Guvernul le pregăteşte o nouă supriză pensionarilor militari. În cazul în care autorităţile nu găsesc toate documentele legate de veniturile pensionarilor atunci când se va face recalcularea, aceştia ar putea primi mai puţini bani decât ar trebui. Mai mult, diferenţa de bani ar putea să o primească la sfârşitul anului 2012. Documentul care conţine aceste modificări se dezbate la această oră într-o şedinţă specială a Executivului.
În proiectul de Ordonanţă de Urgenţă se precizează că pensionarii nu vor mai trebui să caute şi să aducă adeverinţele legate de veniturile obţinute. Acest lucru va fi făcut de către instituţiile statului.
Însă, vestea proastă pentru pensionari este că dacă autorităţile nu identifică toate veniturile obţinute, atunci vor lua în calcul cuantumul soldei de soldat sau salariul minim pe economie. Asta înseamnă că unii pensionari ar putea primi mai puţini bani decât ar trebui. În această situaţie, autorităţile au termen limită până la 31 martie 2012 pentru a face rost de toate documentele, pentru a face o nouă recalculare, iar după această dată se va decide dacă pensionarii miliatri au de luat bani de la stat sau de returnat.
În cazul în care vor avea de primit mai mulţi bani de la stat, diferenţa de sumă se va achita până la 31 decembrie 2012.
În cazul persoanelor care nu au îndeplinit până la 1 aprilie 2011 calitatea de cadru militar activ, poliţist sau funcţionar public cu statul special în administraţia penitenciarelor, se va lua în calcul salariul minim pe economie.
realitatea.net