spot_img
14.3 C
Vaslui
23-sept.-2024
spot_img

HEXI PHARMA a depus cerere de insolvenţă

- Advertisement -

Compania Hexi Pharma a înregistrat, marţi, la Tribunalul Bucureşti, o solicitare pentru intrarea în insolvenţă. Între timp, astăzi continuă audierile în dosarul dezinfectanţilor diluaţi. După ce, ieri, în faţa procurorilor a ajuns patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, astăzi au fost chemaţi alţi responsabili din domeniul medical.

Hexi Pharma, compania farmaceutică implicată în scandalul dezinfectanţilor diluaţi folosiţi în spitale, şi-a cerut insolvenţa la Tribunalul Bucureşti. Dosarul a fost înregistrat marţi şi are ca obiect „cererea debitorului în baza articolului 66 din Legea 85/2014”.

Conform articolului 66, „supravegherea exercitată de administratorul judiciar, în condiţiile în care nu s-a ridicat dreptul de administrare al debitorului, constă în analiza permanentă a activităţii acestuia şi avizarea prealabilă atât a măsurilor care implică patrimonial debitorul, cât şi a celor menite să conducă la restructurarea/reorganizarea acesteia; avizarea se efectuează având la bază o raportare întocmită de către administratorul special, care menţionează şi faptul că au fost verificate şi că sunt îndeplinite condiţiile privind realitatea şi oportunitatea operaţiunilor juridice supuse avizării”.

Surse din companie au declarat, miercuri, pentru News.ro că angajaţii au fost informaţi că îşi vor păstra posturile până la sfârşitul lunii mai, când le vor fi încheiate contractele de muncă.

Potrivit aceloraşi surse, mai mulţi angajaţi nu mai vin la serviciu de la sfârşitul lunii aprilie, după scandalul în care a fost implicată compania.

După ce presa a scris, pe larg, pe tema calității slabe a dezinfectanților produși de firma Hexi Pharma, săptămâna trecută a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunile de zădărnicire a combaterii bolilor și falsificarea și substituirea de alimente sau alte produse.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/hexi-pharma-a-depus-cerere-de-insolventa_1933756.html#ixzz48LGb0hJr
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.