spot_img
spot_img
1.4 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Hoț fără Dumnezeu! Preotul de la Gura Bustei, jefuit în toiul zilei (FOTO)

- Advertisement -

JAF… Vasluiul a devenit raiul hoților! Preotul din Gura Bustei a fost jefuit în plină zi, hoții i-au intrat în casa parohială la prânz, fără nicio frică. Au așteptat ca acesta să plece de acasă, după care au intrat și au scotocit în tihnă peste tot. Se așteptau să găsească banii de la construcția bisericii, dar au plecat cu o pradă mică, de 1000 euro, banii preotului cu care acesta urma să plece la Muntele Athos într-o excursie. Îngrijorător este că infracționalitatea în Vaslui crește, după ce, rând pe rând, profesioniștii din Poliție pleacă la pensie. Din spate, tinerii polițiști sunt de departe la fel de incisivi, precum polițiștii din garda veche, însă nu pot prinde hoți cu program de la 8:00 la 16:00 de luni până vineri. Așa s-a întâmplat și în acest caz, spargerea dându-se vineri, iar polițiștii, după ce au făcut cercetarea la fața locului, s-au mulțumit cu atât, urmând ca de luni să înainteze cu cercetările în acest caz. În trecut, nimeni nu pleca acasă până când hoțul nu era prins. Luau la mână sălile de joc de noroc, barurile, amaneturile, scuturau informatorii și era imposibil ca într-un oraș precum Vaslui, unde oamenii se știu unul cu celălalt, în maxim 3 zile, să nu fie prinși hoții. Dar va fi și mai greu la Vaslui, în condițiile în care șeful interimar al Poliției Municipale este un polițist de la Rutieră, care nu știe ce să ceară subalternilor, în special detectivilor din teren, cei care știu cum funcționează “prada”.   

Preotul de la Gura Bustei a fost călcat de hoți, ziua în amiaza-mare! Culmea ironiei este că a fost jefuită casa parohială, nu locuința proprie. Este vorba despre preotul de la Gura Bustei, suburbie a municipiului Vaslui, iar zona în care este amplasată casa parohială este înțesată de camere de supraveghere. Hoțul se pare că este unul profesionist, căci, așa cum se vede pe filmări, acesta a intrat în casă după ce s-a asigurat că preotul a plecat în oraș. “După ce l-am văzut pe hoț pe camerele unor vecini, ne-am dat seama că înainte de a pleca de acasă, când am ieșit cu mașina, l-am privit în ochi pe acest individ, care era în fața casei și mă urmărea cu privirea. De unde să știu că acesta este tocmai infractorul care îmi va răscoli și îmi va întoarce casa cu susul în jos”, a declarat preotul Marius Ouatu, dezamăgit de cele întâmplate. Se pare că  hoții i-au furat banii cu care preotul voia să meargă, alături de alți colegi, la muntele Athos. “Schimbasem niște bani, o mie de euro, fiindcă tocmai urma să plec cu alți  preoți la Muntele Athos. Era excursia pe care o așteptam de un an de zile și mă pregătisem. Asta este, acum o să stau acasă. Tocmai ce schimbasem banii în oraș, venisem cu ei acasă și îi pusesem la intrarea într-un sertar. Hoții i-au luat. Sunt convins că este o încercare, dar în viața aceasta nu mă las și tot ajung la Muntele Athos”, a mai spus preotul Ouatu. În total, prejudiciul estimat este de 15.000 lei, fiindcă se pare că hoții au luat tot ce au găsit de valoare din casă, bijuterii, ceasuri sau alte obiecte de valoare.

