verificări, au stabilit că, la data de 28 noiembrie 2023, Judecătoria Brașov a emis un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea, pe o perioadă de 1 an, pe numele bărbatului de 61 de ani, din comuna Ciocani, județul Vaslui, pentru săvârșirea infracțiunii de ”furt”. Persoana sus-menționată a fost condusă la Penitenciarul Vaslui, în vederea executării pedepsei dispuse de către instanța judecătorească”, a declarat purtatorul de cuvant al IPJ Vaslui.
Se face tovarăș cu buzatu!