ADVERSAR… După patru sezoane consecutive în Liga Zimbrilor, CSM Vaslui are emoții mari în ultima parte a campionatului. Echipa vasluiană își fixase la început de sezon drept obiectiv locurile 7-9, însă lucrurile nu au mers așa cum au sperat vasluienii, iar acum luptă pentru evitarea retrogradării.
Pe ultimul loc, cu doar 12 puncte strânse în 19 meciuri, Vasluiul are parte de o nouă “finală” în bătălia pentru supraviețuire. În etapa a 20-a, CSM-ul va juca, în deplasare, cu CSM Bacău, ocupanta locului 8 în clasament, cu 24 de puncte. Echipa băcăuană este antrenată de unul dintre cei mai mari handbaliști pe care i-a dat Vasluiul, Leonard Bibirig, omul care a promovat-o pe CSM Vaslui în prima ligă, în primăvara lui 2019. În tur, la Vaslui, băcăuanii s-au impus la o diferență de patru goluri, scor 31-35, la capătul unui meci destul de echilibrat, în special în prima parte. Meciul de la Bacău se va disputa duminică, de la ora 18:00, iar vasluienii iau în calcul doar victoria. Cu un succes, CSM-ul ar putea evita ultima poziție a clasamentului, având în vedere că Sighișoara și Universitatea Cluj vor avea adversari puternici în runda de la finalul acestei săptămâni. În acest moment, ultimele patru clasate din Liga Zimbrilor sunt despărțite de doar trei puncte: CSM Sighișoara (locul 11, 15 puncte), Politehnica Timișoara (locul 12, 14 puncte), “U” Cluj (locul 13, 13 puncte) și CSM Vaslui (locul 14, 12 puncte). Ultimele două clasate retrogradează direct în Divizia A, iar locurile 11 și 12 merg la barajul de menținere/promovare, unde se vor duela cu ocupantele locurilor 3 și 4 din liga secundă.