Hoțul a stat o oră în casă. Preotul se teme și nu mai locuiește în casa parohială

Pe filmările care acum sunt în posesia polițiștilor se vede clar cum hoțul intră, după ce forțează ușa de la intrare. Stă circa o oră în interior, după care iese și se face nevăzut. “Noi stăm la o margine de sat. Suntem chiar ultima casă. Preoteasa mai lăsa copiii în casă, ziua, și nu ne-am gândit niciodată că se poate întâmpla o astfel de nenorocire. Vă dați seama că de acum nu mai am curaj să îi las singuri în casă și îi mulțumesc lui Dumnezeu că acum aceștia nu erau înăuntru. Închipuiți-vă ce s-ar fi putut întâmpla. Nu poți ști ce face un om cu gândire criminală, în momentul în care este surprins”, a spus, necăjit, preotul.  Sătenii sunt supărați că, după incident, preotul nu a mai stat în casa parohială, ci s-a dus la apartamentul său din oraș. Nu îl condamnă, ci, din contra, îl compătimesc, dar sunt revoltați că în Vaslui, un oraș liniștit, hoții au început să își facă de cap, ziua în amiaza mare, la biserică.

Localnicii din Gura Bustii: “Nu mai e ca pe timpuri când nimeni în Poliție nu pleca acasă, până când infractorii nu erau prinși”

“Părintele nostru nu mai stă în casa parohială. Noi ne bucuram înainte că, deși avea apartament în oraș, acesta era mereu la biserică. Aici e numai vina Poliției, că ziua în amiaza mare hoții au început să intre prin case, chiar și la biserică. Nu știu dacă o să-l prindă, dar și așa, ce folos, dacă le dă drumul sau îi ține în arest la domiciliu. Că de aici pleacă totul. Fură, tâlhăresc, violează, Poliția îI arestează, iar judecătorii le dau drumul. Iar polițiștii nu mai sunt cei care erau în trecut, sunt niște copii, care vin la program de la 8 la 4 seara. Nu mai e ca pe timpuri când nimeni în Poliție nu pleca acasă, până când infractorii nu erau prinși. Le prindeau degetele și îl strângeam cu ușa până recunoșteau totul. Acum, vezi Doamne, nu se mai face așa, că au intervenit Drepturile Omului. De asta au tupeu infractorii în ziua de azi, de intră și fură de la biserică. Credem că nu le mai este frică nici de Poliție, nici de lege. Suntem în vestul sălbatic”, spune, supărat, un pensionar care nu a vrut să își dezvăluie identitatea. Omul recunoaște că în mahalaua în care trăiește nimeni nu își încuie ușile, însă asemenea evenimente îi pune pe gânduri.

Cum de a devenit preotul Ouatu ținta hoților

PONT… Preotul Marius Ouatu crede că hoțul a ales să îl prăduiască, întrucât se aștepta să găsească în casa parohială mulți bani. Preotul paroh are biserica în construcție, iar calculele individului erau ca acesta ține valori mari în casa parohială. “Probabil, hoțul se aștepta să găsească miliarde în casă, știind că avem biserica în construcție, dar noi construim pe datorie, și pe măsură în înaintăm, plătim datoriile. Așa că nu ținem banii în casă nici măcar câteva ore. Acum au găsit o mie de euro pentru că erau banii cu care eu voiam să plec la Muntele Athos, căci altfel nu aveau ce fura, decât ceasuri, așa cum au și luat, și câteva bijuterii, nici ieftine, nici scumpe, pe care le are soția mea. Eu sper ca hoțul să fie prins, și am încredere că atunci când au venit și au ridicat amprentele de aici, era un polițist mai în floarea vârstei, care s-a uitat în ochii mei, m-a încurajat și mi-a spus “părinte, nu îți fă grijă, mie nu mi-a scăpat niciun hoț, așa că îl vom prinde și pe acesta, orice ar fi”, a relatat preotul Marius Ouatu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

28 COMENTARII

  1. Cat talent are romanul sa devieze de la subiect…Este vorba despre preot în articol? Despre averea lui? Este vorba despre un furt și despre un HOT. Acum a fost furat preotul, mâine poți fi tu…sau tu…sau tu.

