Guvernul discută, astăzi, rectificarea bugetară. Un demers controversat, văzut drept pozitiv de premierul Ponta, însă criticat vehement de Opoziţie. „La rectificare nu se taie niciun ban de la niciun minister. Din contră!”, a afirmat prim-ministrul. Proiectul a fost analizat luni, în şedinţa conducerii PSD, a liderilor Coaliţiei, şi a fost discutat cu fiecare ministru în parte.
Guvernul se reuneşte, astăzi, într-o şedinţă specială în care se va aproba prima rectificare bugetară din 2015, a anunţat premierul Victor Ponta, şeful Executivului precizând, totodată, că rectificarea este una pozitivă şi criticând faptul că multe instituţii nu au cheltuit banii.
„Marţi avem şedinţă de Guvern pe rectificare. Vestea bună este că nimeni nu pierde niciun leu. Este o rectificare pozitivă, avem mai mulţi bani decât s-a trecut în Legea bugetului. Vestea proastă este că mulţi dintre dumneavoastră, şi nu vorbesc de miniştri, vorbesc de instituţii, nu aţi reuşit să cheltuiţi banii pe care îi aveţi. Asta nu e o veste bună, să aveţi bani şi să nu-i cheltuiţi, deci trebuie să găsiţi o soluţie să folosiţi banii pe care i-am strâns la buget”, le-a spus Ponta miniştrilor.
Rectificarea bugetară aduce noua ordine în PSD, impusă de cel care a preluat puterea. Semnalul lui Liviu Dragnea e clar: deciziile importante se iau la partid, şi nu la Guvern.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/guvernul-se-reuneste-astazi-in-sedinta-speciala-pentru-prima-rectificare-bugetara-din-2015_1755529.html?utm_source=Cub-Homepage&utm_medium=Clicks&utm_campaign=trkweb
Follow us: @realitatea on Twitter