    • Poate vad si hoții ca nu avem nici o problema sa fure de la ăștia, de la ei si politicieni furați tata cat vreți, si polițist sa fiu m-as face ca plouă

  2. din comentariile care sunt popii trebuie sa intelleaga ca nu sunt agreati datorita lacomiei , minciunilor pe care le propaga si a dezinteresului fata de problemele celor necajiti .

    • Lăcomie? Ce înseamnă, detaliați. Minciuni? La ce va referiți? Detaliați. Necăjiți: necăjiți sunt mulți datorita alcoolului , păcănele și tutun. Ăștia nu sunt necăjiți. In rest, daca v ar interesa cu adevărat, veți afla că majoritatea preoților sunt alaturi de cei necăjiți cu adevărat. Sa te duci la un om bolnav, sa l încurajezi cu adevărat, sa fie mai senin , mai încrezător în ajutorul lui Dumnezeu, crezi că este ușor? Ai făcut asta vreodată? Sa i știi și să le mai oferi ceva, sa îndrumi pe cei care fac vreo pomenire sa le duca și acestora ceva, sa i duci pe la Iași, la spitale, când sunt uitați de copiii lor, ți se pare puțin? Toți știu atât da zică, Popa e hot, repetând că niște papagali ce le au inoculat abil programele de știri. Sigur , sunt și excepții, negative, că în orice breasla. Dar dacă omul a fost furat, ci se pare in regula, fiindcă e preot? Și i mai auzi pe ăștia că sunt credincioși în suflet, acasă. ..vai de capul vostru, superficiali, rai și creduli.

    • Zice ca sta acolo ca sa justifice țepele cu casele parohiale date gratis ca locuințe
      Parca numai el, toți fac așa desi au si case si apartamente, si niciodată n-au bani, dar neveste in 3 zile toaca cat a furat asta :))))

  3. Are clasa, așa se justifica banii nefiscalizați, sunt pentru muntele Athos frații mei de suferință, asta e, o sa mai aștept ca eu sunt sărac 😛

  4. nu-i de plas popoa , cu cateva pomelnice face repede ce i s-a furat ! ma miram cum sa stea p0pa in asa casa cand ei traiesc intr-un lux ecsorbitant !

  5. Vrn, informațiile date sunt incorecte, nu știu cine minte, ori popa ori voi sunteți neprofesioniști, în pozele publicate nu este nici o casă parohială este locul unde se țin praznicile și pomenile la biserică, casa popii este într-o zonă locuită cu vile de o parte și alta a străzii iar casa lui personală și nu parohială este într-adevăr ultima. Când scrieți un articol informați-vă mai bine și fiți profesioniști nu aberați.

    • Corect. Foarte bine spus. Ia sa verifice polițaii cum a făcut avere preotul. Păi, domnule preot, te-ai gândit că Doamne-Doamne nu doarme?
      Pentru prostime e simplu de calculat. Popa are un salariu din care nu-si poate permite mai mult de un Logan. Restul de bani sunt din primire de foloase necuvenite, adică șpagă. Plus că evaziunea și delapidare sunt la ele acasă, nu doar în Vaslui, ci în toată țara.

      • Nu înțeleg de unde atâta răutate, preotul trebuie sa fie săracul satului? De unde e sărăcia virtute? V au spus televiziunile că preoții sunt bogați, că fac aia, ailaltă. Doar pt a baga necredința in oameni. Sunt și excepții, sunt de acord, dar nu i mai băgați pe toți în aceiași oala. Pr Oatu este un om elegant, nu a cerut peste măsură nimănui, așa că lăsați vă laturile acasă, nu le mai vărsați pe aici.

        • ‘Nu a cerut peste măsura nimanui’… dar de ce trebuie sa ceara? Se gândește când intra in casa țăranului cum face acel om bănuții care ii da lui? Oatu arată decent dar sub masca nu e ceea ce pare

          • Dar când mergi la farmacie, magazin benzinărie, primărie, Enel, Gaz est, dai cat vrei? Numai la biserica sunt mulți care iau în râs preotul . S a ajuns sa fie plătit la o o mormântare cat ia un gropar. Și toți urla că Popa e hot.

        • 3.000 de lei dai la un gropar? Asta e media cât i-a Oatul la o înmormântare… și asta e peste salariul lui. De câte ori și-a schimbat mașina in ultimii ani? De câte ori și-a schimbat mașina un cetățean de rând in ultimii ani?
          Mai informati-va

          • Un gropar cere până la 300 de Ron. In 90/ din cazuri , cam atât primește un preot la înmormântare. Că sa fie preot a învățat 10 ani, seminar, facultate și poate master. Trebuie sa fie pregătit să oficieze slujba, sa predice , să întrețină biserica. Știți ce înseamnă o înmormântare in aer liber, live? De duci cu gatul sfărâmat acasă, scuipi sânge. De ce dezonorați munca preotului? Vi se pare normal sa fie bătaia de joc a oamenilor, in multe situații? Mulți iau ajutor de 6000 Ron de la stat, se fălesc cu sicriu scump, masa la catering, dau de pomană in stânga și în dreapta, iar popa e prostul de la urma care îi sărăcește? Știți ce dari se plătesc la episcopie?

        • E „slujba lui”, „job-ul” sau cum vreti sa-i ziceti! Ia salariu, de la stat, lunar, neimpozabil, chiar de are chiar de nu are inmormantari! La fel si groparii, majoritatea sunt angajati la Primarii (nu stiu cei de la tara) si iau salariu chiar de au de sapat, chiar de n-au de sapat! Si atunci, se naste intrebarea, fireasca zic eu, pt ce cere Preotul bani la inmormantare?! O mana de lumanari „sfintite, ca-s ale Bisericii” iau de la 150 de lei in sus! A ajuns sa coste o inmormantare 10000 lei sau mai mult si asta fara pomana de dupa! Nu-s toti preotii la fel, dar 99% sunt HOTI, MINCINOSI SI POPONARI!

  6. Aprecierile mele cotidinaului Vremea Nouă pentru acest articol. Acesta este adevarul.
    În cazul unui dosar cu autori necunoscuți mergea echipa operativă care de regulă lucra 24 de ore, dar mai erau chemați de acasă ofițerul de la judiciar care răspundea de zonă, agenții de ordine care erau repartizați constant în zona aceea, sectoristul, după stabilirea modului de operare imediat era transmis cazul și la unitatile de poliție județene adiacente județului, că poate autorii au venit din alt județ, apoi informarea prin dispecerat la nivelul intregului județ pentru prelucrare cu toti polițiștii in serviciu, erau apelați chiar si cei care fuseseră în serviciu și iesiseră, că poate au legitimat sau văzut indivizi suspecți, se mergea exact cum ați scris în zona barurilor, jocuri de noroc, erau contactati informatorii pentru a se interesa de eventuali hoți care ar fi putut comite fapta și furniza informații, criminalistii nu plecau nici ei acasă mergeau si verificau cartotecile cu modurile acestea de operare si efectuau comparatii dactiloscopice cu fisele din evidență. Se făcea totul cu scopul identificării autorilor cât mai repede, dar mai ales să se recupereze din prejudiciu. Și încă ceva, nu era nimeni plătit suplimentar in afara celor 8 ore pentru astfel de evenimente.
    În opinia mea, nici polițiștii care sunt în sistem nu mai fac cu tragere de inimă serviciul, sunt aroganți, neprofesioniști și leneși de-a binelea.
    În general polițiștii stăteau la muncă pentru a veni în sprijinul cetățenilor din conștiință.
    – Rusu Jenică
    P.S. În opinia mea este posibil să fie prinși autorii acestei fapte. Nu mulți fură din casa preotului…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.